Ţară de origine: Coreea.
Istoric: Jindo pare a fi apărut din încrucișarea câinilor indigeni coreeni cu câinii aduși de tibetani în timpul invaziei acestora din secolul al XIII-lea. Deși regele coreean s-a predat, o parte a armatei s-a retras pe insula Jindo aducând și câinii cu ei.
Ca rezultat al acestei izolări, a apărut o rasă foarte pură. Câinele Jindo a fost folosit pentru pază și pentru vânătoare de mamifere mici și mari. In anul 1938, guvernul coreean a declarat rasa Jindo ca o „comoară națională”.
Descriere fizică: Jindo este un câine robust, de talie medie, cu un cap octogonal și urechi mici și erecte, care au vârful ușor rotunjit. Are ochi mici, migdalați, închiși la culoare. Coada este groasă și curbată peste spate.
Jindo are blana de lungime medie, cu stratul exterior aspru și drept, mai bogat la gât și pe piept. Perii de pe cap stau ridicați, dând capului aspectul caracteristic ciudat. Poate fi alb, cafeniu, gri, negru cu cafeniu, sau vărgat. Există două varietăți de Jingo: Tonggol (Gyupgae) și Hudu (Heutgae). Tipul Tonggol are un corp mai musculos și pătrat, cu un piept adânc. Hudu este mai puțin musculos și mai mult lung decât înalt.
Înălțime: 46 – 53 cm.
Greutate: 14-20 kg.
Temperament: Jindo este un câine muncitor, cu instincte de vânător foarte puternice. Cu toate că este precaut cu străinii, este loial și afectuos cu familia sa.
Este un câine mofturos, chiar viclean, independent și inteligent, care se descurcă cel mai bine cu dresaj pozitiv. Ar putea să încerce să fie dominant și poate fi agresiv față de alți câini.
Nivel de activitate: ridicat.
Cel mai bun stăpân: Jindo are nevoie de un stăpân activ și cu experiență în creșterea câinilor, într-un cămin în suburbii sau mediu rural.
Nevoi speciale: exerciții, curte îngrădită, slujbă sau activitate organizată, lesă, dresaj pozitivist, socializare.
Posibile probleme de sănătate: displazie de șold, hipotiroidism, alergii tegumentare, probleme de temperament.
