Ţară de origine: Franța.
Istoric: Basset Houndul a fost dezvoltat în secolul al XVI-lea dintr-o varietate pitică a Saint Hubert Houndului. A fost crescut pentru a vâna animale mici cu vânătorul mergând pe jos.
Rasa a fost crescută în principal de către nobilime, dar a câștigat popularitate printre oamenii de rând după Revoluția Franceză. Continuă să fie folosit pentru vânătoare, cât și ca animal de companie. În S.U.A. este crescut în mod special ca animal de companie.
Descriere fizică: este un câine de talie medie, cu picioare scurte. Are un cap mare și lat, care este acoperit cu piele ridată. Urechile late și foarte lungi sunt poziționate jos pe craniu, iar ochii întunecați au pleoapele inferioare atârnânde.
Are un bot lung și un nas negru, cu nări mari. Blana este scurtă și dreaptă, și poate fi de orice culoare specifică copoilor.
Înălțime: 36 cm.
Greutate: 23-30kg
Temperament: acești câini sunt prietenoși, sociabili și liniștiți. Se înțeleg bine cu aproape toată lumea, inclusiv cu alți câini. Rasa are un puternic instinct de vânător și tendința să cutreiere. Este un câine care latră foarte mult.
Nivel de activitate: scăzut spre moderat.
Cel mai bun stăpân: se descurcă atât cu un stăpân, cât și cu o familie, putându-se adapta la orice condiții de trai, atât la oraș, cât și la țară.
Nevoi speciale: curățarea urechilor și a ochilor.
Posibile probleme de sănătate: volvulus gastric, displazie de șold și cot, glaucom, trombopatii, probleme ale tiroidei, boala von Willebrand.
Basset Houndul are un miros extrem de dezvoltat. Doar Bloodhoundul îl întrece în această abilitate.