Nu toată lumea este de acord atunci când vine vorba de includerea mâncării pe care o consumăm noi în dieta câinelui. Pentru că mâncărurile speciale de calitate, în cantităţile potrivite, oferă câinilor toate nutrimentele de care au nevoie, mulţi medici veterinari şi experţi spun că este mai bine să nu ne abatem de la reţelele care sunt rezultatul unor cercetări intensive. Prea multe gustări adiţionale pot deregla raportul perfect al nutrimentelor.
Pe de altă parte, unii oameni, în special veterinarii holistici şi alţi experţi în îngrijirea alternativă, susţin că datorită procesării, multe dintre nutrimentele şi enzimele originale din mâncarea câinelui sunt distruse, iar o dietă strictă cu mâncare uscată procesată nu ar fi suficientă şi este în cel mai bun caz anormală pentru câini.
Aceştia consideră că adăugarea de mâncare pentru oameni, sănătoasă, la dieta unui câine nu face rău, şi ar putea chiar să ofere câinelui nutrimente mai proaspete, mai potrivite decât cele din mâncarea pentru câini procesată. Aceste persoane aleg să îşi hrănească animalele cu o dietă de casă, din mâncare neprocesată şi proaspătă, fie ca un supliment la mâncarea comercială, fie ca dietă complementară.

O gustare sănătoasă ocazională este probabil bună pentru câinele dumneavoastră dacă este consumată cu moderaţie, dar anumite mâncăruri umane sunt periculoase pentru câini. Altele, cum ar fi chipsurile şi îngheţata, s-ar putea să nu fie toxice, dar pot provoca tulburări gastro-intestinale, contribuie la apariţia obezităţii şi nu oferă niciun fel de beneficiu. Evitaţi următoarele alimente atunci când oferiţi câinelui o gustare sau îi alcătuiţi dieta de casă:
Ciocolata. Aceasta conţine două substanţe care sunt periculoase pentru câini: teobromina şi caleina. Ambele se pot regăsi doar în cantităţi mici în ciocolata cu lapte, dar sunt mult mai concentrate în ciocolata de casă. Cu cât ciocolata este mai închisă la culoare şi mai amară, cu atât este mai periculoasă pentru câini.
Puţină ciocolată cu lapte poate avea ca rezultat diaree şi nu oferă niciun beneficiu din punct de vedere nutriţional. Multă ciocolată neagră afectează sistemul nervos şi ar putea cauza hiperexcitabilitate, nelinişte, urinări frecvente, tremurături şi vărsături. Cazurile severe de intoxicaţie pot avea ca rezultat convulsii şi infarct miocardic sau chiar moartea.
Ceapă şi usturoi. În cantităţi mari, acestea pot cauza anemie hemolitică. Ingerarea unei cantităţi mici de usturoi este inofensivă şi chiar benefică: un ingredient folosit în multe remedii pentru câini. Ceapa este mai puternică. Câinele poate mânca bucăţi de carne gătită cu ceapă, dar nu ar trebui să îi daţi ceapă gătită sau supă în care aţi pus şi ceapă.
Stafide şi struguri. Conform Centrului de Control al Otrăvurilor Animale al ASPCAA, strugurii şi stafidele au provocat multe cazuri de otrăvire, din motive încă necunoscute, atunci când au fost ingerate de câini.
Aceştia au prezentat semne de letargie, vărsături, diaree şi eventual blocaj renal. Cu toate că mulţi câini consumă ocazional câteva boabe de struguri pe post de gustare, fără a avea nicio problemă, este cel mai bine să vă ţineţi câinele la distanţă de viţa de vie sau să nu îi permiteţi să mănânce un întreg ciorchine. Nu îi daţi nici stafide.
Chiar şi cantităţi mici de stafide au fost legate de reacţii toxice, iar stafidele nu sunt bune nici pentru sănătatea dentară a câinelui.
Alcool. Câinii absorb alcoolul repede şi sunt predispuşi la reacţii toxice cum ar fi beţia, convulsii, aritmie cardiacă, scăderea temperaturii corporale, afectarea rinichilor şi chiar comă sau moarte. Nu daţi câinelui nicio formă de alcool.
Câinele nu ar trebui sâ primească mai mult de 10% din caloriile zilnice prin intermediul recompenselor şi gustărilor. Dacă sunteţi îngrijoraţi în legătură cu greutatea câinelui dumneavoastră, dar vă place să vă dezvoltaţi relaţia cu acesta prin oferirea de gustări, păstraţi o parte din porţia de mâncare uscată şi oferiţi-o pe post de gustări pe parcursul zilei.
Este adevărat că marea majoritate a oamenilor îşi împart ora de masă cu câinele lor? Se pare că da. Într-un studiu făcut de Veterinary Information NetWork aproape 80% dintre cei care au răspuns la întrebări au afirmat că îşi hrănesc animalele din farfurie fie tot timpul, fie destul de des.