Cariere alături de câine

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Muiţi iubitori de câini îşi doresc să îşi petreacă timpul muncind în compania câinilor – şi nu doar în timpul lor liber. Poate că pur şi simplu se simt bine în compania câinilor sau poate simt că au realizat o anumită legătură cu câinii şi că au acumulat suficiente cunoştinţe care ar putea fi transformate într-o carieră de succes. Dar este o astfel de carieră doar un vis efemer sau poate fi ea o posibilitate?

Într-adevăr, există oameni care îşi fac o existenţă plăcută şi profitabilă din munca alături de câini. Carierele lor implică îngrijirea câinilor, educarea publicului în legătură cu problemele câinilor, dresarea câinilor şi munca în echipă alături de un câine.

Joe Redington, Sr., iniţiatorul Iditarod Trail Sled Dog Race, a deţinut la un moment dat o slujbă foarte importantă în aviaţia S.U.A. Începând cu anul 1949 şi până în anul 1957, el şi echipele sale de câini îndeplineau misiuni de salvare în Alaska.

Ei recuperau rămăşiţe de avioane şi aduceau corpurile neînsufleţite ale celor decedaţi în accidentele aviatice, atât militare, cât şi civile. Pentru transporturile mai grele, Redington folosea câinii săi mai mari, în principal Malamuţi de Alaska.

Redington şi echipa sa au recuperat rămăşiţele a sute de persoane şi avioane în valoare de milioane de dolari din munţi.

Îngrijirea câinilor

Carierele care implică îngrijirea câinilor variază foarte mult, de la oferirea tratamentelor medicale (medic veterinar şi asistent veterinar) până la oferirea de hrană şi confort, sau îngrijirea aspectului exterior al câinilor (cosmeticieni canini).

Medicul veterinar
doctorul-veterinar

Profesia de medic veterinar poate fi una ideală pentru un iubitor de câini. Mai mult de jumătate dintre medicii veterinari din S.U.A. lucrează în cabinete şi clinici private în care au grijă în special de animalele mici de companie cum sunt câinii şi pisicile.

Medicii veterinari trebuie să se simtă confortabil în preajma animalelor de companie şi să fie interesaţi de alte animale, de asemenea, pentru că aceste mici clinici private au grijă şi de alte animale cum ar fi păsări, reptile, hamsteri, porci de Guineea şi iepuri.

Principalele îndatoriri ale unui medic veterinar includ diagnosticarea bolilor şi a altor probleme de sănătate, vaccinarea împotriva unor afecţiuni cum ar fi rabia şi pesta, prescrierea de medicamente pentru animalele bolnave sau rănite, tratarea fracturilor şi altor răni, realizarea de intervenţii chirurgicale, oferirea de sfaturi proprietarilor de animale în legătură cu comportamentul animal şi nutriţia potrivită.

Medicii veterinari care lucrează pentru adăposturile de animale au îndatoriri similare, deşi castrarea sau sterilizarea şi chiar eutanasierea animalelor s-ar putea să le ocupe cea mai mare parte a timpului.

Medicina veterinară este o ocupaţie promiţătoare pentru cei cărora le place să lucreze pentru propria persoană. În anul 2000, aproximativ 28% dintre medicii veterinari din S.U.A. erau proprii angajaţi în cabinete mici (individual sau de grup). Marea majoritate a celorlalţi erau angajaţi ai unor clinici mai mari.

Condiţiile de muncă ale medicilor veterinari variază în funcţie de specializarea pe care o aleg. Marea majoritate a medicilor care lucrează pentru cabinete private pot să sc bazeze pe un program regulat şi pe un salariu bun, cât şi pe beneficii satisfăcătoare.

Pe de altă parte, programul poate să fie îndelungat: o treime dintre medicii veterinari cu normă întreagă lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână. Veterinarii care lucrează înlr-un cabinet de grup s-ar putea să fie nevoiţi să fie de gardă în weekenduri sau noaptea. Cei care lucrează în afaceri individuale pot chiar să aibă un program prelungit.

Pentru a deveni medic veterinar trebuie dedicare şi mult studiu. Trebuie mai întâi să absolviţi patru ani de studii premedicale. Ar trebui să urmaţi cursuri pre-medicale cum ar fi matematică, chimie organică şi anorganică, fizică, biologic, biochimic şi genetică. Va fi nevoie să urmaţi şi cursuri care au aplicaţii mult mai specifice pentru ţelul dumneavoastră, cum sunt zoologia, nutriţia animală şi biologia animală.

Pe lângă acestea, marea majoritate a colegiilor veterinare cer studii aprofundate şi pentru materii cum ar fi limba engleză şi studii sociale. Unele universităţi au cursuri preveterinare specifice, dar la altele, cei care doresc să devină medici veterinari trebuie să îşi îndeplinească curriculumul necesar urmând cursuri de biologie şi premedicină.

După absolvirea celor patru ani de studii, veţi avea nevoie de alţi patru ani de studii la o facultate de medicină veterinară. De aici veţi absolvi cu titlul de “medic veterinar” (denumit fie DVM sau VDM, în funcţie de facultate). La marea majoritate a facultăţilor, puteţi urma în acelaşi timp şi cursuri pentru doctorat.

Medicii veterinari, la fel ca şi cei umani, se pot specializa în diferite ramuri ale medicinei. Unele şcoli îşi structurează cursurile către anumite domenii spcifice, altele oferă un curriculum mai generalizat.

Marea majoritate a studenţilor de la facultăţile de medicină se concentrează pe bazele medicinei veterinare în primii doi ani, ca mai apoi să treacă la munca de laborator şi la studierea procedurilor clinice cum ar fi chirurgia, diagnosticul şi tratamentul bolilor.

Veterinarii trebuie de asemenea să termine un stagiu de un an de zile pentru a se specializa într-un anumit domeniu clinic sau pentru lucrul cu un anumit tip de animale. Dacă doriţi certificarea într-o specializare, trebuie să încheiaţi un rezidenţial de doi sau trei ani în care să vă specializaţi.

Educaţia nu s-a încheiat odată ce aţi fost declaraţi medici veterinari. Este important să rămâneţi la curent cu cele mai noi descoperiri din domeniul veterinar

Pentru cei care au absolvit şcoala veterinară, există în general un potenţial mai mare de dezvoltare a carierei. Perspectivele unui medic veterinar cu instruire în cardiologie, stomatologic, acupunctură sau chirurgia pentru protezarea şoldului sunt în mod special extrem de bune.

O altă tendinţă pozitivă este aceea că proprietarii de animale devin din ce în ce mai conştienţi şi caută servicii veterinare netradiţionale cum ar fi îngrijirea stomatologică profilactică, acupunctura şi chiropractica, pe lângă serviciile tradiţionale.

Proprietarii contemporani de câini sunt, de asemenea, mai dispuşi să plătească pentru îngrijirea intensivă decât erau înainte. Iar descoperirile recente din medicina veterinară se adaugă serviciilor şi tratamentelor pe care medicii veterinari le pot oferi în momentul de faţă.

În anul 2000, venitul anual mediu al medicilor veterinari era de 60.910$. Marea majoritate câştigau între 47.000$ şi 85.000$. Conform unui studiu realizat de către American Veterinary Medical Association, salariul unui începător este undeva între 40.000$ şi 43.000$, în funcţie de tipul de cabinet şi zona geografica.

Tehnicianul veterinar
tehnicianul-veterinar

Slujba unui tehnician veterinar este foarte asemănătoare cu cea a unei surori medicale umane. Îndatoririle variază de la cabinet la cabinet, dar în general, tehnicienii administrează şi monitorizează anestezia, fac teste medicale, pregătesc vaccinuri pentru administrarea pacienţilor, pregătesc probe de ţesut, iau probe de sânge.

Ei întreţin, de asemenea, echipamentul şi păstrează instrumentarul steril. Tehnicienii lucrează sub îndrumarea directă a unui medic veterinar. Slujba unui tehnician veterinar necesită răbdare şi dedicare pentru a trata pe cei bolnavi şi neajutoraţi.

Pentru a deveni tehnician veterinar, trebuie să absolviţi un program pentru tehnicieni veterinari, care este în general un curs de doi ani de studiu. S-ar putea să fie nevoie să treceţi de un examen de certificare. Programele de tehnicieni veterinari necesită o diplomă de liceu şi mulţi solicită cunoştinţe ştiinţifice solide.

Asistentul veterinar
asistentul-veterinar

Îngrijitorii de animale care lucrează în cabinetele veterinare sunt deseori numiţi asistenţi veterinari. Ei diferă de tehnicienii veterinari din perspectiva pregătirii şi lucrurilor pe care le au de făcut. Asistenţii veterinari sunt responsabili pentru îndeplinirea îndatoririlor zilnice care asigură bunăstarea animalelor ce se află în grija clinicii.

Pot să asigure hrana şi apa animalelor, să examineze animalele pentru a găsi semne de boală sau accidente, şi să cureţe cuştile. Asistenţii veterinari pot, de asemenea, să ajute la pregătirea şi sterilizarea instrumentarului chirurgical. Ei ajută veterinarii ţinând animalele în timpul examinărilor şi tratamentelor.

Sub supravegherea veterinarilor sau tehnicienilor veterinari, ei pot administra medicamente şi pot oferi îngrijire postoperatorie. Astfel de asistenţi pot, de asemenea, să ajute, depinzând şi de dimensiunile clinicii, în comunicarea cu proprietarii de animale şi la biroul de primire (care include răspunsul la telefoane, primirea proprietarilor şi pacienţilor, şi păstrarea la zi a registrelor).

Se aşteaptă ca necesitatea de asistenţi veterinari să crească mult mai rapid decât alte ocupaţii. Principala modalitate de pregătire pentru această slujbă este la locul de muncă.

Ziua „Cu câinele la muncă” permite proprietarilor de câini să îşi aducă la slujbă câinii de companie în fiecare lună iunie. Aceasta campanie a fost iniţiată de Pet Sitting International în anul 1999 pentru a încuraja angajatorii să ofere beneficii pentru animale în ajutorul proprietarilor de câini.

Cazarea şi îngrijirea zilnică
cazarea-şi-îngrijirea-zilnică

Există în momentul de faţă destule afaceri privind cazarea, îngrijirea zilnică, servicii de pet-sitter, şi de plimbări pentru animale, în special în zonele urbane. Unele dintre acestea sunt operaţiuni mici, de una sau două persoane, în vreme ce altele sunt companii în toată regula.

Facilităţile comerciale de cazare sunt cele mai probabile să facă angajări. Multe dintre acestea oferă şi servicii de îngrijire în timpul zilei pentru animale de companie.

Firmele de cazare şi îngrijire au nevoie de personal care să aibă grijă de animale, la fel cum este şi cazul spitalelor pentru animale. Aceste persoane au grijă de îngrijirea zilnică a animalelor. Pe lângă hrănire, adăpare, periere, pieptănat şi îmbăiere, îngrijitorii curăţă şi dezinfectează cuştile şi se joacă cu câinii.

La un centru de îngrijire pe timp de zi, îngrijitorii s-ar putea să fie responsabili de supravegherea momentelor de joacă între animale şi notarea interacţiunilor dintre câini. Ei s-ar putea să fie responsabili şi pentru comunicarea cu proprietarii în legătură cu câinii acestora, lucrul la recepţie şi primirea clienţilor.

În general, cei care au grijă de câini îşi învaţă meseria chiar la locul de muncă. Deseori, aceste persoane încep ca voluntari şi ajung să fie angajaţi pe măsură ce posturile devin vacante.

Avantajul de a merge pe această cale este că permite oportunitatea de a vă convinge că este ce vă place să faceţi şi să ştiţi că aveţi calităţile necesare pentru a putea face această slujbă.

În canisele mai mari, pentru îngrijitori există şi posibilitatea de promovare la supraveghetori de canisă, asistent de manager şi manager.

Slujba îndeplinită de îngrijitori este necesară şi oferă satisfacţii, dar de multe ori nu este fermecătoare. Sarcinile zilnice implică muncă murdară, dificilă şi câteodată anostă.

Aceasta presupune munca în genunchi, lucrul în poziţie aplecată şi ridicată. S-ar putea să fiţi expuşi la animale infectate şi puteţi fi muşcaţi sau zgâriaţi. S-ar putea să fie nevoie să ridicaţi câini mari. Şi mai mult ca sigur că veţi intra în contact cu dejecţii de animale.

Slujbe se pot găsi uşor, dar aceasta s-ar putea să se datoreze salariului mic. În ciuda salariului mic, munca este constantă, şi mulţi îngrijitori beneficiază de bonusuri care includ asigurări de sănătate şi de viaţă, un plan de pensii şi zile de concediu medical.

Alt tip de îngrijire pentru câini implică serviciile de plimbare şi pet-sitting. Aceste slujbe presupun îngrijirea câinilor care sunt lăsaţi singuri atunci când proprietarii lor sunt plecaţi la slujbă sau din oraş.

Cei care plimbă câinii fac asta pentru ca aceştia să îşi facă nevoile şi mişcarea zilnică. Aceasta implică fie plimbarea unui singur câine pentru o perioadă mai scurtă de timp – de obicei, nu mai mult de o oră – sau a unui grup mai mare de câini în acelaşi timp, ducându-i într-o zonă rurală sau un parc unde pot sta fără lesă şi se pot juca ore întregi.

Persoanele care fac aceste plimbări trebuie de obicei să ofere câinilor mâncare şi apă în timp ce se joacă.

Pel-sitterul este o persoană la care proprietarii apelează atunci când sunt plecaţi în călătorii de afaceri sau în vacanţă. Pet-sitterul are grijă de câini în propriile lor case. Mulţi proprietari preferă acest tip de serviciu pentru că este mai convenabil pentru ci şi pentru că, astfel câinele nu trebuie să sufere de anxietatea nopţilor petrecute într-un loc străin, pe lângă frica simţită la separarea de stăpânii săi. Se preîntâmpină şi posibilitatea ca animalul să contacteze vreo boală de la alte animale ţinute în aceeaşi locaţie.

Pet-sitterul poate avea grijă de toate animalele familiei, fie ele câini, pisici, păsări, iepuri, peşti sau chiar şerpi. El poate îndeplini şi sarcinile unei bone normale cum ar fi udatul florilor, oprirea şi pornirea luminilor, aducerea corespondenţei şi a ziarelor.

Fiecare câine are nevoile sale şi fiecare proprietar are aşteptările sale, aşa că timpul pe care un pet-sitter îl petrece într-o casă variază. Câinii s-ar putea să necesite să fie plimbaţi sau, pur şi simplu, s-ar putea să aibă nevoie de puţin timp în petrecut în grădină.

Aceste două ultime ocupaţii sunt nişte slujbe în dezvoltare în momentul de faţă pentru că există foarte mulţi oameni care lipsesc toată ziua de acasă. Familiile din ziua de azi, în care ambii parteneri lucrează, sunt mult mai probabil a avea animale decât familiile din trecut, dar au mai puţin timp la dispoziţie pe care să îl petreacă cu acestea.

Mulţi câini au nevoie de mai mult exerciţiu şi mai multe interacţiuni decât pot fi oferite dimineaţa şi seara. Şi persoanele în vârstă sau cele cu dificultăţi de deplasare s-ar putea să apeleze la astfel de servicii pentru că nu pot să aibă în totalitate grijă de animalele lor, dar nici nu doresc să renunţe la ele.

În anii 1890, poşta americană avea propria sa mascotă neoficială. Owney, un metis vagabond, a fost adoptat de către lucrătorii de la oficiul poştal din Albany, New York. În timpul vieţii sale, Owney mergea după poştaşi în rutele lor zilnce, călătorind mai mult de 140.000 mile.

A murit în anul 1897, iar corpul său împăiat este expus şi în ziua de azi în Muzeul National al Poştei din Washington, D.C.

Cosmeticienii
cosmetician-caini

Cosmelicicnii se specializează în menţinerea într-o stare bună a înfăţişării câinilor. Ei lucrează în saloane specializate, canise, clinici sau magazine pentru animale. Un salon tipic are doi sau trei angajaţi cu normă întreagă. Pe lângă îngrijirea aspectului animalelor, slujba acestora poate include comercializarea produselor de îngrijire canină, răspunsul la telefon, programări şi comunicarea cu clienţii în legătură cu nevoile câinilor lor.

Cunoştinţe de bază în legătură cu bolile cele mai comune care afectează animalele de companie pot fi de ajutor pentru că aceştia sunt primii care observă probleme cum ar fi infecţii ale pielii sau urechilor. Serviciile oferite de cosmeticieni includ tăierea unghiilor, urechilor, cât şi perierea, pieptănarea şi tunderea blănii.

Există mai multe moduri în care puteţi deveni cosmetician canin. Marea majoritate a acestora învaţă meserie printr-o ucenicie neoficială, care durează de obicei între 6 şi 10 săptămâni, în slujba unei persoane mai experimentate.

Începătorii pornesc de la o singură sarcină, cum ar fi îmbăierea şi uscarea blănii câinilor, şi treptat preiau responsabilităţi din ce în ce mai mari. După ce aţi încheiat perioada de antrenament, puteţi continua să lucraţi pentru cosmeticianul respectiv, sau puteţi să luaţi în calcul deschiderea propriului salon.

Dacă lucraţi pentru un salon cu reputaţie, veţi fi probabil plătiţi prin comisioane. În general, asta înseamnă 50% din suma plătită salonului de către client.

Nu există o licenţă standard pentru cosmeticieni, şi nici nu există standarde pe care toţi să le îndeplinească. Există însă şcoli de cosmetică pentru câini licenţiate care pregătesc elevii pentru certificarea voluntară.

Durata unui astfel de program ar putea să fie între 4 şi 18 săptămâni. Puteţi apoi să fiţi certificaţi de către National Dog Groomers Association of American (NSGAA) în urma unei examinări care include atât o secţiune scrisă, cât şi o demonstraţie practică.

Odată ce devin profesionişti, mulţi cos-meticieni continuă să se educe prin participarea la programe de pregătire, citirea revistelor de specialitate şi participarea la convenţii şi seminarii, deseori ca membri ai unei asociaţii profesionale.

Mulţi câini trebuie să fie îngrijiţi pentru a-şi menţine atât o stare bună de sănătate, cât şi aspectul. Astfel, cosmelicienii vor fi întotdeauna solicitaţi atât în oraşele mici, cât şi în cele mari. Ca oricare altă persoana din domeniul îngrijirii câinilor, marea majoritate nu sunt foarte bine plătiţi, câştigând în medie 8,21$ pe oră în anul 2002. Cu toate acestea, o astfel de afacere bine întreţinută aflată într-o locaţie bună poate să ofere proprietarului un trai decent.

Protecţie şi susţinere

Există mai multe modalităţi să câştigaţi bani in acelaşi timp în care protejaţi bunăstarea câinilor şi a altor animale. În agenţiile publice pentru controlul animalelor sau în adăposturile private sau societăţile umanitare sunt disponibile cariere care oferă satisfacţii.

Aceste slujbe pot să implice lucrul direct cu animalele, dar astfel de organizaţii angajează, de asemenea indivizi care să educe publicul în legătură cu bunăstarea animalelor.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.