Există multe legi asociate cu companionii noștri canini. Unele dintre ele suni în beneficiul acestora, în vreme ce altele îi afectează. Unele sunt pentru protecția oamenilor si al altor animale, altele sunt pentru proiecția câinilor. Legile canine reprezintă unul dintre cele mai controversate aspecte ale relației noastre cu câinii, pentru că ele afectează modul în care noi interacționăm cu ei.
Interzicerea raselor
Aceste legi au apărut în ultimii ani ca răspuns la amenințările percepute din partea unor rase de câini. Aceste legi au în vedere în principal câini din tipul Pitbull, dar cuprind si alte rase de câini de pază. Rottweileri, Dobermani, câini de tip Mastilff și Ciobănești germani au fost cu toții interziși prin legi anti-rase, fie de către țări întregi, state, orașe, județe sau chiar cartiere.
În fruntea acestei mișcări s-a aflat Germania, care a interzis toate rasele din tipul Pilbull, de la Bull Terrieri pitici la exemplarele din rasa American Staffordshire.
Majoritatea legilor de interzicere a raselor a fost ca răspuns la anumite incidente care au implicat atacuri grave. Deși atacurile fatale din partea unor câini sunt rare, acestea primesc foarte multă atenție din partea mass-mediei și deseori incită suport din partea publicului pentru aplicarea de măsuri drastice.
Cei care au propus aceste legi de interzicere a anumitor rase susțin că acestea au o tendință de violenţă față de oameni, așa că interzicerea acestor rase va micșora numărul de astfel de atacuri grave sau chiar mortale. Contestatarii acestor legi susțin că mușcăturile nu sunt legate de rase – toate rasele de câini sunt capabile să muște.
Chiar dacă acei câini care sunt mai mari si mai puternici pot provoca într-adevăr mai multe neplăceri prin mușcătura lor decât câinii mici, nu tipul câinelui duce la atacurile grave, ci dresajul și modul în care a fost tratat.
De exemplu, multe dintre rasele puternice de pază au devenit populare printre acele persoane care caută un câine pentru proiecție, lupte sau crearea unei imagini de macho. Câinii deținuți de astfel de oameni primesc în general un dresaj substandard sau chiar pot fi dresați să atace și să rănească oameni sau alte animale.
Deseori, câinii agresivi sunt înmulțiți între ei pentru a da naștere la o generație nouă mai agresivă. Pe lângă acestea, câinii care sunt tratați necorespunzător, care sunt neglijați, sau abuzați sunt mult mai predispuși să muște decât aceia care nu au fost supuși unui astfel de comportament. Oponenții acestor legi spun că un Pitbull american bine dresat, bine crescut și bine socializat este la fel de prietenos ca un Labrador Retriever crescut în același fel.
Pe lângă aceste legi de interzicere a raselor elaborate de către municipalități, multe rase sunt interzise și din diverse complexe de apartamente sau de case. O formă mai subtilă de interzicere a raselor a apărut din partea companiilor de asigurări care nu încheie polițe de asigurări cu proprietarii anumitor rase de câini. Aceste companii susțin că noile interdicții au apărut datorită creșterii proceselor pe motive de mușcături.
Oponenții interdicțiilor argumentează că procesele în justiție legate de mușcături nu sunt exclusive anumitor rase.
Legi legate de zgomot
Marea majoritate a orașelor au legi legate de nivelul zgomotului, iar lătratul câinilor intră sub incidența acestora. În general, câinii care sunt lăsați afară zi și noapte sau în perioadele în care stăpânii lor sunt plecați la serviciu tind să latre excesiv de mult.
Acest lucru poate fi extrem de iritant pentru vecini și îi poate determina să facă plângeri la autoritățile locale. Proprietarii câinilor care latră prea mult primesc un avertisment verbal sau scris, urmat de amenzi în bani în cazul în care lătrăturile nu încetează. Există chiar și cazuri extreme, în care câinii sunt duși în adăposturi pentru lătratul excesiv.
Legi pentru lesă
Aceste legi sunt implementate pentru a proteja cetățenii de mușcăturile câinilor și amenințarea răspândirii bolilor contagioase, cum ar fi turbarea, și într-un final pentru a proteja animalele de fermă împotriva atacurilor.
De asemenea, ele acționează pentru a proteja câinii de trafic, pierdere și furt. În majoritatea orașelor americane, legea cere ca atunci când se află în spații publice, câinii să fie ținuți de către proprietarii lor într-o lesă care să măsoare masxim cinci metri. Persoanele care încalcă aceste interdicții riscă să primească avertismente, amenzi sau chiar confiscarea câinelui.
În majoritatea zonelor urbane, câinilor li se permite să umble liberi doar în zone special amenajate pentru acest lucru. În ultimii ani, astfel de zone au devenit din ce în ce mai populare. Mare parte dintre ele au anumite cerințe: câinii trebuie să aibă toate vaccinurile și analizele la zi, și să fie prietenoși cu câini și persoane străine, în aceste zone special amenajate, legile privind adunarea fecalelor sunt valabile, iar câinii trebuie tinuţi în lesă până intră in zona îngrădită sau special amenajată.
Animalele de fermă și câinii
În zonele agricole și cele rurale, câinii care umblă liberi sunt considerați un pericol pentru animalele de fermă. Din acest motiv, câinii pot fi împușcați în mod legal dacă hărţuiesc sau rănesc animalele de fermă, inclusiv păsările de curte.
Deseori, aceste legi sunt astfel concepute încât nu există altă alternativă decât eutanasierea câinilor care sunt văzuți omorând animale de fermă. În cazul câinilor înregistrați, legile din anumite comunități prevăd că proprietarii acestor câini trebuie să fie anunțați înainte de eutanasierea lor. De asemenea, proprietarii câinilor s-ar putea să fie nevoiți să despăgubească fermierul pentru daunele suferite.
Legi privind cruzimea față de animale
Deși majoritatea legilor legate de câini sunt adoptate pentru a proteja proprietatea sau oamenii de câini, legile privind cruzimea şi neglijența fată de animale protejează câinii de vătămările ce ar putea fi provocate de oameni.
Primele legi împotriva cruzimii fată de animale au fost adoptate in S.U.A. la mijlocul anilor 1800 pentru a preveni abuzul si tratamentul inuman fată de animalele de muncă, inclusiv câinii, care erau folosiți în acea perioadă în principal ca animale de tracțiune. Legile împotriva cruzimii faţă de animale sunt foarte variate.
În unele orașe, încălcarea legilor împotriva cruzimii și/sau neglijenței faţă de animale pot duce la condamnări serioase cu amenzi foarte mari si ani de închisoare. În alte orașe, însă, astfel de acte nu sunt catalogate decât ca infracțiuni minore cu penalizări minime.
Definiția cruzimii faţă de animale poate varia de la uciderea sau rănirea intenționată a unui animal până la neasigurarea de hrană, apă sau adăpost adecvate; sau, în unele cazuri, ținerea unui câine în lanț.
În majoritatea orașelor și comunităților, câinii sunt protejați împotriva abandonului. Cei care încalcă aceste prevederi riscă amenzi și chiar condamnări la închisoare. Studiile recente ce au legat tortura și uciderea animalelor cu tortura si uciderea copiilor au ajutat la întărirea prevederilor legilor împotriva cruzimii față de animale.
Legarea în lanț și priponirea
Legarea în lanț sau priponirea câinilor face ca aceștia să devină vulnerabili față de atacul prădătorilor sau al altor câini; îi încurajează să devină agresivi față de alte animale și oameni, în special față de copii; și le impune un standard de viață derizoriu limitându-le mișcarea și interacțiunile sociale.
În ultimii ani, multe dintre municipalități au creat legi care restricționau sau interziceau aceste practici pentru reținerea câinilor. Acestea fie interzic legarea in lanț sau priponirea câinilor de un obicect staționar, fie stabilesc o limită precisă de timp – de la o oră la cinci.
Aceste legi nu se aplică pentru câinii ținuți in lesă de către o persoană sau legați de un cablu mobil care au cel puțin cinci metri lungime. Unele legi stabilesc și o suprafață minimă care trebuie oferită câinelui – de obicei in jur de 14 m2.
Legi care privesc mușcăturile
Mușcăturile de câini reprezintă o epidemie internațională și cei care elaborează legile au apelat la mai multe metode pentru a se adresa acestei probleme. Cifrele estimate de către CDC (Centers for Disease Control and Prevention) în legătură cu vizitele la secția de urgență datorate mușcăturilor de câini se situează undeva în jurul valorii de 300.000 anual, cu aproximativ 17 morți și 6.000 de spitalizări pe an.
Soluțiile sugerate au variat de la interzicerea anumitor rase până la arestarea proprietarilor câinilor care muscă.
Câinii care muşcă oameni pot fi confiscați, puși în carantină și eutanasiați. De asemenea, proprietarii lor pot să fie dați în judecată sau urmăriți penal, putând fi considerați responsabili pentru problemele provocate și obligați să acopere cheltuielile medicale, cât și compensații pentru durerea și suferința provocate.
Multe dintre comunități au o regulă a primei mușcături, care spune că proprietarii câinilor care până în acel moment au fost blânzi nu pot fi considerați responsabili pentru prima mușcătură a câinelui. Câinele este de asemenea absolvit de orice vină.
În cazul în care mușcătura este însă severă, exista si excepții. În astfel de cazuri de primă mușcătură, dacă rana a fost sângerândă dar nu a fost serioasă, proprietarul câinelui poate primi un avertisment sau o amendă. Câteodată, câinele s-ar putea să fie pus în carantină, în special dacă rana a fost severă.
Mușcături ulterioare pot duce la mai multe amenzi, cât și la confiscarea și punerea sub carantină a câinelui. În funcție de severitatea mușcăturii, câinele poate fi eutanasiat sau proprietarul poate fi nevoit să ofere securitate suplimentară pentru a se asigura că animalul nu mai intră în contact cu alți oameni. Mușcăturile severe sau repetate duc în general la eutanasierea câinelui și acuzarea penală a proprietarului dacă se dovedește reaua intenție sau neglijenţa acestuia.
Legile privind mușcăturile câinilor nu sunt limitate doar la oameni. Câinii care atacă alți câini sau animale domestice provocând acestora răni sau moarte determină de asemenea confiscarea câinelui, carantina și eutanasierea. Proprietarii ar putea fi declarați responsabili în mod civil sau penal.
Legile privind adunarea fecalelor
Legea privind adunarea fecalelor din locurile publice, care este în vigoare în zonele urbane din Statele Unite, reprezintă un fenomen destul de recent. Până acum 20 de ani nu era nevoie ca fecalele lăsate de animalele de companie să fie adunate, iar acest lucru continuă să fie un fapt comun în marea majoritate a țărilor și în multe dintre zonele rurale din Statele Unite.
Acum însă este recunoscut faptul că pe lângă imaginea și mirosul neplăcute, fecalele animalelor reprezintă și un pericol atât pentru sănătatea publică, cât și pentru mediul înconjurător. Marea majoritate a autorităților impune amenzi în bani proprietarilor care nu adună fecalele animalelor lor. Aceste amenzi pot varia între 25$ și 1000$, în funcție de cât de importantă este considerată infracțiunea de către autorități.
Unele orașe au elaborat legi care impun chiar ca proprietarii să ridice fecalele de câini de pe propria proprietate în maximum 24 de ore. Motivul acestor acte normative este că acestea pot polua apa subterană și pot atrage animale dăunătoare care pot fi purtătoare de boli.
Actul pentru persoanele cu dizabilități
Adoptarea Actului american pentru persoanele cu dizabilități (American with Disabiblities Act – ADA) în anul 1990 a permis atingerea unui nou nivel în ceea ce privește acceptarea folosirii câinilor utilitari.
Acest act a impus ca toate locurile publice să fie accesibile pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv acelor persoane care folosesc un câine utilitar. Aceasta înseamnă că persoanele cu câini utilitari au acces în aceleași locuri ca și cei care sunt în scaun cu rotile.
Deși unele restaurante și hoteluri au afișate semne care permit accesul în incinta lor doar a câinilor pentru nevăzători, sub incidența acestui act intră toți câinii utilitari. Acest lucru înseamnă câini care asistă persoanele cu probleme de mobilitate, auz, crize epileptice sau afecțiuni psihice. Conform acestui act, câinii utilitari nu sunt obligați să poarte vesta, iar persoanele pe care le însoțesc nu trebuie să aibă asupra lor actele care să ateste că acești câini intră în categoria câinilor utilitari.
În ciuda acestui fapt, proprietarii câinilor utilitari au în general actele atestând statutul câinilor, cât și veste pentru ei. În afară de accesul zonele publice, câinii utilitari se supun aceloraşi legi ca şi ceilalți câini: trebuie să fie ținuți în lesă, trebuie să se facă curat după ei şi nu trebuie să fie agresivi.
Legi pentru câinii utilitari
Câinii utilitari trebuie să se supună acelorași legi ca și câinii de companie, inclusiv celor referitoare la lesă, mușcături, neglijență și abuz, dar pe lângă acestea mai există acte normative referitoare la ei.
Câinii utilitari sunt protejați prin lege de abuz și muncă în exces în timpul antrenamentului și muncii lor. Câinii nu pot fi folosiți în zonele urbane ca animale de tracțiune. Unele state chiar au interzis cursele de Ogari, cât și unele forme de vânătoare.
Câinii polițiști sunt, de asemenea, protejați în linia lor de muncă: nu pot fi în mod voit distrași sau împiedicați să își îndeplinească atribuțiile. Aceștia și ofițerii pe care îi însoțesc sunt de asemenea protejați de orice acuzație penală în cazul în care câinele mușcă în timpul serviciului.
Legi privind înregistrarea și castrarea/sterilizarea câinilor
Aproape toate statele, comitatele și municipalitățile din S.U.A. impun ca proprietarii să aibă câinii înregistrați. Persoanele care au în proprietate câini care nu îndeplinesc această cerință sunt amendați.
Pentru a putea fi înregistrat un câine, trebuie să aibă situația vaccinărilor la zi. Costul înregistrării unui animal depinde, în general, și de situația dacă este sau nu castrat. Proprietarii câinilor care nu sunt castrați plătesc de obicei mai mult pentru a înregistra câinii.
Licențele acestea protejează câinii. Este mult mai probabil ca acei câini pierduți și neînregistrați să fie eutanasiați. În multe zone rurale cei care se ocupă de câinii pierduți trebuie să anunțe proprietarii câinilor înregistrați scăpaţi de sub îngrijirea lor și capturați, înainte de a fi eutanasiați. În zonele urbane, adăposturile cer să se acționeze pentru găsirea proprietarilor câinilor înregistrați înainte de eutanasiere sau de oferirea spre adopție.
Legile privind castrarea și sterilizarea au apărut ca răspuns la problema suprapopulării animalelor de companie. Se pare că aceste legi au avut un efect dramatic în reducerea numărului de animale (câini și pisici) adoptabile care sunt eutanasiate în adăposturi an de an.
Pe lângă cele care cer ca proprietarii câinilor necastrați să plătească o taxă mai mare pentru înregistrarea acestora, unele legi cer ca toți câinii oferiți spre adopție de către adăposturi să fie castrați înainte de a ajunge în noile lor cămine. Unele orașe interzic acum reproducerea animalelor pe teritoriul lor.
Actul pentru bunăstarea animalelor
Actul pentru bunăstarea animalelor (Animal Welfare Act – AWA) a fost adoptat pentru prima oară în anul 1966 și apoi revizuit în anii 1970, 1976, 1985 și 1990. Administrat de către USDA și Animal and Plant Health Inspection Service (APHIS), AWA a fost dezvoltat pentru protecția animalelor folosite în scop comercial împotriva maltratării.
Această categorie de animale include animalele vândute în comerț, folosite în scopuri expoziționale și acelea folosite în laboratoare pentru teste științifice.
AWA reglementează de asemenea și activitatea persoanelor care vând animale în scopuri științifice. Laboratoarele care folosesc în activitatea lor animale și dealerii care furnizează aceste animale sunt nevoite să înregistreze numele și adresele tuturor surselor din care provin aceste animale pentru a se descuraja furtul animalelor de companie și vânzarea către laboratoare.
Aceștia trebuie să țină animalele cel puțin cinci zile în custodie pentru a permite proprietarilor să își revendice animalele pierdute sau furate.
Furtul
Furtul unui câine este interzis și este pedepsit prin amenzi în bani sau închisoare. Legile care reglementează furtul animalelor de companie sunt stabilite la nivel orășenesc sau de comitat. În majoritatea cazurilor, furtul unui câine intră în aceeași categorie cu furtul lucrurilor personale, deși există mulți care argumentează că furtul unui animal ar trebui pedepsit mult mai drastic.
Furtul animalelor de către dealeri care asigură animale pentru laboratoarele științifice sunt acoperite de către AWA.
Legi privind antigelul
Antigelul este o substanță extrem de toxică și deseori fatală, care cauzează blocaj renal. Din nefericire, mii de câini mor anual în urma otrăvirii cu antigel pentru că acesta are un gust dulceag de care ei sunt atrași.
În unele state, cum ar fi California, există o lege care prevede că producătorii de antigel care includ în produsul lor mai mult de 10% glicol de etilen să adauge la acesta un agent care să îi modifice gustul în amar, făcând astfel substanța toxică mai puțin gustoasă pentru câini. Antigelul vândut en-gros este însă exclus de la aceste prevederi, însemnând că mecanicii auto nu folosesc noul antigel.
Legi pentru liniile aeriene
USDA impune mai multe restricții în ceea ce privește transportul câinilor cu avionul cargo. Aceștia trebuie puși în cuști cu dimensiuni și ventilație adecvate, cu însemne clare și care pot fi manevrate cu ușurință.
Trebuie să li se ofere hrană și apă, indiferent de durata zborului, iar linia aeriană este obligată să hrănească și să ofere apă câinilor adulți cel puțin o dată la 24 de ore. Câinii pui trebuie hrăniți și să li se ofere apă o dată la fiecare 12 ore. Este interzis ca puii cu vârsta sub opt săptămâni să fie transportați astfel.
Ca răspuns la publicitatea făcută pericolelor transportului aerian de animale cu liniile comerciale. Congresul american a promulgat o lege prin care se cere din partea liniilor aeriene să raporteze orice accidentare, moarte sau incident ce apare în cazul animalelor în timp ce acestea sunt transportate cu liniile aeriene de pasageri.
Legile ce guvernează transportul animalelor de companie se schimbă frecvent și variază mult, în funcție de zona în care locuiți. Pentru a afla care sunt responsabilitățile dumneavoastră specifice ca persoană ce are grijă de un câine, contactați-vă organizația locală.
