Un câine este o fiinţă emoţională, iar comportamentul său reflectă starea sa emoţională. Câinii pot avea amintiri pe termen lung – fie pozitive, fie negative – formate din momente încărcate emoţional. Experienţele fericite îi fac pe câini să repete acele evenimente, câteodată ducând la comportamente care se aseamănă cu dependenţa. Experienţe neplăcute sau înspăimântătoare pot provoca frică sau anxietate care duc la comportamente repetitive corelate cu sentimentul de evitare.
Comportamentele legale de emoţiile puternice pot avea nevoie de timp pentru a se schimba, dar ajutarea câinelui să treacă prin acest proces va reduce anxietatea şi va afecta în mod pozitiv relaţia dintre dumneavoastră şi el.
Câinii pot căpăta comportamente obsesive, repetând aceeaşi acţiune sau secvenţă la nesfârşit până la punctul în care câinele este epuizat fizic. Unele dintre cele mai frecvent întâlnite obsesii sunt învârtitul în cerc şi alergatul muştelor sau razelor de lumină. Un joc favorit poate deveni, de asemenea, o obsesie. Asta se întâmplă foarte des cu aportul: un câine aportează diferite lucruri la nesfârşit şi găseşte o modalitate de a manipula oamenii să continue să îi arunce.
Cea mai bună modalitate de a preveni obsesiile este să vă învăţaţi câinele o mulţime de jocuri şi trucuri, astfel încât să nu rămână blocat doar cu unul în minte. Implicaţi-l într-o varietate de activităţi care necesită diferite abilităţi. Nu vă lăsaţi câinele să vă păcălească să vă jucaţi un joc repetitiv, preluaţi controlul şi schimbaţi jocul înainte ca atât dumneavoastră, cât şi câinele să intraţi într-o rutină.
Pentru a întrerupe învârtitul după coadă, de exemplu, chemaţi câinele şi recompensaţi-l atunci când vine, apoi iniţiaţi o altă activitate astfel încât să întrerupeţi tiparul. Cu cât câinele se afundă mai mult într-un comportament, cu atât devine mai greu de dezvăţat. Destul de curând, acesta capătă o viaţă proprie şi câinele pare să o facă repetitiv fără a mai gândi.
Unii câini manifestă comportamente de anxietate în maşină. Răul de maşină poate avea atât cauze fizice, cât şi psihice. Mişcarea vehiculelor, senzaţia provocată de mediul care se mişcă cu viteză sau mirosul gazelor de eşapament sau a fumului de ţigară pot să îl declanşeze. Unii câini nu prezintă rău de maşină de la început, dar începe să le fie rău după ce pleacă în călătorii pe care le asociază cu experienţe neplăcute sau înspăimântătoare.
Implicarea în orice fel de accident de maşină, fie şi unul minor, poate iniţia răul de maşină. Este, de asemenea, frecvent întâlnit ca unor câini să înceapă să le fie rău în maşină după ce au fost duşi cu maşina la cabinetul veterinar, pensiunea unde au fost cazaţi sau la adăpostul de animale unde au fost abandonaţi.
Semnele răului de maşină evoluează de la respiraţii rapide şi o uşoară salivaţie până la bale din abundenţă şi vărsături. Mulţi câini care suferă de rău de maşină au un sentiment atât de puternic încât încearcă să evite să intre în maşină, apoi încep să saliveze imediat ce uşa se închide în spatele lor, chiar înainte ca motorul să fie pornit. În acest moment, problema este atât fizică, cât şi psihică.
Unor câini le mai scade răul de maşină atunci când sunt transportaţi în cuşca lor sau pe podea acolo unde nu pot să vadă afară. Câteodată, poziţia câinelui face diferenţa. Mersul cu faţa înainte este cel mai rău; unii câini se descurcă mai bine dacă sunt poziţionaţi spre lateral faţă de direcţia de mişcare sau chiar spre înapoi.
Pentru a vindeca răul de maşină, luaţi câinele la plimbări foarte scurte, frecvente, la destinaţii care îi oferă satisfacţii. Asta ar putea să însemne să mergeţi doar câteva străzi, apoi să ieşiţi, să vă jucaţi şi să vă relaxaţi timp de jumătate de oră şi apoi să conduceţi înapoi. Treptat, lungiţi plimbările cu maşina, continuând să îl faceţi să se simtă bine la destinaţie.
În timp ce câinele învaţă că plimbările cu maşina sunt sigure şi distractive, s-ar putea să vă fie de ajutor să îi daţi medicamente care să îi amelioreze greaţa, dar care să nu îi afecteze distracţia de la destinaţie. Unele medicamente antiemetice (contra stărilor de greaţă) provoacă ameţeală, aşa că întrebati-vă veterinarul care sunt cele mai potrivite.
În contrast cu câinii care devin neliniştiţi în maşină, există unii câini care suferă de anxietate de separare atunci când sunt lăsaţi singuri acasă. Ei s-ar putea să gâfâie şi să tremure, să fie neliniştiţi sau să alerge înainte şi înapoi, să se ascundă sub mobilă, să sape găuri în pereţi sau să încerce să roadă uşi pentru a scăpa. Desensibilizarea treptată îi ajută fie mulţi câini să se refacă după anxietatea de separare.
Pentru a desensibiliza câinele faţă de absenţa dumneavoastră începeţi prin a-l lăsa singur timp de câteva minute şi apoi să vă întoarceţi. Măriţi perioada de separare cu câteva minute şi apoi reveniţi. Creşteţi treptat momentele de separare. Dar dacă acest lucru nu funcţionează, există medicamente pe care le puteţi adminsitra şi care ajută mulţi câini să îşi revină. Medicul veterinar vă poate sfătui în acest sens.
Este mult mai uşor să preveniţi anxietatea de separare decât să o vindecaţi, iar obişnuirea câinelui cu cuşca sa este modul cel mai potrivit de a aborda acest lucru. Atunci când câinele este încă pui, oferiţi-i o oră de linişte în fiecare zi. Începeţi prin a-l duce afară pentru a-şi face nevoile şi apoi lăsându-l să stea confortabil în cuşcă sau pe un aşternut moale şi cu un os de ronţăit sau o altă jucărie. Pentru a acoperi parţial zgomotele din mediu care să îl sperie puteţi să porniţi radioul. Apoi plecaţi.
Fiţi stricţi în legătură cu plecatul: fără despărţiri lungi şi emoţionante. Doar asiguraţi-vă că puiul este în siguranţă şi stă confortabil, şi apoi plecaţi. Nici revenirea dumneavoastră nu ar trebui să fie un eveniment prea deosebit. Salutaţi-l, lăsaţi-l să iasă din cuşcă, şi duceţi-l afară să îşi facă nevoile. Cu cât faceţi mai puţină gălăgie în legătură cu plecatul şi venitul, cu atât va fi câinele mai calm.
Dacă există semne minore ale anxietăţii de separare, s-ar putea să reuşiţi să îl desensibilizaţi in legătură cu fricile sale urmând protocolul de mai sus. Dacă există însă trăiri mai puternice, consultaţi-vă cu un medic veterinar.
Unele rase de câini s-ar putea sâ fie predispuse la teamâ de furtuni. Rasele de ciobăneşti, cum ar fi Collie şi Ciobănescul german, şi copoi, cum ar fi Beagle sau Bassetul, par să fie mult mai predispuse la fobii faţă de furtuni decât alţi câini. Fobia de furtuni este, de asemenea, comună la rasele de muncă şi de sport.
Etologii nu sunt siguri ce sperie mai tare câinele – sunetul tunetului, lumina fulgerelor sau zgomotul produs de ploaie pe acoperiş. Câinii s-ar putea să reacţioneze chiar şi la schimbarea presiunii atmosferice sau a încărcării electrice din aer, pentru că unii devin neliniştiţi încă dinainte ca furtuna să înceapă.
