Stubby, un metis de Bull Terrier, a servit în timpul Primului Război Mondial şi este cel mai decorat câine militar din istoria S.U.A. Acest câine, de fapt un câine vagabond, a fost adus peste ocean până în Franţa la bordul unui vas militar. El a servit timp de 18 luni în Europa şi a participat la 17 bătălii pe frontul de vest.
Un moment memorabil a fost când a trezit soldaţii adormiţi pentru a-i avertiza de un atac cu iperită, oferindu-le acestora suficient timp pentru a-şi pune măştile de gaze. Cu altă ocazie, el a prins un spion german efectiv de fundul pantalonilor. Cu auzul său excelent, el putea să avertizeze mereu soldaţii de apropierea obuzelor şi prezenţa sa a folosit la alinarea multor răniţi. Valoarea de pe front a lui Stubby nu a trecut neobservată. Faptele sale eroice erau cunoscute în toate sectoarele armatei şi a ajuns pe prima pagina a multor ziare din S.U.A.
La sfârşitul războiului, Stubby a dat lăbuţa cu preşedintele Woodward Wilson şi a făcut cunoştinţă de asemenea cu preşedinţii Calvin Coolidge şi Warren G. Harding. Generalul John „Black Jack” Pershing, care a comandat trupele americane în timpul războiului i-a înmânat lui Stubby o medalie de aur făcută de Humane Society declarându-l a fi „un erou de cel mai înalt calibru”.
Stubby a fost promovat la rangul de Sergent de onoare, iar Crucea Roşie, American Legion şi YMCA i-au oferit toate calitatea de membru pe viaţă. Cardul său de membru al YMCA spunea că era bun pentru „trei oase şi un loc de dormit”. Stubby a făcut turul ţării şi probabil a condus mai multe parade decât orice alt câine din istoria Americii. El a devenit mai târziu mascota Universităţii din Georgetown.
Acest vestit câine a murit de bătrâneţe în anul 1926 şi este în continuare afişat în muzeul Smithsonian în Washington, D.C.
Vietnam
Războiul din Vietnam se numără printre cele mai importante evenimente din istoria militară a câinilor. Peste 4000 de câini au fost folosiţi în timpul războiului, dar numai aproximativ 250 s-au mai întors acasă.
Deşi câinii care au servit în Vietnam sunt creditaţi cu salvarea a peste zece mii de vieţi umane, ei au fost lăsaţi în Vietnam atunci când trupele americane s-au retras. Nu a existat niciodată o explicaţie oficială, deşi unii ofiţeri ai Aviaţiei americane susţin că aceştia contractaseră o boală tropicală pe care ar fi putut să o transmită animalelor de acasă.
Acest fapt a fost contrazis de avocaţii câinilor militari şi de cei care au avut grijă de câini în timpul războiului. Oficial, câinii din Vietnam au fost lăsaţi ca parte a echipamentului cedat de armata americană armatei sud-vietnameze. Se presupune că după căderea Saigonului, câinii au fost omorâţi pentru hrană sau au fost lăsaţi să moară de foame sau au fost eliberaţi devenind sălbatici.
Mânuitorii de câini din Vietnam au continuat să întrebe guvernul pentru a obţine o explicaţie oficială despre abandonul câinilor şi au avut succes în stabilirea mai multor memoriale oficiale pentru câinii militari care au servit în război. Un documentar despre câinii de război din Vietnam, denumit „War-Dogs”, a fost de asemenea de ajutor în a prezenta publicului soarta câinilor din Vietnam.
„Dogfight” (lupta de câini) nu este întotdeauna o luptă purtată între doi câini. În armată, acest termen denumeşte lupta de avioane care se aseamănă mult cu lupta violentă a câinilor.
