În sfârșit acasă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

Puii

puii-caine-acasa

Ziua în care aduceți noul pui acasă este una emoționantă pentru dumneavoastră, pentru familia dumneavoastră şi pentru pui. Acesta s-ar putea să fie primul moment în care este departe de mama, frații și surorile sale. La început, puiul va fi copleșit de toate lucrurile noi la care este expus, așa că este de datoria dumneavoastră să-i faceți tranziția cât mai ușoară cu putință.

La vârsta de opt săptămâni, puiul are perioade intense de activitate care alternează cu perioadele de somn. Prin acțiunile de asigurare a casei, îi permiteți puiului să se poată desfășura în voie în perioadele sale de activitate maximă. Pentru a se simți bine când doarme, oferiți-i un pat și un coș în care să poată dormi liniștit. După pauzele de nevoi, masă și joacă, puneți puiul în coș cu o pătură călduroasă și o jucărie moale.

În primele nopți, puii s-ar putea să plângă și să schelălăie, simțind lipsa căldurii și confortului oferit de mama sa. Unii oameni pun în coșul puiului sticle cu apă caldă sau un ceas care ticăie ca un înlocuitor pentru căldura mamei și fraților, și pentru a imita bătăile inimilor acestora. O jucărie moale și pufoasă îl va face să se simtă și mai confortabil.

Rezistați tentației de a-l lăsa să doarmă cu dumneavoastră în pat, chiar dacă vi se rupe inima să îl vedeți așa. Dacă vreți să îi permiteți să doarmă cu dumneavoastră, așteptați întâi să se obișnuiască să doarmă singur pentru a vă asigura că nu vor apărea fobii legate de somn.

În primele câteva săptămâni, puii ar trebui să stea în dormitorul dumneavoastră pentru că sunt fricoși și pentru că au nevoie să urineze destul de des. Așteptați-vă să fiți treziți destul de des la început de icnetele puiului. Atunci când se întâmplă acest lucru, duceți puiul afară și așteptați să își facă nevoile, lăudându-I zgomotos atunci când face asta. Apoi, înapoi în pat. Un pui nou este ca un copil nou – inclusiv nopți nedormite.

Adulții

adultii-caine-acasa

Aducerea acasă a unui câine adult are parte de propriile probleme. Unii câini adulți s-ar putea să nu aibă niciun fel de maniere sau s-ar putea să nu fi fost niciodată în viața lor într-o casă. Unii Ogari de curse pensionați s-ar putea să aibă nevoie să fie învățați să urce scările pentru că viețile lor anterioare se limitau la cuști și pista de curse.

Alți câini sunt educați și știu să se comporte într-o casă. Nu veți ști cum este noul câine până în momentul în care îl aduceți acasă. Unii etologi canini denumesc primele săptămâni petrecute de un câine într-o casă nouă „luna de miere”.

În general, este nevoie de o perioadă de timp până când câinele să se simtă suficient de în siguranță pentru a-și manifesta adevărata personalitate – așa că agresivitatea, posesivitatea și alte caracteristici negative, cât și pozitive, s-ar putea să aibă nevoie de ceva timp pentru a ieși în evidență.

Este important ca noul câine să aibă un loc unde să se poată retrage – aici poate fi de folos o cușcă, deși el nu va avea nevoie să petreacă atât de mult timp în ea în comparație cu un pui. Arătați câinelui că are propriul său loc unde se poate retrage atunci când lucrurile se dovedesc prea stresante pentru el.

Porțile de asigurare pentru copii se pot dovedi de folos pentru a limita accesul câinelui în anumite zone – s-ar putea să fie încă în perioada când ronțăie lucruri, iar anxietatea poate produce dezastre. Iar prea multă liberate poate fi copleșitoare pentru un câine adoptat dintr-un adăpost.

Este, de asemenea, important să țineți noul câine în lesă atunci când sunteți cu el afară. Un câine nou este predispus să fugă, așa că încercați să evitați astfel de probleme.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *