Pe lângă examinarea directă şi consultarea istoricului medical al câinelui dumneavoastră, medicul veterinar se foloseşte de teste de laborator, imagistica de diagnostic şi alte tehnici pentru stabilirea diagnosticului. În prezent, testele de diagnostic au devenit din ce în ce mai avansate cu multe clinici veterinare care folosesc aceleaşi echipamente ce pot fi găsite şi în cele mai moderne spitale umane.
Teste de laborator
Veterinarii folosesc teste de laborator pentru a stabili diagnosticul, în special atunci când problema nu este evidentă privind istoricul medical al câinelui şi examinarea fizică, pentru a detecta boli, şi pentru a evalua starea generală de sănătate, cum ar fi înainte de a administra anestezice.
Atunci când testele de laborator nu par a fi normale, sau când nu se potrivesc cu toate celelalte informaţii, repetarea testului s-ar putea să fie cea mai potrivită. Câteodată, medicamentele existente în organismul câinelui sau mâncarea din stomac pot să influenţeze rezultatele testelor. Veterinarii repetă testele şi pentru a evalua evoluţia stării unui câine.
Dezvoltarea multor teste şi tehnici specializate a făcut ca medicina veterinară să fie mai eficientă ca până acum. Progresele în tehnologia de diagnostic permit laboratoarelor să realizeze multe teste diferite pe aceeaşi probă de sânge. Astfel de serii, denumite teste de screening, pot fi realizate rapid şi sunt mai puţin costisitoare decât realizarea fiecărui test separat.
Tipurile de teste includ testele de sânge, de biochimie, analiza urinei, raclaj de piele şi biopsii, cât şi examen coproscopic şi teste pentru detectarea infecţiilor cu bacterii, ciuperci şi virusuri. Unele teste de laborator pot fi realizate chiar în cabinetul medicului veterinar, în vreme ce altele trebuie să fie realizate de către laboratoare specializate.
Teste de sânge
Unul dintre cele mai frecvent realizate teste de sânge este numărarea elementelor figurate ale sângelui, sau hemograma. Aceasta măsoară cantitatea de hemoglobină, substanţa care transportă oxigenul din celulele roşii, şi numărul de celule roşii (hematii), numărul de celule albe (leucocite) şi de trombocite aflate în sânge.
Astfel, medicul veterinar are o imagine a ceea ce se întâmplă în organismul câinelui. De exemplu, o scădere a numărului de globule roşii indică anemie, în vreme ce o creştere a acestui număr ar putea însemna o concentrare datorată deshidratării. Un număr scăzut de neutrofile – o categorie de celule albe care stimulează în lupta împotriva infecţiilor – poate indica afecţiuni ale măduvei osoase sau anumite boli virale.
Niveluri crescute de neutrofile sunt întâlnite la câinii care suferă de inflamaţii sau de o infecţie.
Trombocitele sunt celule care ajută la coagularea sângelui. Acestea sunt produse în măduva osoasă hematogenă şi trebuie să fie înlocuite în mod constant pentru că nu trăiesc decât câteva săptămâni. Un număr scăzut de trombocite indică faptul că măduva osoasă a câinelui este afectată de ceva ce face trombocitele să moară într-un ritm mai sporit decât normal.
Semne clinice ale scăderii numărului de trombocite sunt reprezentate de vânătăi şi prezenţa sângelui în urină sau fecale.
Testele de biochimie a sângelui sunt teste care măsoară cantităţile anumitor proteine, enzime, minerale şi alte substanţe folositoare în evaluarea funcţionării organelor. Printre substanţele măsurate sunt: albuminele, fosfataza alcalină, alanin aminotransferaza, acizii biliari, şi bilirubina, care indică activitatea ficatului; amilaza şi lipaza, care indică funcţia pancreatică; creatinina şi ureea sanguină care indică funcţia renală, calciul, fosforul, colesterolul, glucoza, şi electroliţii cum ar fi sodiul, potasiul şi clorul.
Analiza urinei câinilor
Sângele nu este singura substanţă din organism care poate fi analizată pentru a afla informaţii privind starea de sănătate a unui câine. Starea urinei este esenţială pentru evaluarea sistemului renal şi a funcţiei renale. Analiza urinei împreună cu nivelele de uree şi creatinină ajută la evaluarea completă a ceea ce se petrece cu rinichii. Pe lângă aceasta, analiza urinei poate indica infecţii la nivelul tractului urinar şi poate oferi indicii în legătură şi cu alte boli.
Analiza urinei este realizată atunci când un câine prezintă simptome cum ar fi un consum sporit de apă, şi creşterea volumului sau frecvenţei urinării, ezitarea sau încetarea urinării, sau urina care are un miros sau o culoare neobişnuită. Testul poate indica prezenţa glucidelor, proteinelor sau sângelui în urină, cât şi concentraţia sau diluţia urinei. Sedimentul – separat cu ajutorul unei centrifugi – indică dacă urina conţine bacterii, leucocite sau alte dovezi că tractul urinar este infectat.
Mulţi oameni recoltează urina ţinând un recipient sub câine atunci când acesta urinează. Această metodă merge foarte bine pentru unele teste şi unii câini. Câteodată, însă, medicul are nevoie de o probă de urină care nu este contaminată cu bacterii din exterior sau alte reziduuri.
Iar unii câini sunt timizi şi Ie place să îşi facă nevoile când sunt singuri. În oricare dintre aceste situaţii, urina poate fi obţinută prin introducerea unui cateter în vezică sau prin extragerea cu ajutorul unui ac subţire. Aceste proceduri simple pot fi realizate, în marea majoritate a cazurilor, fără sedarea câinelui.
În cazul în care câinele dumneavoastră trebuie să fie supus unuia dintre aceste procedee, asiguraţi-vă că a trecut un timp de când a urinat pentru ca vezica să fie mai plină atunci când îl duceţi la medic.
Citologia şi histopatologia
Testul citologic este un alt tip de teste de laborator. O examinare citologică este un studiu la microscop al celulelor obţinute prin aspiraţie, biopsie chirurgicală sau raclaj. O biopsie prin aspiraţie înseamnă extragerea de lichid sau ţesut prin intermediul unui ac de calibru mic, în vreme ce biopsia chirurgicală reprezintă extragerea unei părţi sau a unei întregi tumori. Biopsiile sunt folosite pentru a confirma dacă o umflătură sau un ganglion este canceros sau nu. Acestea sunt de asemenea folosite pentru a identifica abcesele bacteriene şi chisturile benigne.
Folosirea anesteziei locale face ca aceste proceduri să fie lipsite de dureri. Studiul materialului raclat de la nivelul pielii poate identifica prezenţa unor mici paraziţi externi cum sunt de exemplu acarienii.
Alte tipuri de examene citologice includ examinarea de probe de măduvă osoasă şi analiza lichidelor extrase fie din canalul cervical sau din cavitatea craniană (lichid cefalorahidian), fie de la nivelul capsulei articulare (lichid sinovial). Rezultatele testelor s-ar putea să arate că există prea mult lichid, consistenţa sau culoarea anormală, sau schimbări în compoziţia chimică a acestora, cum ar fi prezenţa de proteine sau glucoză.
Prin examinare histopatologică se studiază secţiuni foarte subţiri dintr-un ţesut sau organ. Odată poziţionată pe o lamă, proba este colorată sau pătată pentru a spori detaliul. Lama este examinată sub un microscop, iar patologul poate obţine informaţii despre organizarea celulelor într-un ţesut, cât şi despre relaţiile dintre ele. Acest lucru permite patologilor să vadă schimbările sau caracteristicile unei celule, inclusiv gradul sau modelul unei infecţii sau tumori precum şi evoluţia bolii în organ.
Un studiu Gallup a arătat că 68% dintre americani spun că medicii veterinari au standarde etice şi sinceritate ridicate şi foarte ridicate. Medicii veterinari şi cei umani au fost la egalitate pe locul doi la sinceritate şi etică. Pe primul loc au fost asistentele medicale.
Alte teste
Microscopul este folosit şi pentru examinarea probelor de fecale pentru a căuta prezenţa paraziţilor intestinali cum ar fi nematode, cestode şi Ancylostoma, care sunt în general invizibili cu ochiul liber (segmente de cestode pot fi văzute în fecalele proaspete).
Acest tip de examinare se numeşte examen coprologic prin flotaţie. Pentru a aduna o probă, luaţi o pungă de plastic şi trageţi-o peste mâna cu care luaţi proba de fecale şi puneţi-o într-un recipient de plastic. Dacă nu puteţi ajunge imediat la clinica sau laboratorul veterinar unde se realizează testele, ţineţi la frigider recipientul până când plecaţi.
Alte tipuri de teste cu microscopul includ examinarea sângelui, altor lichide din organism şi probelor de ţesut pentru a identifica diferite bacterii, ciuperci, virusuri şi protozoare. Probele sunt puse în recipiente sterile şi apoi realizate culturi pentru a identifica microorganismul. În cazul unor infecţii persistente, se poate face o antibiogramă pentru a vedea răspunsul la diferite antibiotice. Acest lucru permite medicului veterinar să aleagă mai eficient antibioticele.
Virusurile sunt prea mici pentru a fi văzute cu un microscop normal, iar anumite protozoare şi ciuperci sunt destul de dificil de găsit de asemenea. Aici intră în rol serologia. Acest tip de teste se foloseşte de anticorpi serici care sunt ştiuţi că nu se leagă decât de un anumit virus sau alt agent infecţios.
În unele teste, se folosesc enzime sau coloranţi pentru a scoate la iveală vinovatul, coloraţia apărând în momentul legării anticorpului. Aceasta este denumită o reacţie antigen-anticorp. Un test serologic detectează un anumit agent patogen sau indică niveluri ridicate de anticorpi, care înseamnă că a avut loc un răspuns imun. Testele serologice le includ pe acelea pentru parvovirus şi pentru Dirofilaria.
Dezvoltarea atâtor teste şi tehnici de diagnostic specializate a făcut ca medicina veterinară să fie mai eficientă ca niciodată. Un test de laborator poate accelera stabilirea diagnosticului, salvând timp preţios. Data viitoare când câinele va avea nevoie de un test, veţi fi mult mai bine pregătit pentru a înţelege scopul acestuia şi cum va ajuta rezultatul să se stabilească diagnosticul.
Tehnologia din spatele diagnosticului
Alte tehnici de diagnosticare includ diferite forme de imagistică cum ar fi radiografiile şi examinarea cu ultrasunete. Imagistica oferă medicului veterinar o idee a ceea ce se află în interiorul corpului câinelui dumneavoastră. Astfel, se pot vedea fracturi, imagini live ale organelor interne şi impulsurile electrice generate de inimă.
Radiografiile sunt fotografii alb-negru, care pot evidenţia schimbări anatomice cum ar fi modificarea dimensiunilor organelor, anormalităţi ale oaselor cum este displazia de şold şi chiar mase cum sunt tumorile. Alte tipuri de studii radiologice includ angiografia şi mielografia care implică injectarea unor substanţe de contrast în sânge sau canalul spinal.
Progresele în tehnica imagisticii includ tomografia axială computerizată (CAT); rezonanţa magnetică nucleară (RMN) şi ultrasonografia sau ultrasunetele. În vreme ce mare parte a acestor tehnici pare a fi mai potrivită pentru spitalele umane, acum sunt destul de răspândite şi disponibile pentru animale la facultăţile de medicină veterinară şi spitalele specializate de animale.
Avantajele acestor tehnologii sunt reprezentate de detaliile pe care le oferă, permiţând o înţelegere sporită a stării câinelui, cât şi o mai bună precizie pentru biopsii.
Pentru a examina interiorul organismului unui câine, veterinarii pot apela şi la endoscopie. Un endoscop este un instrument flexibil, care foloseşte tehnici specializate de iluminare şi mărire, permiţând veterinarului să examineze zone cum ar fi cavitatea nazală şi tractul gastrointestinal fără a fi nevoie de chirurgie invazivă. Endoscopia este folosită frecvent pentru a obţine mostre pentru biopsii, culturi şi citologie.
Alte proceduri noninvazive includ electrocardiograma (ECG), electroencefalograma (EEG) şi electromiografia (EMG). Prima înregistrează activitatea electrică a inimii şi este folositoare pentru a studia nereguli privind bătăile inimii şi pentru a monitoriza câinii aflaţi sub anestezie.
EEG şi EMG sunt folosite pentru a evalua activitatea electrică din creier, nervi şi muşchi, şi joacă un rol important în diagnosticarea afecţiunilor neuromusculare. Oftalmologii veterinari folosesc electroretinografia (ERG) pentru a examina retina câinilor şi a vedea dacă există modificări patologice.
Multe dintre aceste tehnici de diagnostic pot fi costisitoare şi nu sunt întotdeauna disponibile, dar fără ele medicina veterinară nu ar fi unde se află astăzi.
