Mulţi dintre noi alegem să adoptăm câini adulţi de la adăposturi sau organizaţii de salvare. Există câini grozavi care pot fi adoptaţi, dar mulţi au nevoie de o perioadă adiţională de dresaj atunci când se instalează în noul lor cămin.
Diferenţa primară atunci când vine vorba de dresarea unui câine adult şi cea a unui pui este aceea că adultul are deja unele comportamente si atitudini deja formate. Pe de altă parte, puii sunt ca nişte cărţi goale şi sunt uşor de modelat, adulţii având obiceiuri care poate trebuie schimbate sau modelate.
Un câine s-ar putea să provină dintr-o familie extraordinară unde stăpânii au decedat sau dintr-un cămin neglijent unde nu a văzut niciodată cum arată o casă pe interior sau nu a mers niciodată în lesă. Multe organizaţii private reuşesc să lucreze ca câinii timp de mai multe luni, pregătindu-i pentru viaţa în noile lor cămine. Adăposturile mari au mai puţin timp pentru acest lucru.
Câinii proaspăt adoptaţi ar putea fi bine antrenaţi în „şezi”, „culcat” şi „stai”, sau ar putea să aibă nevoie de cele mai elementare lecţii, de la mersul pe linoleum până la recunoaşterea propriului nume. Mulţi au deprins obiceiuri proaste cum ar fi să îşi facă nevoile în casă, rosul mobilei sau posesivitatea asupra mâncării. Din aceste motive, dresajul unui câine adult poate fi mult mai complicat decât al unui pui.
Câinele adult are multe de „dezvăţat” dintre comportamentele sale anterioare şi trebuie să le înlocuiască cu noi comportamente. Acest lucru poate fi făcut, dar este nevoie de mai multă muncă decât cea depusă pentru dresatul unui pui.
Deşi mulţi câini adulţi adoptaţi de la adăposturi sau organizaţii de salvare nu au primii dresajul de bază, ei învaţă repede odată ce au format o legătură cu noii stăpâni. Răbdarea este cuvântul zilei pentru câinii care nu au mai avut parte anterior de dresaj. Cu cantitatea potrivită de muncă şi bunătate, marea majoritate a acestor câini învaţă într-un final bazele.
Mulţi dintre câinii adoptaţi au nevoie şi de socializare atentă, care să nu fie ameninţătoare. Expuneţi-vă noul câine la experienţe plăcute şi cu multă vorbă caldă şi trataţii gustoase. Luaţi-l cu dumneavoastră atunci când mergeţi la magazin şi cereţi vânzătorilor să îi dea trataţii şi să îl mângâie.
Dacă prezintă semne de nervozitate, înseamnă că vă mişcaţi prea repede. În loc să îl aduceţi în parc unde există multă activitate agitată, plimbaţi-l pe lângă parc, oferindu-i gustări şi încurajări calde. Pe măsură ce se relaxează, aduceţi-l mai aproape de parc. Dacă în orice moment arată semne de agresivitate, contactaţi un dresor profesionist pentru a vă ajuta să treceţi în siguranţă de această perioadă de tranziţie.
Mulţi câini salvaţi nu sunt obişnuiţi cu cuştile. Învăţarea unui câine adult să se obişnuiască cu cuşca poate fi un lucru destul de complicat. Veţi avea nevoie de foarte multă răbdare. Începeţi prin achiziţionarea unei cuşti care este destul de mare pentru a-i permite câinelui să stea în picioare şi să se întoarcă fară probleme, dar nu atât de mare încât să îl lase să se îndepărteze de urina sau fecalele pe care le-ar putea face acolo.
Puneţi această cuşcă într-o zonă a casei care este frecventată des de către membrii familiei, şi lăsaţi uşa deschisă, începeţi prin a-l hrăni în cuşcă. La început, puneţi castronul la marginea cuştii, şi apoi, încet, puneţi-l din ce în ce mai în spate. În funcţie de încrederea pe care o are câinele dumneavoastră, acest proces ar putea dura de la câteva zile la câteva luni. Nu închideţi uşa în spatele lui la început; lăsaţi-l să intre şi să iasă după cum pofteşte.
Pe lângă hrănirea câinelui în cuşcă, în mod frecvent puneţi o jucărie favorită sau recompense în mâncare în cuşcă pentru a-l încuraja să intre. În cazul în care câinele intră în cuşcă şi stă acolo să se joace cu jucăria sau să se bucure de trataţia pe care a primit-o, lăsaţi-i uşa deschisă în continuare să poată intra şi ieşi după cum pofteşte.
Odată ce câinele începe să se obişnuiască cu cuşca, încercaţi să închideţi uşa cuştii pentru perioade scurte de timp atunci când el este înăuntru. Începeţi cu doar un minut şi creşteţi treptat timpul pe parcursul a câteva zile până când câinele ajunge să petreacă 10-15 minute în cuşcă cu uşa închisă. Dacă sunteţi norocoşi, câinele nu va fi alarmat atunci când va găsi uşa cuştii închisă.
Cu toate acestea, câinele s-ar putea să intre în panică subit şi să înceapă să latre şi să zgârie uşa cu laba. Dacă face aşa, corectaţi-l spunându-i „NU”. Nu îl lăsaţi să iasă decât după ce s-a liniştit. Apoi reîncepeţi procesul. Câinele s-ar putea să ezite să mai intre în cuşcă la început, dar când descoperă că uşa va sta deschisă, va fi mai încrezător. Între timp, fiţi siguri că lucraţi la timpul petrecut în cuşcă cu uşa închisă.
De această dată măriţi treptat timpul în care uşa stă închisă, astfel încât câinele să se obişnuiască treptat cu ea aşa. Cu timpul şi având răbdare, multor câini adulţi le va plăcea cuşca. Dacă vă găsiţi un câine care este prea claustrofob pentru a tolera cuşca, puteţi să căutaţi să găsiţi un specialist în comportamentul canin care să vă ajute.
O altă opţiune ar fi o cuşcă din sârmă sau un X-pen – în principiu un ţarc din sârmă care nu are podea sau tavan. Beneficiile acestuia din urmă sunt că poate fi pus oriunde; cu toate acestea nu va funcţiona pentru câinii care pot sări peste marginile sale.
O problemă comportamentală frecvent întâlnită pentru adulţii adoptaţi din adăposturi este lipsa obişnuinţei de a nu face în casă. Câinii care au fost ţinuţi numai afară nu ştiu care este comportamentul potrivit pentru interior. Unor câini li se permitea să aibă acces în casă, dar nu au fost niciodată învăţaţi unde trebuie să îşi facă nevoile. În alte situaţii, câinii au trăit aproape toata viaţă lor în adăposturi. În toate aceste cazuri, câinele trebuie să înveţe cum să se comporte în casă.
Aşa cum este şi cazul puilor, obişnuirea cu succes cu cuşca este un mare pas în învăţatul câinilor adulţi să îşi facă nevoile afară. Marea majoritate a câinilor nu suportă să urineze unde trebuie să doarmă şi se vor abţine până când îi lăsaţi să facă. Este mult mai eficient să dresaţi un câine prin evitarea, decât prin pedepsirea atunci când se petrec, accidentelor. Duceţi-l afară în lesă ori de câte ori puteţi.
La un moment dat el îşi va face nevoile afară. Atunci când face acest lucru, lăudaţi-l şi comportaţi-vă ca şi cum ar fi un lucru extraordinar. Repetaţi asta timp de câteva săptămâni şi obiceiul său de a face în casă va fi înlocuit de cel de a face afară. Pentru a face câinele să asocieze cuvântul cu comanda, spuneţi comanda ori de câte ori îl prindeţi că urinează într-un loc potrivit.
Pe măsură ce câinele pare a începe să înveţe, puteţi să îi acordaţi mai mult timp de libertate prin casă, dar întotdeauna cu lesa târâtă după el. Dacă îl prindeţi că începe să facă în casă, ţipaţi „nu” şi luaţi-l afară imediat. S-ar putea să nu facă imediat ce ajungeţi afară cu el, astfel încât este posibil să fie nevoie să staţi un pic pe afară. Dar atunci când o face, lăudaţi-l din plin şi oferiţi-i o recompensă.
Cheia către succes cu această metodă este în principiu aceeaşi ca şi în cazul unui pui: nu trebuie să îi oferiţi niciodată posibilitatea să facă în casă. Încercaţi să îl dezobişnuiţi să facă în casă şi în schimb să îl învăţaţi să iasă alară când are nevoie să facă. Asllel, veţi avea control asupra câinelui tot timpul pentru a vă asigura că nu face în casă.
La fel cum este şi cazul cu nevoile în casă, mulţi câini adoptaţi de la adăposturi nu ştiu că trebuie să vină atunci când sunt chemaţi de stăpânii lor pentru că nimeni nu s-a obosit să îi înveţe. Ei s-ar putea chiar să nu îşi cunoască propriul nume. Dacă încercaţi să dresaţi un câine adult care vă ignoră când îl chemaţi este cel mai bine ca mai întâi să descoperiţi ce îi place cel mai mult să mănânce şi cum îi place să se joace cel mai mult pentru a şti cum să îl motivaţi.
Începţi prin a ţine câinele într-o lesă lungă şi având în buzunar gustarea sau jucăria sa preferată. Ţineţi lesa astfel încât să aibă liber cam 5 metri de lesă. Aşteptaţi până când îi este distrasă atenţia şi strigaţi-l pe nume urmat de comanda „vino”. Imediat ce terminaţi de pronunţat comanda începeţi să îl trageţi către dumneavoastră, arătându-i jucăria sau gustarea. Atunci când ajunge la dumneavoastră oferiţi-i recompensa (hrăniţi-l sau daţi-i jucăria) şi spuneţi-i că este un câine bun.
Repetaţi acest exerciţiu de câteva ori, mărind treptat lungimea lesei astfel încât câinele să fie din ce în ce mai departe de dumneavoastră. Între timp trebuie să ţineţi minte că încercaţi să îl dezvăţaţi să ignore oamenii când este strigat pe nume aşa că nu trebuie să îi oferiţi ocazia să se comporte aşa. Chemaţi-l la dumneavoastră doar atunci când vă puteţi impune, adică doar atunci când este în lesă.
Dacă aţi făcut o treabă bună motivându-vă câinele cu o jucărie sau o gustare, veţi vedea foarte curând cum atunci când îl chemaţi el vine la dumneavoastră. Odată ce face acest lucru în mod normal, puteţi să exersaţi acest antrenament într-o zonă îngrădită. Înlăturaţi-i lesa şi daţi comanda de „vino”. Dacă vă ignoră, nu repetaţi comanda.
În schimb, reîntoarceţi-vă să lucraţi în lesă cu el şi încercaţi o altă jucărie sau o altă recompensă. Câinele nu va fi pregătit să repete al doilea pas până când nu este complet concentrat asupra dumneavoastră atunci când îl chemaţi.
O echipă de cercetători din Suedia şi Danemarca a identificat cele cinci trăsături comune pentru toţi câinii: veselia, curiozitatea/neînfricarea, tendinţa de a urmări, sociabilitatea şi agresivitatea. Cercetătorii au analizat teste de comportament standardizate oferite de Swedish Working Dog Association la 15.329 de câini reprezentând 164 de rase. Mark Derr: „What makes dogs tick? The Search for Answers”. New York Times, secţiunea F, 19 august 2003.
