Călătoria câinilor cu avionul

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest
Share on twitter
Share on linkedin

În zilele noastre, multe persoane călătoresc împreună cu câinii lor cu avionul. În cazul în care câinele dumneavoastră este suficient de mic astfel încât cușca lui să încapă sub scaunul din față, el poate călători chiar alături de dumneavoastră în cabină.

Câinii mai mari trebuie să călătorească în compartimentul de bagaje care, deși presurizat, s-ar putea să nu aibă temperatura controlată sau să fie ventilat. Deși marea majoritate a câinilor care călătoresc astfel ajung fără nicio problemă la destinație, mulți proprietari de câini consideră că nu merită riscul.

Mii de animale transportate la bagaje sunt ucise, rănite sau pierdute atunci când călătoresc cu avionul. Câinii din compartimentul de bagaje sunt supuși riscului deoarece există posibilitatea ca temperatura să fie foarte crescută sau foarte scăzută; să fie sufocați; să fie scăpați; sau cuștile lor să fie avariate permițându-le să scape.

Există mai multe companii aeriene care studiază introducerea unor zone de acomodare a animalelor în interiorul cabinelor de pasageri, dar deocamdată nu există așa ceva.

Multe dintre companiile comerciale de zbor nu mai iau la bord animale atunci când vremea este foarte caldă sau foarte rece. Unele companii nu mai transportă animale iarna și vara, altele au încetat să mai transporte câini în compartimentul de bagaje.

Unele companii aeriene nu mai acceptă să transporte câinii brahicefalici cu bot scurt, cum ar fi Bulldogii și Pug, care sunt predispuși la o afecțiune respiratorie denumită sindrom respirator brahicefalic.

Multe companii nu mai acceptă câinii la bagaje și îi transportă doar prin servicii de transport aerian recunoscute. Înainte de a zbura, discutați cu reprezentantul companiei aeriene în legătură cu potențialele probleme legate de transportul câinelui dumneavoastră cu avionul. Dacă nu sunteți în regulă cu răspunsurile oferite de acesta, s-ar putea să doriți să amânați călătoria până într-o altă perioadă a anului sau să schimbați modalitatea de transport.

Probleme legate de siguranță atunci când călătoriți cu avionul

caine-cargo
Atunci când câinele călătoreşte în sistem cargo este nevoie de o cuşcă pentru transport aprobată. Câinii mici pot călători în cabina avionului.

Există anumite îngrijorări legate de siguranță pentru toți câinii atunci când călătoresc cu avionul, indiferent dacă stau în cabină sau în compartimentul de bagaje. Uitați-vă la lista cu precauții de mai jos, dar de asemenea fiți atenți atunci când aduceți sau când luați câinele de la aeroport.

Dacă nu există nicio altă opțiune în afară de transportul câinelui în cala de cargo, există câteva lucruri prin care să minimalizați riscurile:

  • folosiți un serviciu de transport recunoscut;
  • folosiți o cușcă de transport certificată care să permită câinelui să se ridice și să se întoarcă;
  • înghețați apa într-un castron care să fie prins de partea interioară a gratiilor cuștii. Nu se va vărsa atunci când câinele este încărcat în cală, dar se va topi până când i se va face câinelui sete;
  • prindeți cu bandă adezivă un săculeț de pânză cu mâncare uscată suficientă pentru o masă, în caz că apare o întârziere neașteptată;
  • nu încuiați niciodată cușca. Închideți-o bine, astfel încât personalul companiei aeriene să o poată deschide în cazul unei urgențe;
  • lipiți pe fiecare parte a lăzii etichete cu inscripția „animal viu”;
  • lipiți săgeți care să indice poziția corectă a cuștii. Acest lucru s-ar putea să pară fără rost, dar în momentul urcării bagajelor în cală, toate lucrurile par bagaje pentru cei care lucrează acolo;
  • nu tranchilizați niciodată câinele; acest lucru i-ar putea cauza probleme de respirație;
  • puneți pe podeaua cuștii o păturică sau un prosop care să absoarbă orice „accidente” şi să îl facă să se simtă mai confortabil;
  • puneți cu el în cușcă și o jucărie care îi place și care să nu aibă margini sau colțuri ascuțite;
  • scrieți numele câinelui pe partea din față a cuștii astfel încât angajații să îl poată striga după nume;
  • puneți pe cușcă adresa și numărul de telefon de Ia destinația dumneavoastră;
  • este recomandată lipirea unei fotografii a câinelui dumneavoastră pe cușcă, în caz că se separă de ea. De asemenea, purtați o fotografie a câinelui cu dumneavoastră;
  • spuneți oricui și tuturor cărora puteți că zburați împreună cu câinele: angajaților de la bilete și de la îmbarcare, piloților, stewardeselor;
  • așteptați să vă îmbarcați până când vedeți cușca pusă în cală și că ușa acesteia a fost închisă;
  • întotdeauna zburați cu un zbor direct;
  • în perioadele călduroase ale anului, călătoriți seara sau dimineața devreme.

Sfaturi pentru atunci când călătoriți cu avionul

sfaturi-calatorie-avion-caine

Atunci când un câine călătorește cu avionul, există anumite reguli. Contactați-vă compania de zboruri înainte de a cumpăra biletul și întrebați ce reguli sau cerințe există.

Țineți minte că nu toate companiile acceptă să transporte câini, iar acelea care transportă vor taxa atât pentru un câine transportat în cala de bagaje, cât și pentru unul transportat în cabină. Unele companii limitează numărul de câini dintr-un zbor, așa că faceți-vă rezervările din timp.

Companiile de zbor cer ca animalul să aibă un certificat de călătorie eliberat de un veterinar, așa că asigurați-vă că are toate vaccinurile la zi. Completați acest certificat de călătorie cu nu mai mult de 10 zile înainte de a pleca. În cazul în care călătoria va dura mai mult de zece zile, asigurați-vă că întrebați dacă este nevoie de un certificat și pentru zborul de întoarcere.

Înainte de a-l băga în cușcă, plimbați câinele astfel încât să își facă nevoile. La aeroport căutați o zonă cu iarbă în caz că are nevoie urgent. Întotdeauna să aveți Ia dumneavoastră o gustare sau două, apă, un castron pentru apă, și o jucărie favorită pentru a-i oferi confort înainte si după zbor.

muscaturile-de-caine

Mușcăturile de câine

Realitatea este că în fiecare an, numărul persoanelor mușcate de câini șochează de fiecare dată. Multe dintre aceste mușcături au ca victime copiii și alte

Citește mai mult »
mutarea-unui-câine

Mutarea unui câine

Mutatul poate fi greu pentru un câine și este una dintre cele mai frecvent întâlnite situații când câinii se pierd. Pentru a-i asigura siguranța, indiferent

Citește mai mult »
cainele-pierdut

Câinele pierdut

Ce faceți în eventualitatea în care câinele dumneavoastră se pierde? Multe persoane au fost în această situație la un moment dat. De obicei, câinele este

Citește mai mult »

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *