Diagnosticul şi tratamentul cancerului la câini

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Marea majoritate a formelor de cancer sunt diagnosticate prin biopsie, care reprezintă excizarea şi examinarea unei porţiuni de ţesut. Testele de sânge, radiografiile şi semnele fizice sunt alte metode prin care se poate identifica neoplasmul (cancerul). Odată ce diagnosticul a fost confirmat, se poate determina cea mai bună metodă de tratament.

Din fericire, tratamentul cancerului este o zonă a medicinei veterinare în care s-au întreprins eforturi majore, nu doar în înţelegerea afecţiunii, dar de asemenea în metode şi tehnici pentru lupta împotriva acesteia.

Pentru multe dintre tipurile de cancer, veterinarii pot folosi în momentul de faţă radioterapie, crioterapie (folosirea de azot lichid pentru distrugerea ţesutului afectat), chimioterapie (medicamente), sau o combinaţie a acestor tehnici. Prin intermediul unei tehnici denumită „reacţie în lanţ a polimerazei (PCR), veterinarii pot evalua acum mai bine tumorile şi pot prezice comportamentul diferitelor tipuri de cancer.

Cu PCR, oamenii de ştiinţă pot să reproducă un anumit segment de ADN în eprubete, permiţându-le să realizeze un număr nelimitat de copii ale unei singure molecule de ADN pe care să o studieze.

Intervenţiile chirurgicale sunt folosite pentru a trata multe tipuri de cancer. Această formă de tratament este rapidă, eficientă, sigură şi mult mai puţin costisitoare decât celelalte. Tumorile de la nivelul pielii şi din alte zone ale organismului pot fi înlăturate chirurgical.

De exemplu, tumorile testiculare sunt de obicei rezolvate prin castrarea câinelui. În cazul osteosarcomului (cancer osos), este necesară de obicei amputarea membrului. Intervenţia chirurgicală poate fi urmată de chimioterapie sau terapie prin radiaţii pentru a fi siguri că celulele canceroase sunt eliminate în totalitate.

Chimioterapia înseamnă folosirea de medicamente puternice pentru distrugerea celulelor canceroase. Această metodă de tratament este folosită de obicei în cazul în care cancerul este răspândit în întregul organism.

Poate fi folosită după amputarea unui membru în urma descoperirii unui osteosarcom sau în cazul tumorilor limfatice. Câinii trebuie să treacă prin mai multe şedinţe de terapie, iar starea lor trebuie monitorizată prin teste de sânge. Deşi câinii nu suferă de greaţă sau căderea părului, chimioterapia poate face ca aceştia să se simtă obosiţi sau slăbiţi timp de mai multe zile.

Terapia prin radiaţii implică ţintirea tumorii cu o rază concentrată de radiaţii. Câinii care urmează o astfel de terapie au de obicei nevoie de o serie de zece sau mai multe şedinţe. Fiecare dintre acestea nu durează decât câteva minute. Tipurile de cancer care ar putea fi rezolvate prin acest tip de terapie includ tumorile bucale şi ale pasajului nazal.

O altă formă de terapie prin radiaţii este folosirea de radioizotopi (elemente radioactive) pentru a trata tumorile glandei tiroide. Efectele secundare ale acestei terapii includ desprinderea ţesutului mort.

Pentru înlăturarea şi iradierea tumorilor pot fi folosite şi lasere. Chirurgii iradiază tumorile prin introducerea iniţială a unui medicament care este sensibilizat la efectul luminii. După o perioadă de 24-48 de ore, tumora este iradiată cu lumină. Acest lucru activează medicamentul care distruge apoi ţesutul tumoral. Această terapie a fost folosită cu succes pentru tratarea carcinoamelor celulelor scua-moase (tumori bucale) şi a tumorilor vezicii urinare.

Cea mai sporită eficienţă se întâlneşte în stadiile în care tumorile sunt încă de dimensiuni reduse. Din nefericire, această terapie nu este disponibilă la scară largă.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *