Nume alternative: Wolfhound rusesc.
Ţară de origine: Rusia.
Istoric: ogari asemănători folosiți la vânătoarea de iepuri există în Rusia încă din secolul al Xlll-lea. Este probabil descendent al Bearhoundului rusesc, ogarii de iepuri din Tatra, și Ovcharka, pentru a numi doar câțiva.
A fost folosit de aristocrația rusă pentru a vâna lupi și rareori era cumpărat sau vândut, aproape întotdeauna fiind oferit sau primit drept cadou. Rasa aproape a dispărut în timpul Revoluției bolșevice pentru că era asociată cu clasa conducătoare.
Câțiva câini au fost salvați și trimiși în Marea Britanie și America de Nord, unde au fost începute programe de creștere.
Descriere fizică: este un câine mare, suplu dar în același timp grațios și puternic. Are un gât puternic, arcuit: picioare anterioare subțiri; un piept îngust, adânc. Craniul este rotund și îngust, având un nas roman.
Fălcile sunt lungi și puternice, iar ochii sunt mari și întunecați. Nasul este negru și mare, iar urechile sunt mici și semierecte. Are picioare de iepure, mari, și o coadă lungă, curbată, îmblănită.
Blana este lungă și mătăsoasă, putând fi dreaptă, ondulată sau creață, cu o cută (volănaș) la nivelul gâtului și mai abundentă pe partea posterioară a picioarelor din față, picioarele posterioare, coadă și piept. Poate fi orice culoare sau combinație de culori.
Înălțime: 66-81 cm.
Greutate: 25-47,5 kg.
Temperament: este un câine afectuos cu familia, dar de asemenea încăpățânat și independent. Are un puternic instinct de prădător și tinde să alerge după aproape orice. Se înțelege bine cu copiii dacă este socializat, dar nu este de încredere în compania animalelor mici.
Nivel de activitate: moderat.
Cel mai bun stăpân: are nevoie de un stăpân sau familie activă, cu experiență în creșterea câinilor, într-o casă din suburbii sau de la țară.
Nevoi speciale: exerciții, curte îngrădită, lesă, îngrijirea blănii, dresaj pozitiv, socializare.
Posibile probleme de sănătate: volvulus gastric, displazie de șold și umăr, osteocondrită disecantă, atrofie retiniană progresivă.
Borzoi-ul din zilele noastre este în mare neschimbat fața de strămoșii săi ruși. Primul standard al rasei – stabilit în anul 1650 – nu diferă foarte mult de cel actual.
