Câinii nu au fosl priviți întotdeauna cu ochi buni de către religiile importante. Deseori au fost considerați ca necurați sau impuri, probabil datorită faptului că în timpurile când actualele religii erau scrise, marea majoritate a câinilor erau animale care mâncau din gunoaie, fiind chiar necrofagi.
Unele dintre aceste religii și culte tolerau existența câinilor la periferia societății pentru că ei serveau unui scop: mențineau străzile curate de gunoaie și hoituri.
Religia
Multe religii au promovat o relație de iubire/ură față de câini. Deși unele considerau câinii a fi impuri, altele îi prețuiau ca tovarăși, muncitori sau, pur și simplu, animale inocente. În scrierile religioase, câinii sunt deseori asociați cu moartea sau viața de apoi.
Unii credincioși considerau câinii a avea un simț mult mai dezvoltat al perceperii morții, iar lătratul lor putea fie alunga, fie anunța moartea. Alte culturi relatează povești în care câinii au contribuit la crearea civilizației, au afectat modul în care oamenii au experimentat moartea, sau erau purtători de cuvânt ai umanității.
întrebarea dacă au sau nu câinii suflet este una pe care religiile moderne au abordat-o sporadic, concluzionând, în general, că acest lucru nu este adevărat. Cu toate acestea, multe religii antice, cum ar fi egiptenii, credeau totuși că au suflet.
Ei și-au manifestat această credință îngropând câinii alături de stăpânii lor pentru protecție și tovărășie în viața de apoi și chiar prin adularea unor semizei canini.
Câinii au luat deseori rolul de buni sau răi – prezența lor fiind fie un semn bun, fie unul rău. În unele religii, ei au fost considerați urmași ai diavolului sau ai altor zeități rele, în vreme ce în altele ei sunt considerați mesageri ai zeilor sau zei în sine.
Iudaismul
În Iudaism, câinii sunt considerați animale murdare; în vremea când Torah a fost scrisă, câinii trăiau deseori în haite, mâncând din gunoaie și câteodată hrânindu-se chiar cu cadavre umane.
Aceste haite de câini sălbătici erau de multe ori purtători de boli și puteau fi periculoși, așa că disprețul talmudic față de câini provenea, cel puțin parțial, din conduita socială menită a proteja oamenii de bolile pe care câinii Ie purtau.
Cu toate acestea, câinii nu sunt mereu răi în tradițiile evreiești. Pentru că ei au rămas tăcuți atunci când israeliții și-au început exodul din Egipt, Talmudul învață evreii să „tolereze” câinii. Pe lângă aceasta, Talmudul prezintă câinii ca fiind credincioși și protectori față de stăpânii lor. Dumnezeu i-a dat lui Cain un câine ca simbol al protecției.
Creștinismul
Deși există și unele reprezentări negative ale câinelui în Creștinism, dintre religiile dominante din lumea actuală, aceasta este cea mai tolerantă. Unii creștini cred că păstorii care l-au vizitat pe Iisus au adus câini cu ei. Deseori, câinii sunt ilustrați din acest motiv în scenele nașterii. În Grenada, creștinii cred că păstorii au avut trei câini cu ei: Cibila, Lubina și Malampo.
Mulți sfinți sunt înfățișați ca având companioni canini. Se crede că Sfântul Patrick a fost ghidat de mai multe ori în timpul vieții sale de un câine mare și gri, pe al cărui piept se putea vedea semnul unei cruci albe.
Sfânta Margareta de Cortona este deseori înfățișată cu un câine care o trage de rochie pentru că, spun scrierile, ea a fost trasă prima oară în biserică de un câine. Grigio, un metis gri, a fost protectorul Sfântului Giovanni Melchior, sau Don Bosco. Bosco a fost un preot care a avut grija de copiii din mahalale din Turin, Italia. Grigio se pare că i-a salvat viața preotului de mai multe ori.
Printre toate povestirile despre sfinți și câinii lor, pare a se evidenția o temă comună, aceea a câinilor ca mesageri ai Domnului, asigurând siguranța sfinților sau testându-le loialitatea.
Islamismul
Câinii sunt considerați atât de impuri de către Islamism încât fundamentaliștii consideră că doar atingerea unui câine necesită purificări ritualice. Un castron din care a mâncat un câine nu poate fi folosit decât după ce a fost spălat cu apă de șapte ori, iar apoi frecat cu pământ.
Deși câinii sunt considerați necurați, profetul Mohammed a optat să nu îi extermine din două motive: 1. deoarece Allah i-a creat și numai Allah ii poate distruge;
2. datorită abilităților lor dovedite de a-i ajuta pe vânători și păstori;
Mohammed, se spune, chiar avea propriul său câine de vânătoare. Acesta a comandat însă uciderea tuturor câinilor negri cu semne albe deasupra ochilor, care erau considerați semne ale diavolului.
Într-o scriere islamică se povestește despre un musulman care oferea apă unui câine însetat. Un membru al grupului său i se plânge lui Mohammed că omul este impur pentru că a atins câinele. Mohammed îl pedepsește aspru pe cel de-al doilea om, spunând că primul este un musulman mai bun datorită compasiunii și bunătății manifestate față de animale.
Budismul
Câinii apar ocazional în scrierile budiste pentru a ilustra nevoia de a fi blând și generos. Călugărul Asanga, de exemplu, dorea să-l întâlnească pe Buddah Maitreya, astfel încât să poată învăța de la el. După ce a meditat timp de 12 ani, Asanga a ieșit din peștera sa cu un simț sporit al conștiinței.
Întâlnind un câine pe moarte acoperit de viermi, Asanga a încercat să-l ajute prin îndepărtarea viermilor cu limba astfel încât să ușureze suferința câinelui, dar să nu rănească viermii.
În acel moment, Bodhisattva Maitreya, Budda viitorului, a apărut în locul câinelui și l-a lăudat pe Asanga pentru compasiunea și puritatea gândirii sale. El a fost de acord să devină învățătorul lui Asanga pentru că prin acțiunea sa, călugărul dovedise că este pregătit.
Câinii au căpătat un rol și mai mare pe măsură ce budismul s-a răspândit în Asia. Simbolul budist, Câinele Fo (care înseamnă Budda), reprezintă un leu pe care Budda l-a dresat să îl asculte ca un câine. Câinii Fo suni deseori văzuți la intrările în temple: într-o parte, masculul cu laba dreaptă stând pe o sferă, iar în cealaltă femela cu laba sa stângă pe gura unui pui.
În India, locul de naștere al lui Budda, leii sunt animale binecunoscute și respectate. Atunci când budismul a ajuns în Asia de Est însă, chinezii au avut o altă interpretare a figurinei omniprezente. Pentru că nu există lei în China și puțini chinezi văzuseră sau auziseră vreodată de unul, ei au adaptat conceptul de Câini Fo la un animal cu care toți erau familiarizați: câinele.
Împăratul Ming Ti, din dinastia Han, a fost primul care a îmbrățișat budismul. Cu toate acestea, el dorea propriul său leu așa că a decretat că Pechinezul arată ca un leu și l-a numit Câinele leu sau Câinele Fo. Acești câini au ajuns într-un final să reprezinte budismul și pe Ming Ti.
Mai târziu, în Tibet și Japonia, Lhasa Apso, Spanielul tibetan și Shih Tzu au ajuns și ei să reprezinte Câinele Fo. Cu timpul, aceste rase au căpătat o importanță așa de mare în China încât au fost considerați simbolul regalității și nu puteau trăi decât în interiorul zidurilor Orașului Interzis. Un împărat, Ming din dinastia Tang, chiar s-a căsătorit în mod legal cu un Pechinez.
Hinduismul
Câinii sunt asociați cu zeul hindus Shiva, care deseori este prezentat ca acompaniat de patru câini. Animalele reprezintă Vedas, care sunt cele mai vechi scripturi hinduse.
Mahabharata, o veche povestire religioasă, are în prim plan un câine. În ea, frații Pandava se înalță în rai, sau Swarga. Ei sunt urmați în călătoria lor de un câine. Călătoria este periculoasă însă, și unul câte unul, frații mor până când rămâne doar ultimul, Yudhishthira.
Indra, stăpânul raiului apare într-o caleașcă aurită și îi oferă lui Yudhishthira să vină cu el în rai. Acesta, însă, nu vrea să îl părăsească pe câine, singurul său companion rămas în viață. Indra argumentează că animalul este impur și nu poate intra în Swarga, dar Yudhishthira insistă că nu își va abandona însoțitorul credincios.
Deodată, zeul Dharma (sau în unele scrieri, Yama, zeul morții) apare din trupul câinelui și îl binccuvântează pe Yudhishthira pentru loialitate și compasiunea sa față de animal.
Indra are de asemenea un câine, Sarama, care servește ca mesagerul zeului. Sarama era câteodată asociat cu zorile, anunțând ridicarea lui Indra. Sarama găsea de asemenea vaci care fuseseră furate de la Indra și le aducea acasă. Se spune că Sarama a fost părintele câinilor lui Yama, zeul morții.
Acești câini serveau ca mesageri între tărâmul muritorilor și cel al morții, chemând oamenii la moarte. Rugăciunile pentru o viață lungă includeau mesaje de a nu urma câinii lui Yama. Varuna, zeitatea hindusă a cerului, care susține atât raiul cât și pământul, avea de asemenea un câine.
Religiile străvechi și folclorul cultural
În religiile străvechi, câinii (ca și alte animale) jucau un rol mult mai important decât în cele actuale. În religiile politeiste, mulți zei și semizei erau reprezentați sub formă de câini, iar imagini ale acestora se găsesc în desenele religioase. Egiptenii antici de exemplu slăveau un zeu canin, Anubis. Acesta era judecătorul și zeul vieții de apoi.
Faraonul Tutankhamon a fost îngropat împreună de câinele său credincios, Abuwitiyum, astfel încât acesta să îl însoțească în viața de apoi. Și alte religii și culturi antice îngropau câinii alături de stăpânii lor, aparent pentru a-i proteja în viața de apoi. Unii câini erau îngropați cu banii proprii.
Grecii prezentau deseori câinii ca mesageri ai zeilor sau semizeilor. De exemplu, locația celui mai vestit altar închinat lui Heracles, Cynosarges, a fost aleasă pentru că un câine alb a luat ofrandele puse pe altarul inițial și le-a mutat în acel loc. Numele Cynosarges „câine alb”.
Câinii apar deseori în folclorul popoarelor. Câinii au fost văzuți atât ca și caracatere pozitive, cât și negative. Câinii negri în special sunt considerați răi și aducători de moarte în povestiri. În India, însă, câinii sălbatici de pe dealurile din Punjab sunt denumiți câini ai lui Dumnezeu și nu trebuie omorâți.
Câinii apar, de asemenea, în unele povestiri ale indienilor americani. Tribul Kato din California înfățișează pe Creator Nagaicho, ca având un câine încă dinainte de crearea Pământului. Din acest motiv, membrii tribului sunt mai respectuoși cu câinii decât oricare alt trib, dând câinilor nume și permițându-le acestora să doarmă în interior. Tribul Shawnee crede că creatorul lor este o zeiță numită Bunica Noastră, Kohkumthena.
Kohkumthena a fost urmată de nepotul și de câinele ei atunci când crea ultimele retușuri ale lumii. În folclorul Shawnee, Kohkumthena sta pe marginea unui drum în apropierea tărâmului morții împletind un coș. Dar în fiecare noapte, câinele ei îl desfăcea. În acest mod, câinele se opunea ca lumea să fie terminată în totalitate vreodată.
Poporul Ifugao din Insulele Filipine înfățișează un câine în povestea creării lumii. Regele lumii cerului, Kabigat, a venit pe Pământ împreună cu câinii săi pentru a vâna. Dar pentru că pământul era atât de plat și lipsit de trăsături, el nu îi putea auzi când lătrau. Pentru a-i auzi, el a creat munții, dealurile și văile.
Există multe mituri africane despre câini, atât pozitive, cât și negative. Poporul Nandi din Africa de Est considera că moartea le-a fost adusă oamenilor atunci când un câine le-a cerut ca el să bea lapte prin paiul lor. În schimb, ei au turnat laptele pentru câine într-un trunchi gol de copac. Câinele s-a simțit ofensat și a creat moartea pentru oameni.
Oamenii din tribul african Dahomey povestesc un mit despre un câine care media o ceartă între trei zei. În schimb, zeii i-au oferit câinelui trei binecuvântări, făcând câinii paznicii tuturor femeilor, conducătorii tuturor spiritelor și sfetnicul oamenilor.
În culturile germanice și nordice, zeul Odin avea câini sau lupi care să îl protejeze. Populația Sami din nordul Finlandei, Suediei și Norvegiei credea că ei sunt descendenți fie din câini, fie din reni. Și mongolii credeau că ei se trag dintr-un câine fie că erau creați dintr-un copac și apoi alăptați de către un câine.
Populația Koryaks din Siberia crede însă că aceste animale au fost create de Creator, Eme’mquet însăși, și soția sa, Miti. El a creat un câine din penisul său, iar ea a creat altul din vulva sa. Atunci când cei doi zei erau despărțiți, ei au dat câinilor puterea vorbirii și i-au folosit ca mesageri.
În mitologiile greaca și romana, Cereberus era un câine înspăimântător cu trei capete care pâzea porțile către Hades. El era atât de fioros încât chiar și zeii se temeau de el.
Constelațiile canine
Câinii pot fi găsiți în ceruri așa cum pot fi găsiți și pe Pământ. Constelațiile Canis Major (Câinele mare), Canis Minor (Câinele mic), reprezintă câinii de vânătoare ai constelației Orion.
Canis Major include și Sirius, Steaua Câinelui. Într-o altă parte a cerului, Canes Venatici (Câinii de Vânătoare) este considerată a fi ținută în lesă de către constelația Bootes (Vânătorul de urși), în vreme ce acesta vânează constelațiile de urși Ursa Mare și Ursa Mică.
