Sistemul imunitar al câinilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Sistemul imunitar reprezintă una dintre minunile organismului. Folosind celule albe specializate, denumite limfocite T şi limfocite B, sistemul imunitar reprezintă un sistem de apărare multipotent pentru situaţiile în care organismul este invadat de bacterii sau virusuri neprietenoase, cunoscute sub denumirea de antigeni.

Un antigen este orice substanţă străină de organism. Atunci când sistemul imunitar recunoaşte prezenţa unui antigen elaborează anticorpi care se leagă de antigen şi îl împiedică să facă rău câinelui sau să provoace boli infecţioase cum ar fi jigodia sau parvoviroza. Anticorpii sunt substanţe proteice produse de sistemul imunitar pentru a contracara efectele unui antigen.

Celulele T, care sunt produse în măduva hematopoietică, circulă prin organism. Slujba lor este să vâneze şi să elimine orice corp străin periculos. Celulele B produc anticorpi care ajută la incapacitarea sau distrugerea antigenelor şi stau de pază, gata să acţioneze, dacă acelaşi antigen atacă şi mai târziu.

Un sistem de verificare şi echilibru asigură că sistemul imunitar este mobilizat atunci când este nevoie şi că revine în starea de repaus atunci când bătălia a luat sfârşit.

Probleme ale sistemului imunitar

Problemele sistemului imunitar includ alergiile şi bolile autoimune, cum ar fi lupusul sau artrita autoimună.

Alergiile

alergii

Alergia este o reacţie a sistemului imunitar cauzată de expunerea la un alergen. Un alergen este orice substanţă capabilă să producă o reacţie alergică. Alergenii cel mai frecvent întâlniţi la câini sunt polenul, medicamentele, toxinele insectelor, mucegaiurile şi alimentele.

Câinii sunt în general predispuşi la o varietate de tipuri de alergii, inclusiv la alergii alimentare, dermatita alergică la purici şi dermatita atopică. Alergiile pot fi ereditare sau dobândite. Unele rase par a fi mai predispuse la alergii, dar orice câine poate suferi o alergie. Tratamentul poate varia de la evitarea alergenilor la injecţii de desensibilizare până la cele cu corticosteroizi.

Alergiile canine

În S.U.A., între 10% şi 15% dintre câini prezintă alergii. Acestea sunt întotdeauna incomode şi, câteodată, chiar pot ameninţa viaţa animalului. Câinii pot fi alergici la purici, alimente, substanţe în suspensie sau acarieni şi mucegaiuri, printre altele. Unii câini suferă de alergii multiple. Scărpinatul, ronţăitul, frecarea capului, înroşirea urechilor, urticaria şi pierderea părului sunt cu toate semne ale unei reacţii alergice.

În cazul unei alergii mai severe, veterinarul va recomanda injecţii de desensibilizare. Cazurile mai puţin severe pot fi controlate prin reducerea sau eliminarea alergenului. Pentru a elimina puricii de pe câine, din casă şi curte trebuie să daţi cu aspiratorul de mai multe ori pe săptămână; să spălaţi aşternuturile câinelui săptămânal; să folosiţi filtre HEPA (filtre de aer cu eficienţă sporită) pentru a reduce iritaţia provocată de mătreaţă şi polen; şi să ţineţi câinii în casă în momentele în care polenul atinge concentraţia cea mai ridicată, cum ar fi dimineaţa devreme şi seara, primăvara şi vara.

Pentru a reduce mâncărimea pielii, înmuiaţi câinele în apă rece timp de 10 minute. Pentru a uşura mâncărimea de la nivelul picioarelor, înmuiaţi-i picioarele în săruri Epsom. Pentru că acestea pot avea un efect laxativ, nu permiteţi câinelui să bea din acea apă.

De asemenea, de ajutor în cazul mâncărimii pielii pot fi şi suplimentele cu acizi graşi, care pot fi achiziţionate de la cabinetul veterinar sau magazinele pentru animale. Întrebaţi medicul veterinar pentru a afla care este doza potrivită pentru câinele dumneavoastră.

Bolile autoimune

Bolile autoimune sunt rezultatul atacului organismului asupra propriilor structuri. Dintr-un anume motiv, sistemul imunitar secretă anticorpi împotriva unei anume componente normale a organismului. Această rachetă cu ţintă greşită este numită autoanticorp.

Deseori, ţinta acestora este pielea. Exemple de afecţiuni dermatologice autoimune sunt pemfigusul, atunci când autoanticorpul atacă peretele celulelor cutanate, şi lupusul eritematos, care nu afectează doar pielea ci şi câteva organe; cât şi artrita imună şi anemia hemolitică autoimună.

Afecţiunile autoimune de piele sunt în general caracterizate prin prezenţa de pete roşii pe faţă şi urechi; formarea de pustule şi băşici: piele cu cruste şi scurgeri; şi căderea părului.

Afecţiunile autoimune nu se vindecă, dar pot fi de obicei atacate cu corticosteroizi, care au un efect antiinflamator. Tipurile de afecţiuni autoimune variază de la minore la fatale. Unele pot fi ţinute în frâu sau intră în faza de remisite, în vreme ce altele pot provoca o moarte destul de rapidă.

Artrita mediată imunitar

artrita

Această afecţiune apare atunci când anticorpii sistemului imun atacă ţesutul de legătură. O formă de artrită mediată imunitar (nonerozivă) provoacă inflamaţie, în vreme ce altă formă, numită poliartrită reumatoidă, distruge cartilajul şi suprafeţele articulare.

Poliartrita reumatoidă este întâlnită de obicei la câinii de jucărie şi la alte rase de talie mică. Semnele includ rigiditatea de dimineaţă, şchiopătatul trecător şi inflamaţii ale articulaţiilor mici cum ar fi cele ale gleznelor. Artrita neerozivă are semne similare, dar de obicei apare la rasele de talie medie şi mare.

Ambele afecţiuni pot fi ameliorate cu ajutorul medicaţiei antiinflamatorii, cum ar fi administrarea de corticosteroizi.

Anemia hemolitică autoimună

Anemia hemolitică autoimună este o afecţiune în care celulele roşii din sânge sunt distruse de autoanticorpi – anticorpi direcţionaţi asupra celulelor proprii organismului. Nu se cunoaşte de ce apare această afecţiune.

Poate apărea la toţi câinii, dar este mai des întâlnită la Springer Spanieli, Poodle, Ciobănesc englez de tip vechi, Terrier alb de West Highland şi Setter irlandez. Anemia este diagnosticată cu ajutorul testelor de sânge, radiografiilor toracice, ecografiilor abdominale şi aspirate de limfă şi măduvă hematogenă. Corticosteroizii şi substanţele imunosupresoare pot ajuta la blocarea distrugerii celulelor roşii.

S-ar putea ca în cazul câinilor cu forme severe să fie nevoie de transfuzii de sânge. Chiar şi cu tratament, rata mortalităţii în această afecţiune este de 40%.

Genetica şi ereditatea canină

O genă este unitatea informaţiei creditare din celule care este transmisă de la părinţi la pui. Aceasta controlează transmiterea şi manifestarea uneia sau mai multor caracteristici. Există situaţii în care o genă poate suferi o mutaţie şi produce astfel o boală genetică. Bolile genetice pot afecta orice parte a organismului.

Oamenii de ştiinţă lucrează acum pentru a înţelege cauzele subiacente ale bolilor ereditare canine, inclusiv determinarea mutaţiilor genetice care provoacă bolile. Având această informaţie, oamenii de ştiinţă pot dezvolta teste de diagnostic astfel încât crescătorii de câini să poată reduce sau elimina incidenţa bolilor ereditare la câini.

Este foarte important ca animalele cu afecţiuni ereditare cum ar fi boala valvei mitrale, displazia de şold şi epilepsia să nu fie introduşi la reproducţie pentru a nu transmite mai departe aceste probleme serioase.

Aceste cercetări au început deja să îşi arate rezultatele, inclusiv descoperirea a trei afecţiuni moştenite care afectează retina şi pentru care deja au fost dezvoltate teste de diagnostic. Până acum au fost dezvoltate teste pentru peste 20 de afecţiuni genetice, iar cercetătorii cred că în următorii 10 ani vor fi realizate teste pentru toate afecţiunile genetice canine.

În final, se va folosi terapia genică pentru tratarea afecţiunilor genetice. Astăzi, testele genetice pot ajuta în planurile de reproducţie pentru a se evita apariţia acestor afecţiuni canine.

Teste screening

teste-screening-caini

Pentru a reduce incidenţa afecţiunilor genetice în populaţiile canine, crescătorii reputabili îşi testează acum câinii pentru displazie de şold, afecţiuni cardiace şi oftalmologice. Câinii nu pot fi testaţi pentru mai multe dintre astfel de afecţiuni până când nu ating maturitatea la vârsta de doi ani.

Dar până în acest moment, articulaţiile sunt complet dezvoltate, iar alte afecţiuni (cu excepţia apariţiei unor boli cu dezvoltare târzie, cum este epilepsia) ar fi apărut deja. Acesta este unul dintre motivele pentru care este cel mai bine pentru toată lumea să se aştepte până la atingerea maturităţii, înainte de a fi introdus la reproducţie.

Crescătorii reputabili îşi înregistrează rezultatele testelor câinilor săi la diferite organizaţii, inclusiv Orthopedic Foundation of Animals, canine Eye Registration Foundation, şi Canine Health Foundation, pentru a primi un certificat care să ateste că animalul este într-o stare de sănătate perfectă.

Aceste organizaţii menţin baze de date la care pot apela alţi crescători pentru a se asigura că afecţiunea genetică în cauză nu se transmite generaţiilor ulterioare. Unele cluburi de rase au ele însele propriul registru pe care îl menţin la zi.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.