Cronologia domesticirii câinilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Cercetările recente arată că domesticirea câinilor a avut loc undeva acum 10.000-15.000 ani. Aceleași cercetări au arătat că oamenii au fost însoțiți de câini când au traversat Podul de Pământ Bering, acum aproximativ 13.000 ani, atunci când primii oameni au trecut din Asia în America continentală. Primele dovezi ale coabitării dintre oameni și câini datează din anii 7.000 î.Hr.

Încă de la domesticirea lor, câinii ne-au acompaniat și servit în multe moduri. Ne-au fost companioni și parteneri de lucru. În unele culturi, le-am consumat carnea ca hrană, în altele i-am răsfățat. Câinii pot fi întâlniți în literatura și arta antică, iar câteva culturi vechi chiar s-au rugat lor.

În arta egipteană, ce datează de prin anii 4.500 î.Hr, sunt prezentați câini care seamănă foarte mult cu rasele actuale de câini vânători. Câinii vechilor egipteni erau respectați și câteodată considerați mesageri ai zeilor. Unii zei erau chiar înfățișați ca fiind în parte câini, cum ar fi zeul cu chip de șacal, Anubis, și zeul Seth, care avea corpul unui câine. Nu era neobișnuit ca unii câini să fie mumificați. Egiptenii foloseau câinii ca însoțitori sau parteneri de vânătoare, dar de asemenea foloseau Mastiffi în lupte.

Nu toii câinii din Egiptul antic erau însă domestici. Ca în majoritatea locurilor din lume, existau și câini sălbatici, sau proscriși, care primeau un tratament cu totul diferit față de câinii domestici.

Reprezentări ale câinilor în arta din Grecia și Roma antică datează de prin anii 300 î.Hr. deși nu chiar atât de multe ca în cea egipteană. Aceștia au fost menționați în scrierile lor atât de către Aristotel cât și de Homer, iar portrete ale lor au existat pe monede romane și grecești. Câinii reprezentau o parte integrantă a societăților grecești și romane.

Ei erau folosiți atât pentru vânătoare, cât și pentru pază. Grecii și romanii foloseau câinii la război, punând zgărzi cu țepi pe câini de tip Mastiff și trimițându-i la luptă. Romanii apreciau și câinii lor de companie, crescându-i și înmulțindu-i pentru a conserva anumite aspecte, cam în aceeași măsură ca iubitorii de câini din zilele noastre. Câinii de companie erau considerați simboluri ale statutului social și mulți nobili creșteau atât câini de companie, cât și câini de vânătoare.

Câinii erau animale de companie valoroase și luptători feroce și în Asia – încă din anii 1.000 î.Hr. în China, ei erau prețuiți de către nobilime, care creștea câini mici, denumiți câini de mânecă, pe post de animale de companie. Se spune că acești câini erau atât de mici încât încăpeau în mânecile unei persoane din nobilime. Tot în Asia, călugării budiști au început să crească rase de câini de talie mică, care să imite aspectul leilor, care se spunea că erau loiali lui Budda.

În India, Câinii Lei ai lui Budda, sau Câinii Fo, erau considerați a fi Iei adevărați cu comportament de câini. Nu existau lei în Asia însă, iar imaginea unor lei asemănători câinilor a devenit treptat a unor câini asemănători leilor. În China, Japonia, Coreea și Tibet, Câinele Fo a fost integrat în cultură și credincioșii au început să crească mici câini pentru a semăna a lei. Printre acești câini s-au aflat Pechinezii, Lhasa apso, Terrierul tibetan și Shih Tzu, iar mai târziu prețioșii câini de vânătoare, de pază și de luptă din Asia de Est.

În Europa medievală, câinii au fost folosiți la vânătoare și erau foarte prețuiți de către nobilimea vremii, unii dintre acești nobili având chiar câteva sute de câini. Atât de mult erau prețuiți acești câini, încât oamenii de rând nu aveau voie să dețină câini care puteau lua urma sau care puteau alerga vânatul – câinii oamenilor de rând trebuiau să fie sub o anumită mărime sau să meargă într-un anumit fel, astfel încât ei și proprietarii lor să nu poată fura vânatul de pe pământurile nobilimii.

Conform acelorași surse, acestea sunt originile raselor de Terrieri – câini astfel selecționați pentru a fi destul de mici încât să poată fi ținuți de către oamenii de rând în mod legal, dar care să fie totuși capabili să vâneze animale mici.

Mai târziu, în special în timpul Renașterii, câinii au devenii simboluri la curțile regale europene. Europenii creșteau în continuare câini pentru a fi folosiți la vânătoare, dar împerecheau și câini mici pentru companie și câini fioroși pentru lupte cu urși, tauri sau alți câini. Câinii mici de companie erau alintați de către aristocrație și trăiau în lux.

Se crede că și băștinașii americani țineau în compania lor câini încă de când primii oameni au trecut Podul de Pământ de peste Bering. În funcție de trib, câinii erau folosiți fie ca însoțitori, câini de vânătoare fie pentru carnea lor. Existau de asemenea și câini vagabonzi care trăiau la marginea satelor.

Câinii au trăit și pe lângă oamenii din triburile din Africa, atât ca animale fără stăpân, cât și ca vânători. Câinele Rhodesian Ridgeback a apărut din împerecherea câinilor ținuți de poporul Koisan din Africa de Sud. De asemenea, în Africa de Nord și Estul Mijlociu, trăiau câinii semi-sălbatici sau câini care erau sălbatici în unele zone, dar care în alte zone erau folosiți la vânătoare sau la paza cirezilor.

cainii-muncitori
Câinii sunt de folos ca muncitori şi companioni de mii de ani,

De-a lungul întregului mileniu doi, câinii au fost folosiți ca muncitori în Europa și pe continentul american. Erau crescuți și antrenați pentru a servi într-o varietate de servicii: de la câini de război la câini de vânătoare și câini salvatori. Domeniile în care erau folosiți variau de la paza cirezilor și animalelor de fermă până la câini de tracțiune – care trăgeau cărucioare cu bunuri sau oameni și mergeau continuu pentru a pune în funcțiune roți de moară.

Pe măsură ce viața din Vest a trecut de la agricultură la urbanism în timpul Revoluției Industriale, câinii și-au pierdut caracterul de muncitori și au căpătat o semnificație mai adâncă pe post de companioni. Pe măsură ce se depindea din ce în ce mai puțin de câini pentru a munci, s-a pus din ce în ce mai mult accent pe modul în care aceștia arătau, lucru care a dat naștere la pasiunea pentru câini și la cursa de formare a raselor.

Pe la mijlocul anilor 1800 în Europa, iar apoi cu repeziciune și în Statele Unite ale Americii, au apărut cluburile de rase și concursurile de rasă.

Până la mijlocul secolului al XX-lea, majoritatea câinilor din Statele Unite trăiau într-un mediu urban sau suburban – ținuți în lesă și în spatele gardurilor înalte. Pe măsură ce câinii au trecut de la statutul de animale de povară din ce în ce mai mult la cel de membri ai familiei, au început să apară grupurile preocupate cu bunăstarea acestora. Legile care interziceau cruzimea față de animale au împiedicat ca aceștia să fie folosiți la tracțiune în mediile urbane, reducând și mai mult rolul lor ca animale de muncă.

Însă, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, câinii din Europa și S.U.A. au reînceput să fie folosiți și ca animale de muncă: câini de asistență, câini pentru detecție și câini polițiști și militari.

În vreme ce dezvoltarea câinilor a fost observată pe tot parcursul istoriei, în unele locuri din lume statutul lor a rămas practic neschimbat. Pe tot parcursul existenței societăților agrare și industriale, există câini care continuă să trăiască în mare parte în același fel în care trăiau strămoșii lor de acum 10 000 – 15 000 de ani.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.