Câinii de asistenţă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Câinii de asistenţă sunt acei câini care asistă oamenii cu dizabilităţi fizice, fie că este vorba de probleme de auz, văz sau mobilitate. Toţi câinii de asistenţă sunt protejaţi de Americans with Disabilitics Act – ADA (Actul Americanilor cu Dizabilităţi), care a fost aprobat în anul 1990 şi care aprobă accesul public al persoanelor cu dizabilităţi.

Acest lucru înseamnă că persoanelor cu dizabilităţi li se permite accesul în orice loc public împreună cu echipamentele de care au nevoie, inclusiv câini. Ca urmare a acestui act, câinilor de asistenţă li se permite în mod legal să meargă oriunde merg stăpânii lor, fie că este vorba de un restaurant, teatru sau hotel. Deşi adoptarea acestui act nu a fost imediată, acceptarea publică a crescut repede.

Ca rezultat al luptei de promovare a celor din comunităţile oamenilor cu probleme şi a câinilor de asistenţă, aceasta continuă să crească. Acceptarea câinilor îndrumători a crescut mai repede decât pentru câinii de asistenţă. Există o neînţelegere frecvent întâlnită cum că ADA protejează doar câinii îndrumători. Acest lucru, de asemenea, începe să se schimbe.

În marea majoritate a cazurilor, câinii de asistenţă sunt dresaţi de persoane care aparţin de organizaţii nonprolit. Câinii ar putea să fie adoptaţi de la adăposturi sau ar putea să fie crescuţi de organizaţie. Dacă sunt crescuţi încă de când sunt pui, câinii de asistenţă trăiesc în general cu familia adoptivă pentru primele 12-18 luni de viaţă.

Ei sunt apoi aduşi înapoi la organizaţie pentru dresaj. Câinii adoptaţi la o vârstă mai mare îşi încep educaţia imediat cu dresajul de bază, iar apoi trec la dresajul specific. Ei s-ar putea să rămână în organizaţie până la şase luni, în funcţie de slujba pentru care sunt dresaţi.
caini-de-asistenta-1

Odată ce dresajul iniţial este complet, începe dresajul cu mânuitor. În marea majoritate a cazurilor aceştia vin la organizaţie pentru o perioadă de o săptămână până la o lună pentru antrenament intensiv. Ei învaţă să aibă încredere în câini, le dau comenzi, şi îi învaţă comenzi noi.

La sfârşitul acestei perioade, fiecare mânuitor este cuplat cu un câine care să se potrivească nevoilor lui specifice. Câinii şi mânuitorii lor sunt acum o echipă. Marea majoritate a organizaţiilor care dresează câini de asistenţă oferă dresaj ulterior şi suport pentru întreaga carieră a acestei echipe mânuitor-câine.

Nu toţi câinii reuşesc să încheie acest program intens de dresaj. De fapt, mai puţin de 25% dintre potenţialii câini de asistenţă ajung într-un final cu un mânuitor. Acest lucru este valabil pentru câinii care sunt crescuţi pentru asistenţă şi pentru cei care sunt adoptaţi de la un adăpost.

Câinii s-ar putea să fie eliminaţi din program din motive medicale sau de comportament, sau pur şi simplu pentru că nu le place să muncească. Se poate descoperi că unii câini sunt mai potriviţi pentru alte slujbe.

Un câine care nu este apt din punct de vedere structural pentru munca fizică pe care trebuie să o facă un câine îndrumător poate să fie foarte uşor un câine pentru persoanele cu probleme auditive, şi ar putea să fie oferit către o altă organizaţie de dresaj.

Unii câini care sunt eliminaţi din programul pentru câinii de asistenţă devin câini pentru operaţiuni de căutare şi salvare, câini de pază pentru închisori sau câini actori. Alţii sunt catalogaţi ca excelente animale de companie şi sunt adoptaţi de persoane sau familii iubitoare.

Odată ce un grup nonprofil îşi ia un angajament faţă de un câine acesta este responsabil pentru acel animal pe tot restul vieţii sale. În cazul în care câinele este eliberat timpuriu din program, organizaţia îi găseşte o altă slujbă sau un cămin iubitor. Marea majoritate a mânuitorilor nu pot să continue să îşi ţină câinii după ce aceştia sunt pensionaţi.

Îngrijirea a doi câini s-ar putea să fie prea dificilă pentru cei care au probleme fizice, iar gelozia şi competiţia dintre doi câini pol fi problematice. Câinii pensionaţi sunt plasaţi spre adopţie prin organizaţiile non-profit care i-au dresat iniţial. Mulţi câini ajung la aceleaşi familii adoptive care i-au îngrijit cu 8-10 ani înainte.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *