Sistemul musculo-scheletic al câinilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Oasele, articulaţiile, muşchii, ligamentele şi tendoanele susţin şi protejează organismul, cât să îi permită acestuia să se mişte. Împreună aceste componente formează ceea ce este cunoscut ca sistemul musculo-scheletic.

Câinii au în total 319 oase în organismul lor. Un tip special de ţesut de legătură, denumit cartilaj, stă la baza osului. Atunci când este încă în uter, oasele puiului se formează atunci când matricele din cartilaj se mineralizează, sau cu alte cuvinte se întăresc.

Osul este un ţesut viu care are vase de sânge şi nervi. Ca atare, el se reînnoieşte în permanenţă. Pe lângă faptul că reprezintă scheletul pe care este construit corpul, oasele depozitează minerale cum ar fi calciul, magneziul, fosforul şi fluorul.

Mineralele sunt importante pentru construcţia de ţesut osos şi pentru menţinerea echilibrului acido-bazic, electrolitic şi lichidian. Atunci când nivelul de minerale dintr-un organism nu este corespunzător, apar anomaliile de schelet, slăbiciune musculară şi o rată de creştere scăzută. Măduva osoasă (sau hematopoietică), care se găseşte în interiorul oaselor lungi, cum ar fi oasele membrelor, produce celulele roşii şi albe de care organismul are nevoie pentru a funcţiona.

Articulaţiile sunt zonele în care oasele se leagă unele de altele şi sunt cele care permit mişcarea corpului. Articulaţiile sinoviale cum sunt cele ale şoldului şi coatelor sunt acoperite de o capsulă articulară. Articulaţiile sunt lubrifiate de către un lichid sinovial care permite suprafeţelor articulare să alunece una peste cealaltă fără rezistenţa provocată de frecare.

Articulaţiile sesamoidiene cum este genunchiul (sau patela) protejează tendoanele (ţesutul fibros care leagă muşchiul de oase) pe măsură ce acestea se mişcă pe suprafaţa osoasă la capătul oaselor. Articulaţii fibroase sunt cele care menţin oasele craniene unite şi ancorează dinţii în gingii. Ligamentele sunt benzi de ţesut fibros care susţin şi stabilizează structurile articulare. Tendoanele sunt alcătuite din ţesut fibros care ataşează muşchiul de os.

Muşchii sunt ţesuturi alcătuite din celule de formă alungită. Atunci când aceste celule sunt stimulate, ele se contractă şi produc mişcare. Fiecare grupă de muşchi îndeplineşte o anumită funcţie. Muşchii scheletici sunt implicaţi în mişcarea câinelui. Muşchii netezi se găsesc în pereţii vaselor de sânge şi în marea majoritate a organelor interne. Inima este alcătuită din muşchiul cardiac. Atunci când muşchiul cardiac se contractă, inima bate.

Probleme musculo-scheletice

Problemele musculo-scheletice sunt destul de frecvent întâlnite la câini. Ei pot prezenta rigiditatea sau slăbirea unei articulaţii cum ar fi cea a şoldului, cotului şi genunchilor. Durerea articulară poate fi o consecinţă a loviturilor, bolilor sau a vârstei înaintate. Printre afecţiunile care provoacă durere articulară la câini întâlnim displazia de şold, artroza şi fracturile mai vechi.

Unele dintre aceste afecţiuni apar în viaţa câinelui în vreme ce altele sunt ereditare. Câinii cu dureri articulare se mişcă într-un mod mai rigid, şchioapătă, se chinuie să se ridice pe toate picioarele dimineaţa, sau plâng de durere dacă se mişcă într-un mod nepotrivit. În continuare sunt enumerate doar câteva dintre problemele ortopedice care pot afecta câinii.

Displazia de cot şi de şold

displazia-de-cot-şi-de-şold

Displazia de şold, o problemă ereditară, este o afecţiune în care articulaţia şoldului nu se mai dezvoltă corespunzător. La câinii cu displazie de şold, capul femurului nu se mai potriveşte în cavitatea articulară. Această imperfecţiune face ca articulaţia să nu fie corespunzătoare şi să fie instabilă, ducând într-un final la artroză.

Deşi displazia de şold este ereditară, factorii externi, cum ar fi greutate excesivă în timpul tinereţii câinelui, pot juca un rol în dezvoltarea lor. Orice câine poate suferi de displazie de şold, dar este mai frecvent întâlnită la rasele de câini mari şi uriaşi cum ar fi Saint Bernard, Terranova, Rottweiler, Golden Retriever şi Ciobănesc german.

Semnele displaziei de şold includ schiopătatul, ezitarea executării exerciţiilor şi atrofie musculară. Aceasta este confirmată prin radiografii ale şoldului şi pelvisului. Câinii cu o uşoară displazie pot să trăiască cu aceasta şi să folosească doar neutraceticale şi medicaţie care să le uşureze durerile.

În cazul câinilor cu displazie avansată, cea mai bună soluţie este o protezare de şold. În funcţie de starea în care se află câinele, s-ar putea să existe şi alte opţiuni de intervenţii chirurgicale pe şold.

Proprietarii de câini tineri cu probleme de articulaţii s-ar putea să ia în calcul o tehnică denumită simfiziodeza pubică juvenilă. În această intervenţie, chirurgul, folosindu-se de curentul electric cauterizează ţesut pentru a închide simfiza pubiană, zona dintre cele două jumătăţi ale pelvisului.

Pe măsură ce câinele creşte, simfiza închisă forţează şoldul sa se răsucească în poziţie normală. Intervenţia nu poate fi realizată decât până la vârsta de cinci luni, aşa că trebuie evaluată existenţa de mişcări anormale ale şodurilor până la vârsta de trei luni.

Displazia de cot apare atunci când oasele care alcătuiesc această articulaţie a piciorului anterior nu se unesc şi nu se mişcă aşa cum ar trebui în mod normal. Poate fi rezultat şi al existenţei unor mici fragmente de os în articulaţie.

Displazia de cot este deseori o cauză a şchiopătalului membrelor anterioare. Câinii care sunt predispuşi la displazia de cot includ Labrador Retrieverul, Springerul Spaniel englez, Rottweilerul, Ciobănescul german, Terranova şi Bloodhoundul.

Artroza

artroza-caine

Această afecţiune este cauzată de inflamaţia, descompunerea şi, eventual, pierderea stratului de proteine denumite cartilaj articular. Acest cartilaj acoperă capetele fiecărui os şi are o acţiune asemănătoare unui absorbant de şocuri, sau a unei perne, pentru a împiedica oasele să se frece unele de celelalte pe măsură ce articulaţia trece prin întreaga sa serie de mişcări.

Odată cu îmbătrânirea, cantitatea de apă conţinută de cartilaje devine mai mare, iar compoziţia proteică degenerează. Folosirea repetată a articulaţiilor de-a lungul anilor duce la inflamaţia cartilajului, provocând durere medie spre sporită şi inflamaţie.

Într-un final, cartilajul începe să degenereze prin formarea de flocoane şi apariţia de fisuri. În cazurile avansate există o pierdere totală de cartilaj articular, lăsând capetele oaselor fără stratul lor de amortizare. În acest punct, oasele se freacă unele de altele direct, provocând şi mai multe probleme şi durere sporită. Poate apărea artroza, şoldul şi cotul fiind cele mai des afectate.

Terapia fizică, folosirea de analgezice cum ar fi carprofenul şi etodolac, şi suplimentarea cu nutraceuticale, cum ar fi condroitina şi glucozamină, pot ajuta la reducerea problemelor articulare. Pentru cazurile severe, înlocuirea completă a şoldului este singura intervenţie chirurgicală posibilă cu rezultate excepţionale.

Operaţiile de protezare a articulaţiei cotului nu sunt încă realizabile, aşa că artroza este tratată în general medicamentos.

Osteocondrita disecantă

osteocondrita-disecantă

Această boală este o problemă care afectează dezvoltarea cartilajului. De obicei, afectează articulaţiile umărului, dar poate apărea şi la nivelul cotului şi genunchiului. Semnele includ o încetinire treptată şi durere la flexie sau la extensie.

Pentru stabilirea diagnosticului de certitudine este nevoie de radiografii. Osteocondrita disecantă poate fi tratată prin repaus şi nutraceuticale, cum ar fi Adequan, care protejează cartilajele şi ajută la prevenirea durerii, inflamaţiei şi la agravarea degenerării. În cazul în care articulaţiile afectate sunt umărul sau cotul, se poate interveni chirurgical pentru a înlătura cartilajul afectat sau bucăţile de cartilaj care sunt desprinse în articulaţie.

Luxaţia patelei

luxatia-patelei

Denumirea se referă la situaţia în care rotula (patela) se deplasează (se luxează) din locul ei normal. Este de obicei un defect moştenit şi frecvent întâlnit la câinii de talie mică. Apare câteodată şi la câinii mari, de obicei atunci când sunt pui în vârstă de 5-6 luni.

Luxaţia patelei este diagnosticată printr-o varietate de teste de deplasare. Medicul veterinar va încerca să împingă patela din locul ei şi va observa cât de uşor revine în locul normal. Dacă patela este dislocată cu uşurinţă, atunci se poate interveni chirurgical pentru a adânci şanţul în care stă în mod normal şi pentru a repara orice ligament care s-a slăbit sau s-a rupt.

Luxaţii şi întinderi musculare

Inflamaţia şi durerea indică luxaţii sau întinderi articulare sau musculare. Inflamaţia se poate datora unei lovituri, boală mediată imun sau defecte de creştere. Poate, de asemenea, să fie rezultatul unei acumulări de lichide în ţesuturile moi, unor modificări cronice din capsula articulară sau artritei.

Inflamarea în urma exerciţiilor apare de obicei atunci când câinii foarte mici, bătrâni, sau ieşiţi din formă fac eforturi pentru a menţine pasul cu stăpânii lor. Întinderile musculare apar atunci când fibre musculare se rup din cauza suprasolicitării.

Articulaţiile cele mai predispuse la luxaţii sunt cele ale genunchiului, gleznelor, coatelor şi cele carpiene. Inflamaţia poate apărea şi la nivelul umărului şi şoldului, dar în aceste zone este greu de identificat, poate doar de medicul veterinar, care ştie cum să examineze prin palparea şi rotaţia membrelor, în aceste zone. Articulaţiile inflamate sunt, de obicei, dureroase şi, deseori, sunt calde la atingere.

Un câine care este înţepenit sau care şchioapătă uşor pentru 24-48 de ore ar trebui să fie examinat de un medic veterinar. Duceţi câinele imediat la veterinar dacă o articulaţie nu este aliniată corespunzător, dacă are durere acută sau dacă observaţi orice fractură deschisă.

S-ar putea să fie nevoie de o radiografie sau analiză a lichidului intraarticular pentru a determina cauza problemei. Luxaţiile şi întinderile musculare pot fi tratate prin fizioterapie, masaj, comprese calde şi reci, odihnă şi medicamente antiinflamatorii nesteroidiene.

Prevenirea problemelor articulare

caine-exercitii

Doar urmând câţiva paşi puteţi preveni cu uşurinţă marea majoritate a problemelor articulare. Aceştia includ obişnuirea treptată a câinilor tineri cu exerciţiile, controlul dietei, suplimentele şi diverse forme de terapie fizică cum ar fi masajul, înotul sau comprese calde şi reci.

Chiar dacă puii de câine au rezerve incredibile de energie, acestora nu ar trebui să li se permită să alerge sau să sară excesiv până când nu îşi ating maturitatea fizică, ce poate apărea între 18 luni şi 2 ani. Trebuie să aveţi în vedere că rasele mari ajung la maturitate mai greu decât cele mici. Se prea poate ca puiul dumneavoastră de Golden Relriever care are vârsta de 3-4 luni să pară suficient de mare pentru a-l scoate la jogging, dar oasele sale sunt încă în proces de dezvoltare.

Stresul pe care îl suportă atunci când face jogging poate afecta dezvoltarea scheletului şi poate duce la probleme de articulaţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sărituri, căratul sau trasul unor greutăţi, şi activităţi pe suprafeţe înclinate sau alunecoase. Ajutaţi-vă puiul să evite comportamente periculoase pentru sănătatea sa cum ar fi săritul de pe obiecte de mobilier, datul peste cap alergând după discuri şi altele asemenea. Evitaţi săriturile repetate.

Un studiu care se întinde de-a lungul a 14 ani, realizat pe Labradori Retrieveri, a dovedit ceea ce medicii veterinari considerau de mult a fi corect: o dietă bună este importantă pentru dezvoltalea corespunzătoare şi menţinerea sănătoasă a articulaţiilor.

Studiul a arătat că la acei câini care au fost menţinuţi într-o formă corespunzătoare, artroza a apărut mult mai târziu decât la restul, iar durerile erau mult mai reduse.

Trebuie să fiţi conştienţi că puii de rase de talie mare au nevoie de o altă combinaţie de nutrimente pentru a creşte decât puii de talie mică. Căutaţi o dietă creată special pentru rasele mari pentru a reduce riscul ca puiul să sufere de pe urma problemelor de dezvoltare cum ar fi osteocondrita disecantă şi displazia de şold sau cot. Prea multă greutate pentru un câine de orice vârstă poate produce stres suplimentar pentru articulaţii.

La câinii care deja suferă de probleme ortopedice, durerea articulară poate fi ameliorată cu ajutorul unor medicamente ca aspirină, corticosteroizi şi medicamente antiinflamatorii nesteroidiene cum ar fi carprofenul, sau prin folosirea nutraceuticalelor ca glucozaminoglicani, inclusiv condroitina şi glucozamina, metil-sulfonil metan (MSM), vitamina C şi vitamina E, care ajută la accelerarea vindecării, şi a plantelor ca yucca şi diferite combinaţii chinezeşti.

Alte tratamente benefice includ masajul, aplicarea de căldură pe zona dureroasă, înotul şi fizioterapia. Fiecare câine care va fi introdus la reproducţie trebuie să fie supus unui control medical pentru a se elimina orice probleme ortopedice. Dacă sunt identificate probleme, câinele nu ar trebui să fie reprodus pentru a nu permite acestor probleme genetice devastatoare să apară la generaţiile următoare.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.