Sexul şi reproducţia la câini

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Nu toţi câinii ar trebui să fie introduşi la reproducţie. Cu excepţia cazului în care sunteţi un crescător serios, cu un câine perfect sănătos şi o personalitate excelentă, şi sunteţi dedicat în găsirea unui cămin iubitor şi responsabil pentru puii dumneavoastră, este cel mai bine să nu vă daţi câinele la reproducţie.

Pentru femele, gestaţia şi fătarea pot avea efecte negative pe termen lung asupra personalităţii lor, le pot periclita sănătatea şi pot duce chiar la moarte. Viitoarea mămică are nevoie de cea mai bună mâncare pentru femelele gestante atât pentru sănătatea sa cât și pentru cea a puilor.

Dacă animalul dumneavoastră nu este un exemplar superb al rasei şi nu are calităţi ale sănătăţii, temperamentului şi conformaţiei care ar trebui să fie transmise mai departe, atunci ar trebui castrat sau sterilizat.

Organele reproductive

Sistemul reproductiv al femelei începe cu vulva, intrarea în vagin, care este formată din labii şi clitoris. Vaginul este canalul genital care se întinde de la cervix (colul uterin) spre exterior până la vulvă. Între vagin şi uter se află cervixul.

În uterul de forma literei „Y” se implantează ovulele fecundate şi se dezvoltă fătul. Coarnele uterine se continuă cu trompele uterine, locul în care sperma masculului şi ovulele femelei se întâlnesc pentru fecundaţie. Ovarele, care au forma unor boabe de fasole, sunt responsabile pentru producţia de ovule.

La naştere, ovarele unei femele conţin aproximativ 700.000 de ovule.

În timpul estrului, perioada cunoscută popular sub denumirea de călduri, ovarele eliberează un număr nedeterminat de ovule, iar femela devine receptivă la avansurile unui mascul. Marea majoritate a femelelor trec prin estru de două ori pe an, sau la fiecare şase sau şapte luni. Maturitatea sexuală este atinsă cam la vârsta de 6-10 luni, deşi unele rase o ating mult mai greu, la 18-24 luni.

Organele reproductive ale masculului includ penisul, două testicule, scrotul (punga din piele care adăposteşte testiculele), şi prostata, care este importantă în producţia lichidului seminal. Funcţia penisului este de a ajuta la depozitarea spermei în interiorul vaginului. Testiculele produc sperma care fertilizează ovulele femelei.

Împerecherea câinilor

Câinii ar trebui să aibă cel puţin vârsta de doi ani înainte de a fi daţi la împerechere. La acea vârstă au atins maturitatea, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional, iar problemele cele mai relevante de sănătate, dacă există, ar fi apărut.

Înainte de împerechere, atât masculul cât şi femela ar trebui să fie examinaţi în amănunţime. Ar trebui să nu aibă niciun defect genetic care s-ar putea transmite la urmaşi, cum ar fi afecţiuni ortopedice, boli oftalmologice, probleme cardiace, surditate şi temperament afectat (cum ar fi timiditate sau agresiune). Vaccinaţi şi deparazitaţi femela cu două până la patru săptămâni înainte de împerechere pentru a vă asigura că puii vor fi protejaţi de boli şi paraziţi.

Ea ar trebui să fie examinată şi din punct de vedere al dentiţiei, pentru a fi siguri că nu va transmite infecţii bacteriene atunci când va muşca de cordonul ombilical.

De asemenea, câinii ar trebui să fie testaţi şi pentru bruceloză, o boală cu transmitere sexuală la câini, care poate fi cauza avortului, sau naşterii unor pui morţi. Alte consecinţe ale brucelozei sunt sterilitatea, boala inflamatorie a testiculelor sau prostatei, şi inflamaţia discurilor intervertebrale. Toţi câinii ar trebui testaţi pentru bruceloză cu o lună înainte de împerechere pentru a fi siguri că urmaşii vor fi sănătoşi.

Repetaţi, dacă este necesar, testul pentru femele chiar înainte de fătare, în funcţie de frecvenţa cu care sunt daţi la reproducţie. Masculii ar trebui testaţi la fiecare 6 până la 12 luni, în funcţie de frecvenţa cu care sunt daţi la reproducţie.

Căţelele intră în estru, sau în călduri, de două ori pe an. Împerecherea are loc la 10-14 zile după ce femela a intrat în estru, deşi această valoare poate varia destul de mult. Semnele că o căţea este pregătită pentru împerechere includ o scurgere rozalie şi comportament specific faţă de mascul cum ar fi ridicarea cozii şi prezentarea vulvei faţă de el.

În funcţie de câini şi de nivelul lor de experienţă, împerecherea poate avea sau nu nevoie de ceva îndrumare umană cum ar fi ghidare fizică a masculului sau ţinerea femelei în loc. Odată ce penisul a intrat în vagin, este ţinut acolo de contracţii puternice vaginale. Denumită legare, această uniune poate dura chiar 30-45 de minute. Căţeaua s-ar putea să se agite şi să schelălăie din cauza disconfortului; dacă este cazul ar trebui să fie ţinută pentru a nu se răni singură.

Separarea poate fi destul de dureroasă, aşa că ar trebui să aveţi grijă să nu fiţi muşcaţi.

Registrele împerecherilor ţinute de proprietarii masculilor (femelele sunt trimise la masculi doar atunci când trebuie să se împerecheze) pot ajuta la determinarea momentului aproximativ al fătării.

Sarcina la câini

Sarcina la canine poate dura între 57 şi 63 de zile. Semnele sarcinii includ mărirea mameloanelor, o vulvă uşor îngroşată, sporirea apetitului şi o personalitate irascibilă. Sarcina nu va fi vizibilă decât după aproximativ cinci săptămâni.

Examinarea cu ultrasunete poate confirma o sarcină cam la 18-25 de zile. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci testul sângelui poate confirma sarcina la 25-37 zile. Radiografiile pot fi făcute după 45 de zile şi indică şi numărul de pui.

Numărul de pui variază în funcţie de talia câinelui. Un câine dintr-o rasă de jucărie poate avea între unul şi patru pui, pe când un câine de talie mare poate avea chiar şi 17 sau mai mulţi.

Exerciţiile în timpul sarcinii ajută la menţinerea femelei în formă optimă pentru naştere. Va avea nevoie de un bun tonus muscular, în special dacă va naşte un număr mare de pui. Plimbările lungi sunt benefice în prima parte a sarcinii. Pe măsură ce devine mai mare, plimbările femelei trebuie limitate la câteva ture de curte în fiecare zi.

Va începe să se odihnească din ce în ce mai des şi mai mult, pe măsură ce sarcina înaintează.

O femelă gestantă are nevoie de o dietă bogată în proteine în ultimele şase săptămâni de sarcină. Acest lucru este de folos pentru a ne asigura că nu devine subnutrită pentru că puii cresc înăuntrul ei şi ea trebuie să producă şi laptele necesar pentru cei mici. Încercaţi să nu o lăsaţi să devină prea grasă. Nu îi daţi măduvă de oase sau suplimente de calciu pentru că acestea pot provoca probleme de dezvoltare pentru pui.

nastere
Atât femela cât şi puii au nevoie de îngrijire specială înainte şi după naştere.

Programaţi din timp cel puţin două examinări prenatale, una la două sau trei săptămâni după împerechere şi una cam cu două săptămâni înainte de termen. În timpul sarcinii, femela nu ar trebui să primească niciun medicament antipurici sau deparazitar, dar pastilele pentru Dirofilaria pot fi administrate. În cazul în care se îmbolnăveşte, spuneţi-i veterinarului că este gestantă, astfel încât orice tratament care se recomandă să ia în calcul şi acest lucru.

în ultimele 7-10 zile de gestaţie, luaţi temperatura căţelei de cel puţin două ori pe zi. Atunci când temperatura scade sub 38°C, ca va făta în maxim 24 de ore. Asiguraţi-vă că medicul veterinar este disponibil în caz de urgenţă, sau că aveţi un veterinar de rezervă pentru orice eventualitate.

Este bine să aveţi pregătită o cutie de fătare, poziţionată într-o zonă primitoare a casei, călduroasă, uscată, unde căţeaua nu va fi deranjată. Mărimea variază în funcţie de talia câinelui, dar pereţii ar trebui să fie destul de înalţi pentru a nu permite puilor să iasă, dar în acelaşi timp destul de jos pentru a permite femelei să păşească peste.

Căptuşiţi-o cu ziare pe care apoi le acoperiţi cu o pătură sau prosop. Pe măsură ce momentul fătării se apropie, femela devine neliniştită şi prezintă comportament de cuib. Prezentaţi-i cutia de fătare cu o săptămână sau două înainte de acest eveniment, astfel încât să poată să se obişnuiască cu ea. Dacă într-un final ajunge să nască în altă parte, mutaţi femela şi căţeluşii în cutie ceva mai târziu.

Contracţiile involuntare de până la 6-12 ore indică începutul fătării. Pe măsură ce contracţiile se intensifică, puii sunt împinşi afară unul câte unul. În timpul acestei perioade, căţeaua s-ar putea să gâfâie, să pară neliniştită sau să aibă vărsături. Acestea sunt normale.

Căţelele pot făta întinse, în patru labe sau în poziţie de pe vine. Pe măsură ce fiecare pui este fătat, mama ar trebui să spargă fiecare sac amniotic cu dinţii dacă acesta nu s-a rupt în timpul fătării. Ea îl linge apoi pentru a-l curăţa şi secţionează cordonul ombilical, muşcându-l.

Deseori, căţelele care nasc pentru prima oară nu ştiu ce trebuie să facă după ce fată puii. Fiţi pregătiţi să rupeţi sacii amniotici, să îndepărtaţi mucusul de la nivelul gurii şi nasului, şi să tăiaţi cordonul ombilical. Pentru a preveni infectarea, dezinfectaţi ciotul cordonului ombilical cu iod. După ce fiecare pui este fătat şi curăţat, puneţi-l într-un loc cald unde să nu fie lovit. În marea majoritate a cazurilor, puii sunt lătaţi la intervale cuprinse între 15 minute şi 2 ore. Între fătări, lăsaţi puii să sugă.

Fătările dificile pot implica pui care sunt prea mari pentru a trece prin canalul vaginul sau pui care nu sunt poziţionaţi corect – au picioarele înainte în loc să aibă capul.

Ambele cazuri necesită asistenţa medicului veterinar şi posibil cezariana. Sunaţi veterinarul în cazul în care: căţeaua se chinuie până la o oră fără a făta; dacă trec mai mult de patru ore între fătări; dacă travaliul este slab şi durează două ore fără a fi fătat niciun pui; dacă există o scurgere ca un puroi sau sânge de la nivelul vaginului; sau dacă femela produce un lichid verde întunecat sau sânge înainte de a naşte primul pui.

caine-femela-sarcina
În timpul sarcinii, femelele au nevoi nutriţionale crescute.

Trebuie să aveţi în vedere mereu că împerecherea şi naşterea la câini nu este un joc sau o distracţie. Dacă fatarea nu merge cum trebuie, mama s-ar putea să aibă nevoie de o cezariană sau poate chiar muri în timpul fătării. Câteodată, femela nu produce lapte şi trebuie ca puii să fie hrăniţi manual sau trebuie găsită o mamă adoptivă.

Castrarea şi sterilizarea câinilor

Pentru a steriliza o femelă, veterinarul trebuie să înlăture pe cale chirurgicală ovarele şi uterul. Această intervenţie este cunoscută şi sub numele de ovariohisterectomie. La masculi, intervenţia înseamnă înlăturarea ambelor testicule.

Niciuna dintre procedurile enumerate mai sus nu afectează într-un mod advers personalitatea câinelui. De asemenea, instinctul de aport, de mânare a animalelor şi pază nu sunt afectate. De fapt, castrarea câinelui îl poate ajuta să fie mai atent la interacţiunile sale cu oamenii şi nu la îndeplinirea dorinţelor sexuale.

Un câine castrat nu va mai pleca de unul singur aşa de mult şi este mult mai puţin probabil să devină iritat pentru că nu va mai intra în călduri.

Castrarea şi sterilizarea câinilor au de asemenea şi beneficii în ceea ce priveşte sănătatea. Femelele castrate înainte de primul ciclu de călduri au un risc mai redus de apariţie a cancerului mamar şi nu pot suferi de piometru, o infecţie uterină potenţial mortală. La masculii castraţi, nu mai există riscul apariţiei cancerului teslicular, şi au un risc mult mai scăzut de hipertrofie de prostată sau adenoame perianale, tumori benigne din ţesutul din jurul rectului. Ei se înţeleg mai bine cu alţi câini şi tind să aibă mai puţine probleme comportamentale legate de agresivitate şi teritorialism.

Femelele ar trebui sterilizate înainte de primul estru, cam la şase luni de viaţă. Sterilizarea şi castrarea timpurie au devenit intervenţii din ce în ce mai populare în ultimii ani. Marea majoritate a adăposturilor, organizaţiilor şi crescătorilor care vând câini pentru companie îşi castrează puii înainte de a-i introduce în noua casă.

Puii care sunt castraţi mai devreme de opt săptămâni nu par a suferi de pe urma niciunei consecinţe fizice sau comportamentale negative. Programele de sterilizare şi castrare timpurie au fost extrem de eficiente în ameliorarea problemei suprapopulaţiei de animale din S.U.A.

Organizaţia „Alliance for Contraception în Cats & Dogs” (ACCD) cercetează metode nechirurgicale pentru menţinerea sub control a populaţiilor de câini şi pisici. Această organizaţie este alcătuită din medici veterinari, membri ai organizaţiilor umanitare şi alte persoane interesate de lupta împotriva suprapopulării.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.