Câinii îndrumători au fost folosiţi pentru prima data în Europa şi au ajuns în S.U.A. în urma unui articol din Saturday Evening Post din anul 1927. Prima organizaţie pentru aceşti câini, The Seeing Eye a fost deschisă în anul 1929, şi a fost urmată de Guide Dog for the Blind, Inc., în anul 1942.
Popularitatea acestor câini a crescut mult în anii 1940, atunci când soldaţii care orbiseră în urma războiului au început să îi folosească. Aceşti oameni tineri, sănătoşi, nu erau dispuşi să renunţe la independenţa lor, iar câinii îndrumători îi ajutau să şi-o menţină.
Folosirea câinilor îndrumători a fost imboldul care a stat la baza dezvoltării altor câini de asistenţă.
Marea majoritate a organizaţiilor cresc câini special pentru acest rol. Deşi iniţial rasa folosită a fost Ciobănescul german şi metişi ai acesteia, în zilele noastre câinii îndrumători pot fi Labrador Retrieveri, Golden Retrieveri, Ciobăneşti germani, sau metişi de Labradori cu Golden Retriever.
Aşa cum este cazul şi altor categorii de câini de asistenţă, această muncă este solicitantă din punct de vedere fizic, aşa că ei au nevoie să fie mari, puternici şi integri din punct de vedere fizic.
În marea majoritate a cazurilor câinii îndrumători sunt crescuţi şi dresaţi de organizaţii nonprofit. Aceste organizaţii evaluează îndeaproape puterea fizică, mintală şi emoţională a femelelor şi masculilor pentru a putea obţine cei mai buni candidaţi posibili.
Câinii îndrumători potenţiali îşi petrec primele opt săptămâni de viaţă cu mamele lor. Apoi, sunt aduşi la centrul pentru câinii îndrumători, unde sunt evaluaţi pentru a se identifica orice problemă de sănătate. Fiecare pui sănătos este plasat cu o familie adoptivă pentru următorul an de viaţă.
Aici câinii sunt socializaţi şi sunt învăţaţi regulile de bază în societate. La aproximativ 15 luni de viaţă, ei sunt înapoiaţi la centrul de câini unde încep să înveţe ce trebuie să facă. După aproximativ şase luni de dresaj, ei sunt cuplaţi cu un grup de candidaţi umani.
Ei lucrează cu acest grup timp de o lună; la sfârşitul acestei perioade, fiecare câine este cuplat cu un mânuitor cu care îşi va petrece restul vieţii sale de câine de muncă.
Nu toţi câinii sunt potriviţi pentru această slujbă. Câinii pot fi eliminaţi din program la opt săptămâni din motive de sănătate, sau după plasarea cu familiile adoptive pur şi simplu pentru că nu au interesul de a munci. Unii câini sunt eliminaţi chiar şi după ce sunt cuplaţi cu o persoană cu probleme de vedere.
Aceşti câini sunt fie oferiţi spre adopţie, fie sunt îndreptaţi către alte programe de dresaj. De exemplu, unii câini care nu reuşesc în acest program devin câini de serviciu foarte buni sau chiar câini pentru operaţiuni de căutare şi salvare.
Contrar percepţiei populare, câinii îndrumători nu îşi conduc stăpânii. În schimb, stăpânul spune câinelui unde să meargă, iar acesta are grijă la obstacole, cum ar fi crengi, sau semne rutiere, schimbări ale înclinaţiei drumului, sau curbe şi scări.
Atunci când traversează strada, stăpânul ascultă traficul şi spune câinelui când să traverseze. Cu toate acestea, câinii îndrumători sunt dresaţi să neglijeze comenzile în mod inteligent. Dacă stăpânul îi spune câinelui să traverseze şi o maşină vine în viteză, câinele îşi va opri stăpânul chiar dacă este nevoie să intre în calea acestuia.
Pe lângă acestea, câinii îndrumători învaţă comenzi specifice pentru nevoile stăpânilor lor. De exemplu, un stăpân care lucrează într-o clădire de birouri poate să îşi dreseze câinele să găsească liftul. Alţii pot să îşi înveţe câinii să găsească diferite obiecte doar spunând comanda pentru acel lucru. De exemplu, ATM, uşă, scaun.
Pentru că stăpânii acestor câini au handicapuri de diferite niveluri şi o gamă variată de stiluri de viaţă, câinii îndrumători trebuie să poată învăţa comenzi noi potrivite slujbei lor specifice.
Câinii îndrumători îşi îndeplinesc mare parte dintre îndatoriri în afara casei, aşa că trebuie să deosebească uşor momentele când muncesc de cele când nu fac acest lucru. Atunci când sunt seara acasă şi hamul este scos, ei devin animale de companie libere să se relaxeze pe iarbă şi să se joace cu celelalte animale din curte.
Dimineaţa, când hamul este pus la loc, totul se rezumă la muncă. Atunci când câinele îndrumător se află în public purtând hamul de muncă, el lucrează şi i se interzice chiar să se lingă sau să sc scarpine.
Chiar şi dacă stau întinşi sub o masă dintr-un restaurant, tot muncă este; câinelui nu îi este permis să cerşească sau să mănânce resturi de la masa. Pentru că este dificil de stabilit dacă un câine este în timpul serviciului sau nu, este important ca întotdeauna să întrebaţi înainte de a mângâia sau a vă apropia de un câine de asistenţă.
Câinii îndrumători trebuie să fie capabili să se concentreze imens. Distragerea atenţiei lor poate fi periculoasă atât pentru stăpânii lor, cât şi pentru ei. Atunci când întrebaţi, mulţi stăpâni de câini îndrumători vor refuza să vă permite să îl mângâiaţi. Nu trebuie să vă simţiţi ofensaţi; ei fac ceea ce consideră că este mai bine pentru echipa lor.
