Îngrijirea zilnică a câinilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Pentru a avea o stare de sănătate bună, câinii au nevoie de mai mult decât îngrijire veterinară regulată. Ei au nevoie să fie periaţi şi pieptănaţi, şi trebuie să li se asigure mâncarea potrivită.

Îngrijirea blănii le menţine pielea şi blana sănătoase, şi reduce reinfestarea cu paraziţi externi. Alimentaţia potrivită le menţine organismul în mişcare, reduce riscul apariţiei bolilor şi menţine sănătoase organele vitale.

În cazul în care apelaţi la un cosmetician profesionist, dacă îl hrăniţi cu o dietă organică sau crudă, sau îi asiguraţi regimuri de îngrijire zilnică şi nutriţională, contribuiţi la sănătatea şi bunăstarea câinelui dumneavoastră.

Îngrijirea blănii

îngrijirea-blănii
Îngrijirea zilnică este un prilej excelent pentru întărirea legăturii dintre dumneavoastră şi câine.

Îngrijirea exteriorului câinilor este o parte esenţială a îngrijirii generale a lor, la fel cum sunt şi nutriţia sau îngrijirea sănătăţii. Toţi câinii, de la Poodle-ul cu pedigree până la cel mai mic puiuţ, au nevoie de un anumit nivel de îngrijire.

Perierea şi spălarea câinelui îi menţin pielea şi blana sănătoase şi fac viaţa alături de el mai plăcută. Spălarea zilnică a dinţilor şi tăierea regulată a unghiilor previn potenţiale probleme de sănătate cum ar fi boala periodontală şi probleme ale picioarelor. Pentru unii câini, îngrijirea profesională este un necesar absolut, în vreme ce pentru alţii o baie lunară şi o şedinţă de periaj pe săptămână sunt suficiente.

Istoria îngrijirii câinilor

Atunci când, acum 10.000 de ani, oamenii au invitat pentru prima dată câinii să stea alături de ei lângă foc, probabil că nici unul nu s-ar fi gândit vreodată la îngrijirea blănii. De fapt, dovezi ale unei astfel de practici nu au apărut decât multe mii de ani mai târziu, în perioada Imperiului roman.

Familiile patriciene obişnuiau să îşi decoreze câinii de companie cu bijuterii şi să le construiască monumente funerare elaborate. Acest statut deosebit al câinilor era indicat de faptul că romanii obişnuiau să îşi numească câinii după membrii familiei sau al prietenilor. Cele mai întâlnite rase de câini de companie de la acea vreme erau probabil câini de tip Bichon de culoare albă şi o altă rasă de câini, mică, probabil strămoşul Ogarului italian din prezent.

Imaginile reprezentând câini care au fost cioplite pe monumente şi pe cavouri în timpul domniei împăratului Augustus (27 î.Hr. – 14 d. Hr.) înfăţişează un câine asemănător Poodle-ului şi cele mai timpurii exemple ale tunsorii de tip leu.

Cu blana completă pe cap şi piept, dar raşi de la nivelul cutiei toracice până la vârful cozii, inclusiv pe picioare, aceşti câini erau tunşi astfel pentru a se asemăna cu regele fiarelor. Monede romane şi greceşti din acea perioadă au reprezentări asemănătoare. Cu toate acestea, aristocraţia europeană este totuşi cu adevărat responsabilă pentru aducerea în prim plan a îngrijirii blănii, acum aproximativ 1500 de ani.

poodle-ingrijire-profesionala
Poodle-ul a fost printre primele rase care a avut blana tunsă şi îngrijită profesional.

Începând cu secolul al XV-lea şi până spre sfârşitul secolului al XVII-lea, câinii care se aseamănă cu versiunile moderne de Spanieli, Bichon frise, Maltese şi Poodle au fost înfăţişaţi în tablourile şi tapiţeriile familiilor regale şi nobilimii europene la fel de des ca şi câinii de vânătoare.

Gravurile în lemn germane prezintă un strămoş al Poodle-ului, un câine de apă cu blana creaţă, din nou tuns pentru a semăna cu un leu, având chiar şi smocul de păr din vârful cozii. Tunsoarea, însă, era mai mult pentru utilitate: picioarele câinelui erau tunse pentru a-l ajuta la înot, în vreme ce partea anterioară intactă a blănii şi smocurile de la nivelul încheieturilor îi ţineau cald.

Deşi câinii Poodle au abandonat de mult zilele în care făceau aport, două variaţii ale tunsorii de leu – varianta britanică şi cea continentală – rămân singurele acceptate în S.U.A. pentru câinii de concurs din ziua de astăzi.

În Europa

Îngrijirea blănii câinilor reprezintă o artă şi o ocupaţie care îşi datorează existenţa unei anumite rase: Poodle-ul. Deşi persoanele care se ocupă de acestea în ziua de azi ştiu să execute coafuri pe o multitudine de rase şi metişi, primul câine care a avut blana tunsă din motive de frumuseţe şi utilitate a fost predecesorul Poodle-ului, un vechi câine de apă.

Mai târziu a fost vorba de mult adoratul Poodle al nobilimii franceze care a adus acest meşteşug la modă şi l-a inclus în cultura populară.

La curtea regală a regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei (1774-1792), Poodle-ul de jucărie era câinele oficial. Stilul său elaborat a devenit o formă de artă şi o declaraţie de modă. Atunci când primii groomeri oficiali şi-au plasat atelierele sub podurile de peste Sena la începutul anilor 1800, înfăţişarea regească a Poodlelilor a captat atenţia societăţii pariziene. Folosindu-se de foarfecele şi maşinile de tuns manuale, femeile întreprinzătoare au realizat coafuri impresionante din blana acestor câini şi câteodată ale altor câini de companie.

O pictură din anul 1820 a pictorului J. Chalon, numită Les Tondeuses de Chien, prezintă femei purtând şorţuri voluminoase care tund Poodle-ii aşezaţi în poalele lor, având pe faţă o răbdare supărată pe care groomerii din ziua de azi ar invidia-o. Poodle-ii din acea perioadă prezentau coafuri voluminoase, ca acelea ale doamnelor de la curte, şi mustăţi îndrăzneţe şi bărbi ascuţite ca acelea ale nobililor gentlemeni.

Câinii erau parfumaţi, fardaţi cu pudre colorate şi împodobiţi cu zgărzi şi brăţări cu bijuterii la fel de pompoase ca şi stăpânii lor.

Revoluţia Franceză a afectat comerţul cu aceşti câini, dar groomerii au supravieţuit şi au continuat să înfrumuseţeze câinii parizieni. În anii 1890, un stil de coafură cunoscut ca „tonte en macarons” a fost popularizat de soţia împăratului Napoleon al IlI-lea, prinţesa Eugenie. Cascada de şuviţe spiralate a inspirat un nou look pentru Poodle cunoscut sub numele de „caniche cordé”. În loc să fie tunsă, blana câinelui era lăsată să se cordeze în mod natural.

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, Europa era invadată de o aristocraţie în care modele continentale erau la putere. Erau zilele de glorie ale Imperiului Britanic şi nobilimea venea la Londra din toate colţurile globului. Câinii au devenit un accesoriu de modă, cât şi un simbol al statutului, acompaniindu-şi stăpânii şi stăpânele la saloane şi alte locuri sociale.

Artiştii britanici înfăţişau familiile regale şi aristocrate împreună cu câinii iubiţi în poală sau la picioare, sau celebrau viaţa sportivă pictând câini în scene de vânătoare sau înfăţişaţi la curse.

La Londra saloane de modă, cum ar fi Dogs’ Toilet Club, răsfăţau câinii nobilimii cu o gamă de servicii cum ar fi şampoane de gălbenuş de ou, pudre colorate şi serviciile unui chiropodist canin. Garderoba unui Poodle putea conţine tricouri, pelerine, halate, haine de seară şi chiar îmbrăcăminte pentru plajă. Groomerul cel mai renumit din Londra, R.W. Brown, trasa monograme, creste ale familiilor, şi chiar teme pastorale în blana acestor câini.

Fraza „părul câinelui care te-a muşcat” pare a-şi avea originea în secolul al XVI-lea când exista o foarte mare frică faţă de rabie. Se credea că dacă luai un fir de blană de la câinele care te muşcase şi îl frecai pe rană nu ţi se întâmpla nimic. În zilele noastre, fraza se referă la a bea un pahar de alcool pentru a vindeca mahmureala.

În S.U.A:

Atunci când europenii şi-au adus câinii în America de Nord la mijlocul anilor 1700, au descoperit că şi triburile de amerindieni aveau proprii lor câini. Aceşti câini erau animale de companie şi de muncă – păstori, mănători, vânători şi protectori – care aveau nevoie de foarte puţină îngrijire.

În secolul al XIX-lea deja, competiţiile de frumuseţe pentru câini şi vânătoare sportivă trecuseră oceanul şi erau acum celebrate în S.U.A. în publicaţii cum ar fi The Sportsman’s Companion şi The American Turf Register.

Popularitatea raselor pure şi îngrijirii acestora a început să prospere începând cu anul 1884, atunci când s-a înfiinţat American Kennel Club (AKC). Menţinerea câinilor suficient de curaţi şi frumoşi pentru a putea trăi alături de stăpânii lor şi întreţinerea şi tunderea blănii în conformitate cu standardele raselor intrau de obicei în atribuţiile îngrijitorilor şi groomerilor.

Instrucţiuni timpurii în legătură cu îngrijirea câinilor au apărut în The American Book of the Dog, de G.O. Shields în anul 1891. De asemenea, recomandări pentru îngrijirea câinilor au apărut şi în Ashmont’s Kennel Secrets, publicată în anul 1893. În timp ce astfel de cărţi reprezentau „biblia” în ceea ce priveşte îngrijirea câinilor în acea vreme, audienţa lor era limitată în special la iubitorii devotaţi de câini. Aceste cărţi stabileau modalitatea corectă de tundere şi întreţinere pentru diferite rase, reprezentând bazele industriei din ziua de azi.

În anul 1919, Leo J. Wahl a inventat maşina de tuns electrică portabilă, care a îmbunătăţit tunsul oamenilor. A fost rapid adaptată pentru folosirea pe animale. Şi apărând pentru prima dată în S.U.A, în anul 1930, frizeriile pentru câini executau operaţiuni mici, simple cu o cadă, o masă şi câteva cuşti.

Explozia populaţiei de după al Doilea Război Mondial a adus cu ea o creştere corespunzătoare a proprietarilor de câini şi nevoia de îngrijire a blănii câinilor. Câinii făceau acum parte din familie, nu mai erau doar jucăriile bogaţilor sau „mâinile cu patru picioare” de la fermă.

Fiecare câine are nevoie de îngrijire

Pentru a fi sănătoşi şi fericiţi, câinii trebuie să fie îngrijiţi. Periatul şi pieptănatul ajută la înlăturarea paraziţilor, scaieţilor şi câlţilor, şi de asemenea contribuie la distribuirea uleiurilor naturale care menţin pielea câinilor sănătoasă.

Unghiile trebuie tăiate pentru a preveni ruperea acestora care poate fi extrem de dureroasă. Unghiile supracrescute pot împiedica de asemenea mersul şi pot deforma labele. Pentru că aceste animale sunt predispuse la acumularea de tartru şi la infecţia gingiilor, spălarea regulată a dinţilor ar trebui să fie o practică regulată şi inclusă în îngrijirile generale ale câinilor.

În funcţie de blana pe care o are, regimul de îngrijire a câinelui poate fi atât de simplu de la câteva reprize de spălat pe dinţi în fiecare săptămână până la perieri şi pieptănări zilnice şi o vizită lunară la un profesionist. Ideal, dinţii ar trebui să fie spălaţi zilnic, iar unghiile tăiate în mod regulat o dată pe lună.

Pe măsură ce câinele începe să se obişnuiască cu îngrijirea şi tunderea, legătura dintre dumneavoastră şi el se va intensifica. Veţi putea să îl îmbrăţişaţi fără a fi nevoie să suportaţi mirosul acela respingător sau părul în exces, şi veţi putea reduce cantitatea de mătreaţă, care poate provoca alergii la oameni.

Un câine ai cărui dinţi sunt curaţi va avea o respiraţie proaspătă, făcând apropierea de el mai plăcută, iar unghiile scurte îl vor împiedica pe câine să distrugă covoarele, mobila – şi pe dumneavoastră. Îngrijirea regulată îl va face pe câine să se simtă şi să arate bine.

Îngrijirea blănii şi sănătatea

ingrijirea-blanii-si-sanatatea

Câinii pot avea de suferit atunci când blana lor este neglijată. Aceasta poate să se încâlcească atât de tare încât singura modalitate de a o repara este să fie tunsă. Apoi, după ce blana este îndepărtată, câinele s-ar putea să se ascundă timp de zile întregi din cauză că este ruşinat sau simte un anumit disconfort, sau poate să se ronţăie pentru că pielea goală îl mănâncă.

Sub o blană încâlcită, câinele ar putea avea răni, paraziţi, urechi infectate, sau gheare crescute care îi afectează abilitatea de a merge. Un câine ai cărui dinţi nu sunt niciodată periaţi sau curăţaţi profesional de către un medic veterinar este un candidat ideal pentru inflamarea gingiilor, care poate duce ulterior la probleme sistemice.

Netratate, problemele dentare vor progresa deseori până când dinţii sunt slăbiţi în alveole şi cad. Un câine neglijat s-ar putea să nu privească cu ochi buni încercările dumneavoastră de a-i oferi ajutor, dar cu atenţie consecventă din partea unui proprietar sau a unui îngrijitor profesionist, marea majoritate a câinilor pot să fie învăţaţi să accepte îngrijirea.

Îngrijirea blănii vă oferă prilejul de a examina câinele din cap până în vârful cozii, monitorizându-i starea de sănătate, cât şi modul în care arată. Astfel, puteţi să descoperiţi semne ale unor afecţiuni cutanate cauzate de lovituri, alergii, paraziţi sau infecţii. Pe măsură ce periaţi blana câinelui, examinaţi-i pielea de sub aceasta pentru a observa orice fel de schimbări sau semne care ar putea indica o problemă.

Inflamaţiei pielii câinelui ar putea fi cauzate de o înţepătură de insectă, o aşchie, un vaccin recent, sau o rană provocată de o joacă puţin mai dură. O umflătură sub ombilic ar putea indica hernie ombilicală.

Câinii din rase cum ar fi Pug, Bulldog, Boxer şi Shar-Pei pot suferi de dermatită la nivelul cutelor pielii dacă ridurile lor distinctive nu sunt curăţate în mod obişnuit şi consecvent. Pe măsură ce îmbătrânesc, unii câini pot prezenta negi sau tumori grăsoase.

Câinii sunt vulnerabili la aceleaşi tipuri de cancere ca şi oamenii. Cele mai comune îngrijorări sunt reprezentate de noduli şi umflături. Aşa cum este şi cazul nostru, detecţia timpurie sporeşte şansele de vindecare ale unui câine.

Durerea din timpul periajului este un semn la care trebuie să fiţi atenţi. Un câine care se trage înapoi atunci când îi atingeţi botul poate avea probleme dentare. Un câine care îşi scutură în mod constant capul sau îşi scarpină urechile cu labele ar putea avea probleme cu urechile, care pot fi detectate prin miros cât şi prin examinare directă şi comportament.

Roşeaţa sau inflamaţii la nivelul canalului auditiv, durere, sau prezenţa de secreţii ar putea indica acarieni sau o infecţie. Prezenţa de scurgeri de la nivelul ochilor sau zonei genitale poate fi, de asemenea, un semn de infecţie. Dacă animalul şchioapătă, este mai reticent să dea laba, sau îşi linge constant o labă, examinaţi-i pernuţele pentru a verifica dacă nu cumva există la acest nivel nisip, cioburi, perforaţia pernuţelor sau o unghie ruptă.

Nisipul de plajă, sarea sau smoala de pe drumuri pot, de asemenea, să se prindă între pernuţele de la picioare şi să îi irite labele.

Puricii, căpuşele, acarienii şi nematodele sunt doar câteva dintre organismele care pot parazita un câine. Primul semn al unei infestaţii cu purici este pruritul. Pe măsură ce mergeţi în răspăr în zona cozii, puteţi vedea puricii sărind căutându-şi scăparea sau le puteţi vedea ouăle sau fecalele, mici particule care seamănă cu sarea şi piperul. Presaţi o bucată de hârtie pe piele la nivelul cozii câinelui şi în cazul în care luaţi cu aceasta câteva particule de „piper” atunci veţi şti că are purici.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.