În cazul în care câinele nostru ar putea să ne spună care îi sunt părţile favorite ale organismului, s-ar putea foarte uşor să aleagă nasul, gura şi gâtul. Nasul îl ajută să miroasă lucrurile bune de mâncat, iar gura şi gâtul – ei bine, ştim cu toţii unde merg acele lucruri bune de mâncare.
Nasul este format din nări (câteodată denumite narine) şi cavitatea nazală. Cavitatea nazală, care este căptuşită cu o membrană mucoasă bogată în vase de sânge, nervi şi mici structuri asemănătoare unor peri, denumite cili, este împărţită în două pasaje, câte unul pentru fiecare nară.
Aceste pasaje se deschid în faringe în spatele vălului palatin. Mucoasa cavităţii nazale ajută câinele să fie protejat împotriva infecţiilor prin oprirea bacteriilor şi agenţilor iritanţi, care sunt apoi transportaţi până în partea posterioară a gâtului de către cili. Acolo, aceste particule cauzatoare de probleme sunt blocate în mucus şi fie eliminate cu acesta, fie înghiţite.
Dar cum rămâne cu faimosul simţ al mirosului?
Cavitatea nazală a câinilor conţine cornetele nazale, formaţiuni osoase cu celule specializate care furnizează în mod continuu informaţii senzoriale în legătură cu mirosurile din mediul ambiant către nervul olfactiv. Acest nerv este conectat la centrul olfactiv din creier, unde informaţiile legate de mirosuri sunt procesate.
În interiorul nasului câinelui există o membrană olfactivă, ţesut specializat care conţine mici celule nervoase receptoare, ce se întind pe suprafeţe care ajung la 56 cm2. Comparaţi această suprafaţă cu cea de 2,5 cm2 întâlnită în mod normal la oameni.
Nasul este acoperit la exterior de o piele groasă, de obicei închisă la culoare, deşi există şi câini care au nas maro, roz sau pătat. Şi uitaţi acea veche vorbă cum că nasul unui câine indică starea sa de sănătate. Nasul este într-adevăr rece şi umed de obicei, dar există factori, cum ar fi temperatura, nivelul de activitate şi starea de hidratare, care îl pot face să fie cald şi uscat.
Semnele iritaţiei nazale includ strănut, mucozităţi şi respiraţia pe gură. Aceste semne pot indica alergii, existenţa unor corpuri străine blocate, infecţii sau blocarea pasajului nazal.
Câinii nu răcesc, dar pot suferi de boli respiratorii care produc simptome asemănătoare cu cele ale răcelii umane. Alte probleme nazale care pot afecta câinii pot fi: nări stenotice, care afectează de obicei câinii cu nasul scurt cum ar fi Pugul şi Bulldogul; dermatita scuamoasă, boala care afectează mulţi câini ciobăneşti, de unde şi denumirea de „nas de Collie”; dermatita nazală „de vas de plastic”, care se rezolvă foarte uşor prin înlocuirea castroanelor de plastic ale câinilor cu vase metalice sau ceramice.
Pentru îndreptarea nărilor stenozate este nevoie de o intervenţie chirurgicală, iar dermatita scuamoasă poate fi prevenită prin aplicarea regulată a soluţiilor de protecţie solară şi limitarea timpului de expunere la soare.
Gura şi gâtul sunt alcătuite din buze şi obraji; cerul gurii (plafonul cavităţii bucale) şi vălul palatin; limba; glandele salivare care secretă un lichid alcalin ce lubrifiază alimentele şi ajută la digestie; laringele (cutia vocală şi poarta de acces în sistemul respirator) şi faringele (partea ce se întinde de partea posterioară a gurii şi cavităţii nazale până la laringe şi esofag) şi epiglota, o valvă ce împiedică hrana să ajungă în căile respiratorii.
În gură există bacterii benefice care reduc incidenţa infecţiilor. Enzimele antibacteriene din saliva câinilor au acelaşi scop.
Printre problemele frecvent întâlnite în acest segment menţionăm piodermita la nivelul faldurilor buzelor; laceraţii ale buzelor, gingiilor şi limbii; arsuri rezultate în urma muşcării cablurilor electrice sau ca urmare a lingerii unor substanţe corozive, obiecte străine localizate în gură, laringe sau faringe, şi boala periodontală.
Câinii pot suferi şi de muşcătură incorectă (malocluzie), care le poate afecta abilitatea de a ţine şi mesteca hrana. Această afecţiune poate fi fie ocluzie dentară adâncă (cu maxilarul mai pronunţat decât mandibula) fie invers, adică subocluzie dentară – brevignatismul (mandibula mai pronunţată decât maxilarul superior), care este normal pentru rase cum ar fi Bulldogii şi Pug.
Un alt tip de muşcătură greşită este denumită „gura strâmbă”, când o parte a maxilarului creşte mai repede decât cealaltă, făcând ca gura să crească strâmb. Câteodată astfel de probleme de muşcătură pot fi corectate, deşi aceşti câini nu ar trebui să fie introduşi la reproducţie şi nici nu pot fi prezentaţi în competiţii.
Nu există niciun tratament eficient pentru acest defect. S-ar putea să fie nevoie să fie scoşi câţiva dinţi pentru a putea alinia rezonabil maxilarele şi dinţii.
La câini, cancerul la nivelul cavităţii bucale este destul de rar. Uneori, câinii suferă de o excrescenţă benignă denumită epulis, care se formează ca răspuns la inflamaţia gingiilor. Aceste tumori sunt foarte frecvente la Boxeri şi Bulldogi. Un epulis poate fi înlăturat pe cale chirurgicală.
Anumite rase de Terrieri şi uneori şi câini din alte rase pot suferi de o afecţiune denumită osteopatie craniomandibulară, care, în esenţă, înseamnă inflamaţia maxilarului. Cel mai frecvent se întâlneşte la Terrierul alb West Highland, Scottish Terrier şi Cairn Terrierul, dar au existat cazuri si la Boston Terrieri, Boxeri, Labrador Retriever, Dog german şi Doberman Pinscher.
Câinii care suferă de această afecţiune dureroasă, ce apare de obicei între 4 şi 10 luni de viaţă, au depozite excesive de substanţă osoasă pe partea inferioară a mandibulei, cât şi în alte părţi ale craniului.
Semnele includ salivaţie excesivă, ezitarea la hrănire şi febră. Din nefericire, nu există niciun tratament eficient, dar câteodată aceste cantităţi excesive de os regresează pe măsură ce câinele se maturizează. Pentru controlarea durerii se foloseşte aspirina în cantităţile recomandate de medicul veterinar.
