Coiotul (deasupra): extrem de adaptabilul coiot este singurul prădător de talie mare care și-a sporit aria de răspândire de la venirea europenilor în America de Nord. Având aceleași gene ca lupul gri și câinele domestic, coiotul poate fi întâlnit din Alaska până în Costa Rica, și trăiește în fiecare stat din S.U.A. cu excepția Hawaii.
Pe lângă urletul de tonalitate înaltă pe care marea majoritate a oamenilor îl asociază cu coioții, acest animal folosește cel puțin alte zece sunete pentru a comunica. Marea majoritate a dietei este compusă din iepuri de câmp, veverițe și alte rozătoare mici. Coioții vânează în haite pentru a captura prada mai mare, cum ar fi căprioare și elani.
Dingo:
este membru al familiei câinelui domestic, deși trăiește de mii de ani în sălbăticia Australiei. Nu se cunoaște cum a ajuns acest câine pe teritoriul Australiei, deși există mai multe ipoteze. Unii oameni cred că a ajuns împreună cu aborigienii, alții susțin că ei au ajuns odată cu marinarii asiatici sau negustorii indieni.
Câinii dingo mai sunt ținuți câteodată ca animale de companie de către aborigeni. Caracteristicile care diferențiază dingo de câinele domestic sunt botul mai lung, molarii mai mari și caninii mai lungi. Are un corp suplu, cu pieptul adânc, care este adaptat pentru alergare pe distanțe lungi.
Vulpea:
o rudă mai îndepărtată decât lupul, șacalul, și coiotul este vulpea. Există 21 de specii de vulpi în toată lumea, cum ar fi vulpea roșie, vulpea argintie, vulpea arctică și vulpea cu urechi de liliac. Vulpile vânează mai degrabă solitar decât în haită, deși deseori trăiesc în grupuri mici.
Vulpile vocalizează prin lătrături, schelălăieli, urlete și scheunături. Hrana lor este reprezentată de rozătoarele mici, iepurii, fructele sălbatice și cele de pădure, și insecte.
Șacalul:
există patru specii de șacal: șacalul dungat, șacalul cu spatele negru, șacalul auriu și rarul șacal Simien. Șacalul dungat, șacalul cu spatele negru și șacalul Simien trăiesc în Africa; șacalul auriu, sau comun, trăiește de la Balcani până în Burma. Șacalii au un vocabular bogat și folosesc schelălăieli, șuierături și mârâieli pentru a comunica.
O mare parte din comportamentul social al șacalilor este asemănător cu cel al câinelui domestic, folosind posturi de la agresive la supuse pentru a comunica ierarhia în haită. Sunt atât vânători, cât și animale care se hrănesc cu cadavre, unele specii urmând leii pentru a se hrăni cu resturile de la vânătorile acestora.
Câinele sălbatic:
termenul „câine sălbatic” este în general folosit pentru a descrie câinele sălbatic african și Dhole-ul asiatic, ambele specii periclitate. Câinele african este într-o asemenea situație încât este trecut pe lista speciilor pe cale de dispariție.
Ambele specii sunt animale de haită, trăind în grupuri ce cuprind între 8 și 15 câini. Aceștia sunt vânători. Câinele sălbatic african este printre puținele specii de mamifere care au grijă de membrii bătrâni, bonavi sau cu handicap. Cântăresc între 14 și 31 kg.
Lupul:
lupul cenușiu, Canis lupus, este cea mai cunoscuta dintre speciile de lupi. Este de asemenea și cea mai mare, cu o greutate medie de 55 kg, putând ajunge chiar și la 80 kg. Cele mai mari exemplare de lup cenușiu sunt întâlnite în America de Nord. Subspecii ale lupului cenușiu includ: lupul mexican, lupul arctic, lupul de Munții Stâncoși și lupul asiatic/arabic.
Lupul roșu, Canis rufus este mai mic decât lupul cenușiu, cântărind între 18 și 36 de kilograme. Aceasta specie periclitată este inclusă într-un program de repopulare care are loc în Tennessee și Carolina de Nord. Deseori există discuția dacă lupul roșu este un lup adevărat sau un hibrid coiot-lup.
