Primirea unui câine în casa dumneavoastră reprezintă un pas foarte important. Adoptarea unui câine înseamnă acceptarea unui angajament de 10-15 ani de schimbare a stilului dumneavoastră de viaţă.
La fel cum absolvirea liceului, căsătoria, cumpărarea primei case și primul dumneavoastră copil vă vor schimba multe în viată, așa va fi și un câine în viața dumneavoastră.
Câinele potrivit

Luați în considerare vârsta, rasa, trecutul și temperamentul câinelui pe care vreți să îl alegeți. În același timp, priviți îndeaproape propria persoană și propria viață. Sunteți căsătorit, aveți copii sau alte animale, sau vă place să călătoriți? Sunteți capabili să cheltuiți bani pentru sănătatea noului dumneavoastră animal și pentru a-i asigura cea mai bună mâncare și cea mai bună îngrijire de zi cu zi? Ce sunteți dispuși și ce nu sunteți dispuși să sacrificați?
În cazul în care aveți copil, este vital să alegeți un câine care este prietenos cu copiii. Acest lucru poate însemna să găsiți un pui pe care să îl creșteți singuri sau ar putea însemna să vizitați un adăpost pentru a găsi un câine adult al cărui temperament a fost testat.
Aveți și alți câini? Dacă acest lucru este adevărat, sunteți siguri că aceștia vor accepta un nou câine în casa dumneavoastră? Este noul câine prietenos cu alți câini? Dacă aveți pisici trebuie să fiți conștienți că nu toate rasele de câini sunt potrivite pentru cămine cu pisici. Unele rase au instincte de prădători foarte puternice care îi fac să nu fie potriviți pentru o viaţă alături de pisici dacă nu au fost socializați înainte cu acestea.
De exemplu, câinii din rasa Husky siberian sunt recunoscuți pentru interesul lor în legătură cu lucrurile mici, rapide și cu blană – nefiind chiar situația în care ați vrea să vă puneți pisoiul.
Dezavantajele de a avea un câine
- Durată scurtă de viață.
- Responsabilități practice, cum ar fi curățenia, eventualele bone sau locuri de cazare pentru câine pe perioada concediilor.
- Libertate limitată.
- Probleme potențiale de sănătate.
- Cheltuieli.
Cu toții de acord
Înainte de a pleca în căutarea câinelui, fiți siguri că toată familia este de acord. Este toată lumea de părere că un Dog german este câinele potrivit pentru dumneavoastră sau există cineva care își dorește un Chihuahua? Stați jos și discutați în familie despre așteptările, dorințele și îngrijorările fiecăruia. Dorește toată lumea câine, există un anumit tip de câine care este dorit de membrii familiei, cine va avea grijă de câine?
Rugați fiecare membru al familiei să scrie o listă cu speranțele și îngrijorările lor în legătură cu viitorul câine și să o prezinte celorlalți. Prezentarea îngrijorărilor și asigurarea faptului că toată lumea este de acord cu alegerea ce va fi făcută va scuti pe toată lumea de foarte multă frustrare odată cu apariția noului membru al familiei.
Vârsta

Alegerea între un pui și un câine adult este foarte dificilă. Mulți dintre noi se gândesc cu plăcere la ideea de a vedea un puiuț de câine crescând, dar în realitate nu au la dispoziție timpul necesar pentru un animal activ.
Alții sunt atrași de ideea de a primi în casa lor un câine adult, dar au un partener care își dorește un pui. Dacă doriți să adoptați un câine dintr-un adăpost sau o altă organizație pentru animale, în unele zone s-ar putea să fie nevoie să căutați ceva mai mult pentru a găsi un puiuţ deși există suficiente exemplare adulte.
Înainte de a face această alegere dificilă, aruncați o privire asupra vieții dumneavoastră. Puii necesită o cantitate extraordinară de timp și răbdare. Aveți cantități suficiente din amândouă pentru a putea creşte un pui de câine?
Dacă aveți o slujbă stresantă care necesită un orar prelungit, un pui s-ar putea să nu fie chiar alegerea potrivită pentru dumneavoastră. Stați liniștiți însă, există foarte mulți câini adulți care ar putea fi potriviți pentru dumneavoastră – în adăposturi sau case de adopție – și care își caută un cămin.
Lucrul bun atunci când vine vorba de un câine adult este că ceea ce vedeți este ceea ce primiți. Veți ști cât de mare este, îi veți cunoaște temperamentul și nevoile de mișcare încă de la început. Un câine adult – în special unul care are cel puțin doi-trei ani, necesită de asemenea mult mai puțină muncă decât un pui.
Mulți dintre câinii adulți adoptați ajung în noile cămine deja obișnuiți să își facă nevoile afară. Și chiar dacă acest lucru nu este aplicat, de obicei acest proces este unul destul de lipsit de probleme. S-ar putea chiar ca aceștia să cunoască cel puțin unele comenzi de bază.
Partea proastă în legătură cu adopția unui câine adult este că de multe ori nu veți ști mai nimic despre trecutul său. Dacă acesta a fost abuzat sau neglijat s-ar putea să vină cu unele probleme și mulți dintre adulți au căpătat unele obiceiuri negative care trebuie îndreptate. Câinii adulți care în trecut nu au fost primiți în casă s-ar putea să aibă probleme în a se adapta la o viață în interior, și s-ar putea să dureze puțin până să se obișnuiască cu mersul în lesă.
Din fericire, câinii adulți pot învăța trucuri noi, iar câinii mai bătrâni se adaptează destul de rapid noii lor vieți.
Nu totul va fi însă perfect: noul dumneavoastră prieten s-ar putea să fie agresiv față de alți câini, sau să aibă probleme de separare: un bun adăpost sau grup de salvare ar trebui totuși să aibă idee despre astfel de probleme înainte de adopție, dar surprize pot apărea oricând.
Câteodată, câinii adulți pot trece printr-o perioadă de „lună de miere”; problemele de comportament s-ar putea să nu apară decât după câteva săptămâni sau chiar luni de la introducerea sa în noul cămin. Înscrieţi-vă câinele la cursuri de dresaj imediat ce acesta ajunge în casa dumneavoastră.
Aceste cursuri vă vor ajuta să faceți față eventualelor probleme care ar putea apărea, şi s-ar putea să rămâneți surprinși de cât de multe poate învăța sau poate fi dezvățat un câine.
Puii au nevoie să fiți lângă ei foarte mult timp. Pentru a ajunge adulți sănătoși, bine dezvoltați, puii au nevoie de îndrumările și suportul dumneavoastră – iar asta înseamnă mai mult de jumătate de oră atunci când reveniți de la serviciu. Grădinița puilor, dresarea acestora și socializarea lor contează foarte mult în dezvoltarea unui adult bine format.
În cazul în care lucrați mai mult decât full-time şi nu mai este nimeni acasă care să aibă grijă de câine, atunci probabil un câine adult este cea mai bună alegere pentru dumneavoastră.
Rasă pură sau metis?
Există persoane care vor doar un câine de rasă pură, în timp ce alții nu îşi doresc nimic altceva decât un metis. Indiferent de opțiunea pe care o faceți, puteți avea parte de un animal de companie fericit, prietenos şi bine format, dar există plusuri şi minusuri pentru fiecare dintre variante.
Atunci când cumpărați un câine de rasă pură, știți cum va arăta acesta când va atinge maturitatea şi puteți avea o idee generală în privința personalității sale. Deși câinii sunt individualiști, ei au fost selecționați ca rase pentru anumite caracteristici, iar câinii din aceeași rasă au unele trăsături comune ale personalității lor.
Ca minusuri, se consideră că exemplarele de rasă pură sunt mai predispuse la defecte genetice cum ar fi displazia de șold, alergii cutanate sau probleme oftalmologice și cardiace, decât exemplarele metise.
Dacă adoptați un pui de metis, însă, există șanse să nu știți cum va arăta acesta atunci când va crește. Adepții metișilor susțin că acest lucru reprezintă jumătate din distracție, dar alții vor să fie pregătiți pentru dimensiunile și personalitatea viitorului câine adult. Chiar dacă știți rasele care au contribuit la apariția puiului dumneavoastră, este dificil de stabilit care caracteristici fizice sau comportamentale vor predomina.