Societățile umanitare și adăposturile nonprofit

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Din nefericire, marea parte a adăposturilor municipale au continuat să adăpostească și să eutanasieze animale, fără niciun efort de a le găsi noi cămine. În anii 1960 și 1970, avocații bunăstării animalelor au început să construiască propriile adăposturi.

Aceste adăposturi nonprofit nu doar salvau animale de pe străzi, dar le și găseau noi cămine. Ei erau mai puțin îngrijorați în legătură cu problemele de sănătate publică pe care vagabonzii le reprezentau și mult mai mult interesați de bunăstarea lor.

Fiind nonprofit, nu însemna că adăposturile erau ideale. Multe erau, și încă sunt, doar șiruri de cuști pe podele de beton. În ciuda celor mai bune intenții ale oamenilor care lucrau acolo, animalelor li se acordau zile sau săptămâni pentru a fi adoptate, înainte să fie nevoite să fie eutanasiate.

Încă nu exista un efort prea mare pentru a prezenta animalele oferite spre adopție publicului larg, iar îngrijitorii rareori cunoșteau detalii în legătură cu animalele pe care le aveau în grijă.

Treptat, însă, au început să apară adăposturi progresiste bine manageriate. Societate Progresivă pentru Bunăstarea Animalelor (Progressive Animal Welfare Society – PAWS) din Lynwood, Washington, a adoptat principiul nu doar de a oferi adăpost animalelor, ci și de a lucra activ pentru a le găsi noi cămine. Deși în adăpost se eutanasiau animale, acestora li se acorda mai mult timp, iar PAWS făcea un efort pentru a face cunoscute animalele pentru publicul larg și de a ști detalii despre fiecare dintre animalele pe care le avea în grijă.

Aceasta, împreună cu altele asemănătoare, realizau de asemenea un proces de selecție a posibililor viitori stăpâni ai animalelor, în loc să ofere animalele în mod automat primei familii care se arăta interesată. De fapt, multe dintre aceste adăposturi puneau un mare accent pe compatibilitatea dintre animale și potențialii stăpâni.

În zilele noastre, la adăposturile private sau nonprofit, potențialii adoptori trebuie să completeze un formular destul de lung și casa lor poate fi subiectul unei inspecții. Deși unii susțin că acest proces previne ca animalele să fie tratate greșit sau abandonate din nou, alții susțin că rigurozitatea procesului a creat o imagine nefavorabilă pentru adăposturi inhibând atât donațiile către adăposturi, cât și potențialii adoptori.

Această dezbatere este în desfășurare în continuare între adăposturi, atât municipale cât și cele nonprofit. Multe adăposturi își revizuiesc politica de adopție, transformând-o într-una educațională în loc de „inchizitorie”.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.