Datorită programelor de castrare și sterilizare, din ce în ce mai puțini câini apar în adăposturi. Multe dintre persoanele care lucrează în adăposturi se opun eutanasierii câinilor perfect sănătoși.
Această combinație de factori a dus la apariția unui nou tip de adăposturi: adăposturile în care animalele nu se eutanasiază. În aceste adăposturi nu se eutanasiază animalele care pot fi adoptate. Asta înseamnă că aici se eutanasiază doar animalele care sunt prea bătrâne, foarte bolnave sau agresive față de oameni și/sau animale. În aceste adăposturi nu se va omorî un animal doar pentru că au nevoie de spațiu. Dar asta înseamnă și că ele nu pot primi orice animal care ajunge la ușa lor.
Este important de reținut nu faptul că mai puțini câini sunt euianasiați, ci că mai puțini câini sunt eutanasiați de către adăposturile No-Kill. Mulți avocați pentru drepturile animalelor susțin că denumirea de „adăposturi no-kill” oferă publicului impresia că animalele sănătoase, potrivite adopției nu mai sunt eutanasiate nicăieri, lucru care este fals.
Oponenții acestor adăposturi arată că atunci când un adăpost devine no-kill, pur și simplu transferă responsabilitatea de a eutanasia animale ce pot fi adoptate către alte agenții. Susținătorii acestui tip de adăposturi argumentează că acestea ajută la determinarea comunităților să își protejeze animalele și că scopurile pe care ele și le propun sunt realizabile.
