O nutriţie potrivită pentru fiecare vârstă şi pentru fiecare etapă din viaţa câinelui

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Odată cu specializarea formulelor comerciale, producătorii de mâncare pentru câini oferă astăzi mai multe opţiuni pentru fiecare etapă decât oricând până acum. Marea majoritate a puilor ajung la mărimea de adult în mai puţin de un an, aşa că au nevoie de o dietă bogată în proteine şi grăsimi, astfel încât să poată creşte să ajungă adulţi puternici şi sănătoşi.

Câinii de talii diferite, însă, au nevoi diferite. Pentru puii din rasele de talie medie, o dietă de calitate superioară este suficientă. Dar o formulă comercială specială pentru rasă sau pentru talie ar putea fi chiar mai potrivită pentru nevoile câinilor de talie foarte mică sau foarte mare.

Puii din rasele de talie mare şi gigant cum ar fi Dogul german, Irish Wolfhound sau Saint Bernardul cresc într-un mod fantastic, unii câştigând 50 de kilograme în câteva luni. O astfel de creştere rapidă poate fi problematică pentru scheletul câinelui, şi mulţi câini din aceste rase prezintă probleme ortopedice serioase mai târziu cum ar fi displazia de şold şi de cot.

În trecut, crescătorii credeau că suplimentarea raţiei cu calciu şi multe calorii întăreşte oasele şi ajută rasele mari şi gigant să crească puternice. În momentul de faţă, însă, ştiinţa din spatele nutriţiei canine a descoperit că lucrurile stau chiar invers. Prea multe calorii şi calciu sporesc rata de creştere a puilor din aceste rase, iar atunci când oasele cresc prea repede, ele devin prea puţin dense, mai poroase, mai slăbite şi mai vulnerabile la afecţiuni degenerative.

Marea majoritate a crescătorilor de rase mari şi gigant sunt de acord că pentru acestea dietele normale de pui nu sunt o idee prea bună. Mâncarea pentru pui este prea bogată în grăsimi şi, spun unii, proteine şi calciu, promovând o creştere prea rapidă pentru aceste rase. De fapt, mulţi crescători de rase mari şi gigant recomandă să nu hrăniţi niciodată aceşti câini cu mâncare pentru pui. Dietele de întreţinere pentru adulţi, cu cantităţile mai moderate de grăsimi, proteine şi calciu, ar putea fi tot ce le trebuie acestor pui.

Alţi crescători preferă să îi hrănească cu o dietă de pui special creată pentru aceste rase. Aceste diete sunt răspândite şi variază de la producător la producător. Marea majoritate conţine cantităţi mai mici de grăsimi decât formulele normale pentru pui, dar unele au proteine mai multe, în vreme ce altele au cantităţi mai moderate. Variază, de asemenea, şi cantităţile de calciu, iar acestea ar putea să fie sau nu listate pe ambalaj, aşa că discutaţi în legătură cu acest subiect cu medicul veterinar. Din nou, pentru rasele mari şi gigant, suplimentarea raţiei nu este probabil necesară.

Puii din rasele de talie mică au propriile lor nevoi nutriţionale. Yorkshire Terrierii, Chihuahua, Papillon şi alte rase mici s-ar putea să nu primească energia de care au nevoie pentru a supravieţui dacă nu sunt hrăniţi destul de des, pentru că au metabolismul foarte rapid şi stomacul foarte mic.

Ei au nevoie să mănânce des (şi să îşi facă şi nevoile des, motiv pentru care rasele mici sunt mai dificil de învăţat cu făcutul afară) în cantităţi mai mici. Rasele mici ar trebui să fie hrănite de trei sau patru ori pe zi în primele luni de viaţă, iar apoi alimentaţia ar trebui să fie redusă treptat, împărţind întotdeauna la numărul de mese.

Marea majoritate a câinilor mici ar trebui să mănânce de cel puţin două ori pe zi, chiar şi ca adulţi. Este foarte uşor ca rasele mici să fie hrănite prea mult, însă, doar câteva linguriţe de mâncare în plus se pot transforma în greutate nedorită la un câine mic.

Unii producători oferă o formulă comercială special concepută pentru rasele mici (unii menţionează că acest produs este pentru „rasele de jucărie” un grup specific între rasele de talie mică, conform registrelor unor organizaţii). Un câine extrem de activ, indiferent dacă este animal de fermă, star al concursurilor de agilitate, câine de sanie, sau partener în joggingul zilnic s-ar putea să aibă nevoie de altă dietă faţă de un câine sedentar.

Luaţi în considerare formulele comerciale special concepute pentru câinii foarte activi. Aceste formule conţin în mod normal un procent mare de calorii din proteine, au ca principal ingredient proteine de origine animală care sunt foarte bine digerate de câini, şi cantităţi mari de grăsimi.

Câinii supraponderali s-ar putea să nu aibă nevoie decât de cantităţi mai mici din hrana pe care o adoră, şi o sistare temporară a gustărilor. Dar pentru câinii care iau repede în greutate şi o menţin cu încăpăţânare, o formulă comercială special gândită pentru câinii supraponderali şi cei obezi s-ar putea să fie cea mai potrivită. Acest tip de formule conţine mai puţine calorii, mai puţine grăsimi şi mai multe fibre decât dietele normale de întreţinere pentru adulţi, oferind în continuare o nutriţie completă.

Unele formule sunt în acelaşi timp şi pentru câinii bătrâni şi pentru cei supraponderali pentru că şi câinii seniori au parte de mai putină mişcare şi au nevoie de mai puţine calorii. Cu toate acestea, unele formule pentru seniori nu sunt potrivite pentru slăbit.

caine-batran-dieta
În funcţie de nivelul său de activitate, câinele dumneavoastră bătrân s-ar putea să aibă nevoie de o dietă pentru seniori sau, pur şi simplu, de o cantitate mai mică din dieta sa de adult.

Câinii bătrâni nu au nevoie în mod neapărat de o dietă specială dacă rămân activi, îşi menţin o greutate sănătoasă, şi sunt feriţi de probleme serioase de sănătate. În unele cazuri, însă, un câine bătrân are nevoie de o uşoară ajustare a dietei.

Artrita, bolile de inimă şi alte afecţiuni legate de vârsta înaintată înseamnă o modificare a programului zilnic şi, astfel, mai puţină mişcare. Cu toate că mişcarea este foarte importantă pentru câinii bătrâni, astfel încât să îşi menţină sănătatea, nu toţi câinii trecuţi de o anumită vârstă se vor putea mişca la fel ca atunci când erau tineri.

Mai puţine exerciţii înseamnă o nevoie mai scăzută de calorii, iar dacă procentul de calorii din dietă nu este redus, rezultatul este în general reprezentat de kilograme în plus. Îngrăşarea, la rândul ei, poate agrava problemele legate de vârstă cum ar li artrita şi alte probleme articulare.

În timp ce marea majoritate a câinilor bătrâni cu probleme de rinichi au nevoie să îşi limiteze aportul proteic, pentru câinii bătrâni sănătoşi este esenţial să primească suficiente proteine, astfel încât să îşi păstreze masa musculară sănătoasă. Unele formule comerciale pentru seniori conţin puţine proteine, aşa că discutaţi cu medicul veterinar dacă o astfel de formulă este potrivită pentru câinele dumneavoastră. În multe cazuri, reducerea porţiilor şi limitarea gustărilor reprezintă tot ceea ce trebuie tăcut pentru a satisface nevoile unui senior ceva mai puţin activ.

Evaluaţi în mod constant cum se simte câinele dumneavoastră pe măsură ce îmbătrâneşte. Dacă observaţi o modificare a greutăţii (indiferent dacă asta înseamnă kilograme câştigate sau pierdute), a calităţii blănii, a mobilităţii sau a oricărui alt aspect al sănătăţii câinelui, discutaţi cu veterinarul câinelui o modificare a dietei.

O schimbare în greutate ar putea să semnaleze şi o altă problemă de sănătate, aşa că menţionaţi acest lucru medicului veterinar dacă observaţi că au loc schimbări în greutate.

În anul 2002, cHoMp iNc a devenit prima companie din S.U.A. care a pus lângă gustările pentru oameni şi gustări pentru animale în automatele sale. YipYap, o bomboană pentru respiraţia frumos mirositoare, şi Sniffers, o gustare cu carne şi brânză, pentru câini, pot fi acum achiziţionate din automatele de-a lungul autostrăzii 95 din Maine, S.U.A.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *