Dumneavoastră și câinele dumneavoastră veți petrece împreună ani de zile, probabil zece sau chiar mai mulți. În timpul acestei perioade, vor exista nenumărate oportunități pentru distracție și explorări, dar și inevitabile momente de panică și disperare.
Împreună s-ar putea să călătoriți, să vă jucați pe plajă, poate chiar să luați parte împreună la un sport canin cum ar fi concursurile de agilitate sau flyball. De asemenea, s-ar putea să aveți de-a face cu probleme personale sau mult mai generale și va trebui să știți ce să faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se va pierde sau răni, sau dacă un incendiu sau inundațiile vă amenință căminul.
În final, realitatea inevitabilă a legăturii dintre câine și om este că aceștia nu trăiesc la fel de mult ca noi. Va trebui, la un moment dat, să vă luați rămas bun de la devotatul dumneavoastră prieten. Cel mai mare cadou pe care i-l puteți face este să aveți grijă de el în cel mai bun mod posibil și să știți când să vă luați la revedere.
Parteneri pentru îngrijirea câinelui
De-a lungul vieții câinelui dumneavoastră vor exista momente în care va trebui să apelați la alte persoane care să vă ajute să vă îngrijiți companionul.
Aveți opțiuni pe care să le luați în considerare fie că aveți nevoie de îngrijire zilnică pentru câine datorită faptului că dumneavoastră lucrați după un program încărcat și nu puteți să ajungeți acasă să îl plimbați și să îl hrăniți, sau aveți nevoie pentru el de îngrijire de lungă durată pentru că ați primit o sarcină de serviciu într-un alt oraș timp de o lună sau mai mult, sau pur și simplu aveți nevoie de cineva care să aibă grijă de el în săptămâna când sunteți plecați în vacanță.
Deși unii câini se descurcă foarte bine cu o bonă în propria casă, pentru alții este mai bine să fie îngrijiți la o pensiune. Înainte de a vă decide, luați în considerare temperamentul și personalitatea câinelui dumneavoastră. Atunci când nu vă simțiți confortabil cu gândul că un străin va avea grijă de câinele dumneavoastră, poate găsiți un prieten care este dispus să facă acest lucru contra unui onorariu.

Mai presus de toate, asigurați-vă că facilitatea sau persoana care va avea grijă de câinele dumneavoastră îl va ține pe acesta în siguranță. Atunci când alegeți o persoană care să aibă grijă de câine trebuie să vă preocupe prețul, confortul, sănătatea și siguranța câinelui. Până la urmă, vă încredințați lucrul cel mai valoros din punct de vedere emoțional, așa că este normal să fiți prevăzători.
Centre pentru îngrijirea zilnică
Atunci când un avocat cu agenda plină adoptă un Border Collie în vârstă de un an avem rețeta unui dezastru. Această combinație de program supraîncărcat și, în unele cazuri, și potrivirea greșită lasă mulți câini plini de energie singuri pentru perioade prea lungi de timp zi de zi.
Ca rezultat, multe persoane, în special din zonele urbane, apelează la centre de îngrijire pe timp de zi a câinilor. Acestea sunt organizații care oferă locuri de cazare pe timp de zi și activități pentru câinii energici. Unele canise oferă pe lângă cazare activități care includ plimbări, socializări cu alți câini, vizite în parcuri și drumeții. Astfel de facilități au și pensiuni.
Canise cu pensiune
Pensiunile sunt folosite în general pentru cazări peste noapte, care pot dura de la o zi până la o lună sau mai mult. Este important ca înainte de a vă caza câinele să vizitați facilitățile pe care le luați în considerare. O pensiune bună vă va primi cu bucurie și vor fi fericiți să vă arate facilitățile și oricare alte anexe, chiar dacă nu au fost anunțați în prealabil.
Marea majoritate a cabinetelor veterinare au adăposturi unde cazează câinii clienților. Deși serviciile tind să fie limitate, cu cuști mici și oportunități minime de exerciții, mulți proprietari, în special cei ai căror câini au probleme medicale, se simt mai în siguranță să își lase câinii acolo.
Alți proprietari apelează la pensiuni private, care variază de la simple la foarte dotate. Cele cu facilități minime nu se deosebesc prea mult de cele ale cabinetelor veterinare – câinii sunt cazați în cuști mici, cu pardoseli de beton. De obicei, sunt plimbați de două ori pe zi. Cele cu facilități ceva mai complexe oferă plimbări mai lungi, servicii de cosmetică și perioade de joacă.
O modă răspândită în momentul de faţă sunt hotelurile canine, unde câinii au parte de la fel de mult răsfăț ca și proprietarii lor care sunt în concediu. Aceste hoteluri canine se mândresc cu luxul canin care include printre altele paturi și televizor color, izolare fonică, timp de joacă și plimbări în natură sau activități de grup și chiar piscine.
Marea majoritate include și servicii de periaj și pieptănare, și mult timp interactiv petrecut împreună cu personalul și alți clienți canini. Unele oferă chiar și parteneri de somn – câinii cu probleme de separare pot avea un membru din staff care să doarmă cu ei (într-un pat normal de oameni, bineînțeles).
Indiferent de locația pe care o alegeți, lucrurile cele mai importante sunt sănătatea și siguranța câinelui dumneavoastră. După asigurarea celor mai importante lucruri, pot fi alese și detaliile cum ar fi prețul și mofturile în plus.
De asemenea, este bine să vă interesați și de serviciile suplimentare care pot fi oferite de către o potențială pensiune, de cât de multă mișcare va avea parte câinele dumneavoastră, ce puteți să aduceți câinelui dumneavoastră (mâncare, culcuș, jucării), dacă există taxă pentru administrarea de medicamente sau suplimente. Înainte de a vă lăsa câinele în orice locație, insistați să vizitați cuștile și aflați răspunsurile la următoarele întrebări importante.
Întrebările pe care trebuie să le adresați la canisă:
- Cât de des le este permis câinilor să facă mișcare și să își facă nevoile?
- Cât de des sunt hrăniți? Există o taxă în plus pentru hrănirea suplimentară?
- În caz de nevoie, personalul va administra medicația necesară – este nevoie de plată suplimentară pentru acest lucru?
- Se oferă servicii de îngrijire a blănii?
- Care este medicul veterinar angajat de către pensiune?
- Ce se întâmplă atunci când câinele meu se îmbolnăvește sau se rănește?
- Se pot descurca cu nevoile speciale ale câinelui (probleme medicale, agresivitate)?
- Ce activități sunt disponibile și cine le întreprinde?
- Sunt toți angajații experimentați – pot să prezinte referințe?
- Este canisa acreditată?
- Ce vaccinuri sunt necesare?
- Pot să aduc propria mâncare, așternutul și jucăriile câinelui?
- Este pensiunea licențiată și asigurată?
Ce să căutați la un centru de îngrijire sau o pensiune:
La o pensiune:
- Locație curată.
- Ventilație și iluminare adecvate.
- Temperatură confortabilă.
- Loc de odihnă care să nu fie direct pe beton.
- Dacă există fecale sau urină în cuști sau locurile de joacă.
- Mirosuri neplăcute.
- Dimensiunile cuștilor individuale.
- Poziționarea cuștilor – înăuntru sau afară.
- Tipul de așternut.
- Accesul facil la apă curată.
- Observați comportamentul angajaților cu animalele – vorbesc răstit, le lovesc sau le manipulează într-un mod dur? Par a nu place un anumit câine sau vorbesc de rău un animal? Toate acestea sunt semnale de alarmă.
- Nivelul zgomotului. Deși este imposibil să împiedicați câinii să latre (în special în timp ce cineva circulă printre cuști), canisa nu ar trebui să fie supraaglomerată atât de mult încât câinii să nu înceteze sub nicio formă să latre. De asemenea, gândiți-vă la personalitatea propriului câine – o pensiune plină de câini gălăgioși îl va înspăimânta sau stresa? Există cuști izolate fonic pentru câinele dumneavoastră? (de obicei, acestea costă mai mult).
- Tipul zonei de exerciții. Este spațioasă și sigură? Există vreo modalitate prin care un câine ar putea să iasă? Este cu iarbă, beton sau pământ? Excrementele sunt strânse în mod prompt?
- Luați cunoștință de orice activitate care este oferită. Cum interacționează angajații cu animalele? Cu câți câini lucrează în același timp? Există și câini agresivi sau situații în care câinii se bat? Câinii sunt supravegheați îndeaproape? Dacă există o piscină, poate un câine ieși cu ușurință din ea? Este aceasta supravegheată de un angajat?
- Ascultați și ce vă spune instinctul. Vi se pare potrivită sau nu?
Costurile de cazare

Cheltuielile de cazare se estimează să crească cu aproximativ 15-20% în următorii ani, în parte datorită creșterii prețului de bază pentru cazare și datorită serviciilor adiționale.
Canisele și stațiunile de cazare de lux oferă multe servicii în plus, inclusiv masaje, piscine de înot, săli de exerciții, saloane de înfrumusețare, și chiar filme cum ar fi „101 dalmațieni”. O stațiune de lux din Los Angeles oferă fântâni de adăpare cu apă filtrată şi purificată şi baloane cu miros de pui și unt de arahide care plutesc prin aer.