Nume alternative: Plott.
Ţară de origine: Germania/S.U.A.
Istoric: acest copoi este singurul dintre câinii tip Coonhound care nu este descendent al Foxhoundului. Este, în schimb, descendent din Hanoverian hound.
A apărui inițial în Germania și a fost folosit pentru vânătoarea de mistreți. Descendenții săi au fost importați în S.U.A., în anul 1750 de Jonathon Plott, care s-a stabilit în Carolina de Nord și a crescut acești câini pentru a vâna urși.
Câinii moderni sunt considerați a li descendenți direcți ai acestora din urmă, cu câteva infuzii din alte rase locale, inclusiv Blevins hound.
Descriere fizică: este un câine mare, puternic, cu un cap lat, purtat cu mândrie. Are ochi maronii sau căprui și urechi lăsate, de dimensiuni medii, cu piele fină. Atunci când este atent, urechile se ridică și apar riduri pe frunte.
Botul are o lungime medie, cu buzele atârnând moderat. Pieptul este adânc și coada lungă, grea se subțiază spre vârf. Are labe puternice, bine articulate. Blana lucioasă, scurtă spre medie poate fi galbenă, roșie, cafenie, maron, neagră, gri tigrat sau albastră.
Înălțime: 53-63,5 cm.
Greutate: 18-27 kg.
Temperament: este un câine activ, curajos și entuziast. Este intens pe teren și foarte ușor de dresat. Este blând cu prietenii și familia, și se înțelege bine cu copiii.
Nivel de activitate: ridicat.
Cel mai bun stăpân: câinii din această rasă se descurcă cel mai bine cu o familie activă, într-un cămin din mediul suburban sau rural.
Nevoi speciale: exerciții, curte îngrădită, lesă, activități la exterior.
Posibile probleme de sănătate: volvulus gastric.