Sistemul cardiovascular

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Sistemul cardiovascular este alcătuit din inimă şi vasele sanguine, care includ arterele, arteriolele, capilarele şi venele. Funcţia cordului este de a pompa sânge prin vasele sanguine. Sistemul cardiovascular împreună cu componentele celulare şi fluide ale sângelui, hematiile, celulele albe, trombocitele, apa, proteinele, electroliţii şi sărurile alcătuiesc ceea ce este cunoscut ca sistem circulator.

Prin activitatea sa de pompare, inima este motorul care se află în centrul organismului. Inima este împărţită în patru camere – atriul drept, ventriculul drept, atriul stâng şi ventriculul stâng. Cele două părţi ale inimii, stângă şi dreaptă, sunt separate printr-un perete muscular.

Inima are de asemenea patru valve care funcţionează pentru a face ca sângele să curgă într-un singur sens. Acestea se deschid şi se închid, lăsând sângele să intre, şi apoi pompându-l afară. Sunetul pe care inima îl scoate în mod normal este „lup – dup, lup – dup”. Acest sunet este creat de mişcările valvelor şi de curgerea sângelui.

Funcţia sistemului circulator este de a transporta oxigenul inspirat de la plămâni la mitocondrii, care sunt structuri specializate din celulele organismului care produc energie. Sistemul circulator elimină apoi dioxidul de carbon – care este un produs rezultat din activitatea celulară – ducându-l de la celule la plămâni, unde este eliminat prin expiraţie.

Pe lângă acestea, sistemul circulator face ca sângele să treacă prin rinichi şi ficat, transportă hormoni, glucoză, electroliţi şi alţi compuşi în întregul organism.

Frecvenţa cardiacă

Frecvenţa cardiacă normală de repaus pentru un câine este cuprinsă între 80 şi 100 de bătăi pe minut.

Pentru a o verifica, puneţi mâna pe pieptul câinelui şi număraţi bătăile într-un interval de 15 secunde. Apoi înmulţiţi rezultatul cu 4 pentru a obţine numărul de bătăi pe minut. Verificaţi frecvenţa cardiacă atunci când sunteţi acasă, pentru ca animalul să se simtă confortabil, fiind mult mai probabil astfel să obţineţi valoarea adevărată.

Printre afecţiunile caracterizate prin frecvenţă cardiacă se numără: boli cardiace, hipotiroidism şi boala Addison. O frecvenţă cardiacă accelerată poate fi asociată cu anxietate, anemie, hemoragii, deshidratare, febră, şoc, infecţii, şoc termic sau alte afecţiuni cardiace.

Boli şi defecte

Inima este predispusă la apariţia multor boli şi afecţiuni. Acestea includ cardiomiopatie dilatativă, sufluri cardiace, persistenţa canalului arterial şi stenoza pulmonară.

Cardiomiopatie dilatativă

Această afecţiune apare atunci când camerele inimii se măresc, iar pereţii ventriculelor se subţiază. Acest lucru face ca muşchiul cardiac să slăbească şi, într-un final, să cedeze. Cardiomiopatia reprezintă cauza cea mai frecventă a insuficienţei cardiace congestive la câinii mari şi uriaşi, afectând în principal masculii.

Printre rasele predispuse la aceasta se află Boxerul, Dobermanul Pinscher, Springer Spaniel şi Cocker Spaniel.

Semnele acesteia apar de obicei atunci când câinele are vârsta de doi până la cinci ani şi sunt reprezentate de: pierdere rapidă în greutate; lipsa de energie; respiraţie accelerată şi tuse frecventă, câteodată sanguinolentă. Cardiomiopatia dilatativă este diagnosticată prin electrocardiografie, radiografie şi ecografie.

Boala poate fi tratată pentru un anumit timp cu medicamente, odihnă, dietă şi monitorizare atentă din partea unui medic veterinar. Unii câini care primesc tratament corespunzător pot trăi cu această afecţiune un an sau chiar mai mult.

Sufluri cardiace

În cazul în care valvele inimii sunt afectate sau se „uzează”, ele pot să nu se mai închidă chiar complet atunci când inima bate, iar sângele poate refula. Ca rezultat, apare un sunet anormal denumit suflu cardiac.

Sunetul pe care îl face suflul variază în funcţie de momentul în care se produce. Un suflu prezent la începutul ciclului cardiac este numit suflu sistolic. Un suflu care apare atunci când ventriculele sunt relaxate, o perioadă de numită diastolă cardiacă, este numit suflu diastolic. În loc de obişnuitul „lup-dup”, o inimă cu suflu sistolic face „lup-shh-dup”, iar una cu suflu diastolic „lup-dup-shh”.

Fumatul pasiv create riscul apariţiei de afecţiuni cardiace şi cancer la câini. Studiile realizate la Colorado State Universily în anii 1992 şi 1998 au notat câ fumul de tutun are un efect cert asupra câinilor şi că efectele expunerii îndelungate sunt persistente şi de lungă durată.

Nivele măsurabile de substanţe cancerigene au fost înregistrate în părul şi urina câinilor timp de luni de zile după expunere.

Gravitatea

Suflurile cardiace sunt clasificate după gravitatea lor pe o scară de la 1 la 6, 1 fiind cel mai încet suflu, iar 6 fiind un suflu care este evident încă înainte ca stetoscopul să atingă toracele. Suflurile gradate între 4 şi 6 pot fi în general simţite punând mâna în locul potrivit de pe piept.

Suflurile cardiace pot fi datorate unor defecte din naştere sau malformaţii congenitale. Suflurile cardiace congenitale sunt întâlnite de obicei la câinii tineri şi sunt ereditare.

Marea majoritate a suflurilor cardiace sunt diagnosticate prin ascultaţie, care înseamnă pur şi simplu ascultarea cu ajutorul unui stetoscop a inimii. În vreme ce ascultarea poate să indice prezenţa unui suflu, este nevoie de mai multe teste pentru determinarea cauzei şi a severităţii.

Veterinarul vă va face mai mult ca sigur o recomandare către un medic cardiolog veterinar pentru aceste teste. În funcţie de rasă, vârsta şi predispoziţia câinelui, vi se poate recomanda să realizaţi o radiografie toracică şi apoi o electrocardiogramă, ca şi o ecocardiogramă.

Radiografia indică dimensiunile per total ale cordului şi permite cardiologului să vadă vasele pulmonare din plămâni. Acestea îi permit să aprecieze gradul de normalitate sau de anormalitate a stării pacientului. O electrocardiogramă evidenţiază frecvenţa şi ritmul cardiac, acest lucru fiind folositor dacă după ascultaţie s-au detectat anormalii ale ritmului cardiac.

O ecocardiogramă oferă o măsurătoare precisă a grosimii pereţilor diverselor camere cardiace, cât şi o imagine a valvelor cardiace. Acest test permite cardiologului să determine starea valvelor şi să stabilească performanţele generale ale inimii, care sunt de ajutor atunci când trebuie stabilită dacă şi ce terapie trebuie recomandată. Ecocardiograme de verificare ulterioară permit veterinarului să observe dacă terapia prescrisă funcţionează.

Cardiologul s-ar putea să dorească să verifice şi integritatea funcţiei renale. Bolile renale sunt cele mai frecvente cauze ale hipertensiunii arteriale la câini şi pisici.

Existenţa unei boli renale sporeşte munca pe care trebuie să o întreprindă inima şi poate agrava unele afecţiuni cardiace mult mai repede dacă hipertensiunea nu este ţinută sub control. Medicul veterinar ar putea recomanda şi unele teste de sânge pentru a determina concentraţia de produşi nefolositori (uree/creatinină), analize de urină şi teste pentru măsurarea enzimelor asociate cu bolile hepatice şi congestia, care apar atunci când funcţia cardiacă este afectată.

Severitatea unui suflu cardiac depinde de unii factori, cum ar fi vârsta câinelui şi dacă rasa în discuţie este predispusă la afecţiuni cardiace. Unii câini care prezintă un suflu cardiac pot trăi ani de zile fără a prezenta niciun semn sau simptom. Cel mai important este un diagnostic precis al cauzei suflului şi a problemelor subiacente asociate cu acesta. Odată ce este cunoscută cauza, se pot face ajustări în funcţie de stilul de viaţă al câinelui şi severitatea bolii.

Ce se poate face pentru bolile de inimă?

ce-se-poate-face-pentru-bolile-de-inimă

Cu întreaga evoluţie a medicinei, se înlocuiesc valvele uzate sau bolnave la câini?

Nu încă, din păcate. Această procedură este încă destul de costisitoare, fiind nevoie de chirurgie pe cord deschis şi acelaşi tip de echipamente ca şi pentru chirurgia umană. Recuperarea postoperatorie este, de asemenea, dificilă.

Câinele ar trebui să urmeze un tratament cu medicamente anticoagulante pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge pe valva înlocuită. Acest lucru ar necesita controale şi ajustări frecvente, şi ar putea cauza hemoragii severe dacă animalul se răneşte în vreun alt fel. În funcţie de afecţiunea cardiacă, tratamentul chirurgical s-ar putea să fie posibil, dar să nu fie întotdeauna practic.

Intervenţia chirurgicală este posibilă şi recomandată în multe afecţiuni cardiace congenitale. Angioplastia pe valva pulmonară sau pe valva aortică pentru a corecta stenoza pulmonară, sau chirurgia pentru închiderea canalului arterial persistent sunt destul de simple.

Cercetătorii veterinari continuă să studieze problemele cardiace şi se speră în dezvoltarea unor noi medicamente care vor preveni agravarea insuficienţei cardiace, cât şi identificarea unor posibile tratamente alternative.

Procentul câinilor decedaţi din cauza afecţiunilor cardiace pare a se mări. Pe măsură ce animalele trăiesc mai mult, sunt diagnosticate din ce în ce mai multe cazuri. Cea mai frecvent întâlnită cauză a apariţiei acestora este legată de valvele cardiace. Acestea se îngroaşă şi apoi nu mai închid etanş camerele inimii.

Cauzele suflurilor cardiace

Unele dintre cazurile de sufluri cardiace, în special cele întâlnite la puii de câine, sunt funcţionale, benigne, ceea ce înseamnă că la un moment dat vor dispărea. Adeseori, nu este posibil să se determine dacă un suflu este benign sau nu, decât după ce câinele a ajuns la maturitate, la vârsta de doi sau trei ani.

Pentru a se evita transmiterea unor astfel de probleme la generaţiile următoare este cel mai bine ca un câine să nu fie introdus la reproducţie până când nu a fost înlăturată orice suspiciune. Un câine cu o problemă cardiacă ereditară, chiar dacă aceasta a fost reparată, nu ar trebui să aibă urmaşi.

Alte sufluri sunt provocate de anemie. Anemia produce subţierea sângelui, făcând mult mai uşoară provocarea de turbulenţe. Atunci când inima se contractă, sângele este împins în vase cu viteză mare. Anemia severă provoacă accelerarea bătăilor inimii şi a frecvenţei respiraţiei, supraefortul putând determina pierderea cunoştinţei.

Bolile de inimă şi anemia severă au semne similare şi pot fi câteodată confundate.

Prezenţa paraziţilor interni, cum ar fi Trichuris sau Ancylostoma, poate cauza anemie. În cazul în care suflul cardiac are la bază anemia, medicul veterinar va stabili care este cauza acesteia. Dacă este ceva atât de simplu ca o infestaţie cu paraziţi, o acţiune de deparazitare va vindeca afecţiunea.

Boala valvei mitrale

Câteodată numită regurgitare mitrală, această boală este una dintre afecţiunile cele mai frecvent asociate cu prezenţa suflurilor cardiace. Boala valvei mitrale (BVM) apare atunci când valva degenerează şi începe să nu se mai închidă etanş. BVM poate apărea şi ca urmare a unei infecţii a valvelor (endocardită), din cauza unei valve malformate încă de la naştere, sau ca răspuns la cardiomiopatia dilatativă.

Degenerarea valvulară este cel mai frecvent întâlnită la câinii mici, în special pe măsură ce îmbătrânesc. Predispuşi la aceasta sunt mai ales câinii din rasa Cavalier King Charles, la care apare mai devreme decât la oricare altă rasă de câini. Alţi câini care tind să sufere de această boală sunt Chihuahua, Poodle pitic, Pinscher pitic, Fox Terrier, Boston Terrier şi Schnauzer pitic. Este mai frecvent întâlnită la masculi decât la femele.

Atunci când această boală afectează un câine, sângele se scurge din ventriculul stâng în atriul stâng. Ca răspuns la această acţiune, atriul stâng se dilată pentru a crea spaţiu pentru întreaga cantitate de sânge, iar ventriculul stâng se dilată şi el pentru a putea pompa mai mult sânge astfel încât să compenseze sângele pierdut.

Cazurile severe duc la insuficienţă cardiacă, care este indicată de acumularea de lichid la nivelul plămânilor (edem pulmonar). Printre semnele BVM amintim; incapacitatea de a face efort, tusea şi wheezing (dificultăţi de respiraţie).

Atunci când un câine cu BVM are probleme de respiraţie, iar radiografiile arată că are acumulare de lichid la nivelul plămânilor, se pot prescrie diuretice – medicamente care facilitează urinarea – pentru a reduce congestia şi cantitatea de lichide. Pentru aceeaşi situaţie, câteodată se recomandă o dietă cu sodiu puţin, pentru a reduce cantitatea de lichide din organism.

Terapia prin dietă nu este întotdeauna benefică însă, iar eficienţa acesteia depinde de starea specifică a câinelui. Mai multe studii sugerează că restricţia severă de sare în stadiile timpurii ale bolilor cardiace s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

Alte medicamente care ar putea să fie prescrise câinilor cu probleme cardiace includ reducătorii sarcinii cardiace, care scad tensiunea vasculară, reducând munca inimii. Unul dintre medicamentele cele mai folosite în momentul de faţă este denumit inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). Enalaprilul este singurul medicament de acest tip aprobat pentru uz veterinar.

De asemenea, se pot prescrie medicamente care susţin contracţiile inimii. Un medicament din această categorie este digitala, un extract din degeţel roşu (Digitalis purpurea), care este cunoscut ca un tonic cardiac de sute de ani. Digitala este de obicei prescrisă atunci când contracţiile cardiace încep să devină mai slabe, acest diagnostic fiind stabilit în urma unei ecografii.

Momentul în care un câine cu BVM ar trebui să înceapă tratamentul medicamentos este încă în discuţie printre medicii veterinari. Nu este încă destul de clar dacă administrarea de medicamente încă din stadiile incipiente prezintă avantaje, şi există şi efectele secundare care trebuie luate în calcul, cum ar fi modificări ale urinării, reducerea apetitului, vărsături, letargie bruscă şi o stare generală de slăbiciune.

Unii medici cardiologi veterinari încep tratamentul medicamentos atunci când ritmul cardiac în repaus este de peste 100 bătăi pe minut. Valorile normale sunt între 80 şi 100 de bătăi pe minut. Atunci când ritmul cardiac creşte peste aceste valori şi rămâne ridicat pentru perioade mai lungi de timp, inima poate avea de suferit.

Câinii care au o inimă slăbită primesc o nouă şansă la viaţă datorită pacemakerelor donate. După ce un pace-maker a fost folosit de către o persoană, acesta nu mai poate fi folosit de nimeni altcineva; dar poate fi folosit de către un câine. Unii oameni aleg să îşi doneze pace-makerele şcolilor de medicină veterinară.

Câinii brahicefalici şi căldura

Câinii brahicefalici (câinii cu botul scurt) cum ar fi Pugul, Pechinezul, Bulldogul, sunt în special sensibili la temperaturile ridicate şi la şoc termic. Câinii nu transpiră prin piele aşa cum o fac oamenii; în schimb, ei îşi reglează temperatura prin respiraţie.

Câinii cu botul scurt au căile respiratorii scurte şi înguste. Acestor câini le este greu să accelereze procesul de răcire astfel încât sunt mai predispuşi decât alţi câini să sufere de probleme respiratorii în anotimpul cald.

Trebuie luate măsuri de precauţie în anotimpul cald în cazul tuturor câinilor, dar câinii brahicefalici ar trebui să fie în permanenţă ţinuţi într-un loc răcoros, de preferinţă o casă cu aer condiţionat, în momentele cele mai călduroase ale zilei.

În anotimpul cald, nu ar trebui niciodată scoşi la plimbare în timpul zilei şi ar trebui să aibă în permanenţă apă la dispoziţie. Ei (şi, de fapt, câinii în general) nu ar trebui să fie niciodată lăsaţi într-o maşină încinsă, nici măcar pentru câteva minute.

Persistenţa canalului arterial (PCA)

Acesta este un defect congenital, adică unul cu care câinele se naşte, foarte întâlnit. PCA este întâlnit cel mai frecvent la Poodle pitic şi Ciobănescul german. Această afecţiune apare atunci când canalul sau ductul arterial, un vas prezent la feţi care permite şuntarea plămânilor încă nefuncţionali – rămâne deschis şi după naştere.

El va permite scurgerea sângelui din aortă în partea pulmonară a cordului. Astfel, ventriculul stâng va trebui să lucreze mai intens pentru a menţine fluxul sanguin în limitele normale. PCA este identificat atunci când veterinarul, ascultând inima, aude un suflu cardiac continuu – unul care este prezent atât în timpul diastolei, cât şi al sistolei.

Radiografia cardiacă şi o ecografie pot confirma acest diagnostic. Netratată, PCA duce la insuficienţă cardiacă, dar această afecţiune poate fi tratată chirurgical.

Stenoza pulmonară

Un alt defect congenital frecvent întâlnit, stenoza pulmonară este o îngustare a conexiunii dintre ventriculul drept şi artera pulmonară, fapt care sporeşte rezistenţa sanguină şi îngreunează munca ventriculului drept de a pompa sânge.

Ca răspuns la aceasta, ventriculul drept se măreşte şi se îngroaşă (hipertrofie), asemenea oricărui muşchi care lucrează intens. Acest defect este în general întâlnit la rasele de talie mică.

Un suflu sistolic este de obicei primul indiciu al stenozei pulmonare, iar diagnosticul este stabilit prin radiografii toracice şi o electrocardiogramă. În cazurile severe, stenoza poate fi tratată prin valvuloplastie cu balon, o procedură a cărei rată de reuşită este de aproximativ 70%.

Aceasta implică introducerea, printr-un vas periferic, a unui cateter în inimă. De cateter este ataşat un balon mare, rigid. Caleterul este poziţionat prin conexiunea îngustată, iar balonul este umflat pentru a o lărgi.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.